Cronica unui dezastru anuntat

Nici nu știu dacă mă așteptam la altceva. De fapt mă așteptam să nu-mi placă la sfârșitul zilei, dar poate așa a fost să fie.

Azi trebuia să am prima zi de probă la primul (nu chiar pentru că am mai avut probe :P)  meu job de om matur. Aveam ceva emoții încă de aseară, așa că m-am pus devreme în pat și m-am trezit devreme de dimineață.

Din păcate, pentru a putea utiliza mașina, a trebuit să o duc mai întâi pe mami la servici, după care să plec eu, dintr-un capăt în celălalt al orașului. Și cum Timișoara nu e chiar micuță și liniară, am întârziat cu desăvârșire. M-am gândit că na, asta e, cam lipsă de profesionalism, dar în nici un caz sfârșitul lumii.

Am ajuns la sediu, poarta încuiată. Am sunat la interfon de 2 ori și mi-a deschis tipul de la interviu. Se uita la mine parcă eram picată din lună. Cred că așa se uită americanii la fetițele alea care vin să le vândă prăjiturele :)).

S-a uitat la ceas, „dar ai întârziat”.

„Știu, îmi pare rău, traficul a fost mai dificil decât mă așteptam…” (și având în vedere că la interviu am așteptat 15 minute peste ora stabilită, departe de mine gândul că aș fi săvârșit cine știe ce crimă întârziind 5 minute)

„Acum fetele au plecat pe teren și nu am cu cine să te mai trimit.”

„Nu e nici o problemă. Dacă îmi spuneți unde trebuie să merg, mă duc eu.” (ce naivă am putut să fiu :)) )

„Nu, deja am 3 pentru azi (!!!atunci de ce m-ai mai chemat azi?), nu poți veni mâine sau poimâine?”

(ba da. cum să nu? e o plăcere să mă plimb până la dracu-n praznic – scuzați limbajul – zilnic)

„Poate joi.”

„Ok.”

V-ați dat seama că nu mai merg, nu? În primul rând pentru partea cu terenul. Cine vrea să meargă pe teren iarna? Mami nici nu o să vrea să audă. Eu nici nu vreau să aud.

Poate o să ziceți că sunt prea pretențioasă, în condițiile de azi, condiții de criză, dar eu una nu merg pe principiul banul înainte de toate. Sunt sigură că există și jobul potrivit pentru mine și că atunci când o să-l găsesc o să o simt.

Go big or go home!!!

Dacă tot trebe să fac o chestie zi de zi, măcar să fie ceva ce-mi place, nu? Până la urmă am numai o viață și nu vreau să mă conformez cu o să fac X sau Y când o să ies la pensie. Atunci o să fiu bătrână și obosită. Vreau să am timp pentru mine și acum. Ce e așa rău în asta?