Deja-vu

Cine nu cunoaște senzația de deja-vu? Este imposibil ca cel puțin o dată să nu fi avut senzația că un moment parcă vă e mai cunoscut, că un loc vă e mai cunoscut sau că un străin de pe stradă parcă nu e așa străin.

Eu am avut destul de des senzația asta, dar nu am căutat niciodată o explicație pentru ea. „E doar un deja-vu…” îmi spuneam eu.

Prima „explicație” pentru deja-vu pe care mi-o amintesc e cea din Matrix: Neo spunea „Deja-vu!”, la care Morpheus – „something changed in the Matrix”. :)) Nu sunt… fantezistă… încât să cred că traim în cuve și suntem simplă energie pentru mașini.

Totuși, în ultimul episod din Fringe, Walter vine cu o explicație mult mai… interesantă și, poate plauzibilă: timpul nu e liniar, iar fiecare alegere pe care o facem înseamnă o alegere pe care nu o facem. Astfel, nu există doar realitatea noastră, ci un număr infinit de realități paralele în care există fiecare dintre noi, deci un infinit de noi.

Ce legătură are asta cu deja-vu? Conform teoriei lui Walter, deja-vu înseamnă pur și simplu să privim într-un alt univers, unde au fost luate alte decizii.

Nu vă temeți, nu mi-am pierdut mințile și știu că Fringe e doar un film, adică ficțiune. Totuși, mi-a plăcut explicația asta foarte mult și cred că mi-ar plăcea, într-un fel, ca lucrurile să stea așa. Pentru că e demonstrat științific că nu ne folosim creierul la capacitate maximă. Și e clar să sunt multe lucruri pe care noi nu le înțelegem încă. Dacă stăm bine să ne gândim, dacă am aduce în secolul nostru o persoană din Evul Mediu, probabil ar crede că televizorul, electrocasnicele, chiar și electricitatea, sunt un fel de magie.

Deci de ce nu putem să vedem deja-vu ca pe o fereastră spre altă realitate? Sau ca pe o amintiri dintr-o altă viață? Pentru că sunt o mulțime de oameni în lume care cred în reîncarnare, nu?

Deja-vu e un mister, dar cel mai mare mister rămâne VIAȚA.