De când cu frigul care s-a abătut peste noi tot mai des mă gândesc la iernile mele la Sălaş. Eu, indiferent de moment, iarna o asociez cu zăpada de la Sălaş. Când noi eram mici şi în vacanţă, iarna la Sălaş era genială. Zăpada era tot timpul mare. Ne dădeam cu sania pe coastă şi apoi pe Fânu’ Ioancii, ne băteam cu zăpadă, făceam oameni de zăpadă.
Eram o grămadă de copii la noi pe coastă. Aveam cea mai bună pârtie din tot satul. Se auzeau vocile noastre de dimineaţa până seara. Intram în casă doar ca să ne schimbăm hainele sau obligaţi de mama Şerica. Mâncam repede. Stăteam 15 minute în pat să ne încălzim şi înapoi afară :)). Bineînţeles, de supraveghere nu scăpam niciodată. Mama Şerica ştia, cumva, tot ce se întâmpla pe pârtie.
Nu mai ţin minte exact câţi ani aveam, deja eram destul de mare, deci îmi amintesc foarte bine ziua despre care o să vă povestesc în continuare. De fapt, e una dintre poveştile mele preferate de la săniuş. Era aproape de prânz şi la noi pe coastă erau mulţi copii. De fapt erau mulţi băieţi, cel puţin 8, dar şi eu şi Marta. Şi ne dădeam toţi frumos şi pe rând, până când asta nu li s-a mai părut interesant, ci s-au gândit că mai bine ne bruiază pe noi şi ne fac să pierdem direcţia şi să aterizăm prin şanţuri.
Bineînţeles că noi ţipam de zor şi, până la urmă, ne-a auzit mama Şerica. Într-o primă fază a ieşit doar să le atragă atenţia să ne lase în pace. Cum soluţia asta nu a dat roade, a decis să abordeze problema o idee mai tare. Şi a ieşit mama Şerica a mea cu ditamai măturoiu şi a luat-o la fugă după ei pe coastă în sus. Şi atunci să auzi ţulăieli* de mama Şerica şi ţipete de copii.
I-a fugărit până la şcoală, în timp ce noi ne prăpădeam de râs, iar când s-a întors acasă ne-a spus, foarte mândră de ea: Gata, mamă! Acuma vă puteţi da cu sania liniştite. Şi a intrat în curte fără nici o grijă.
Dintre toţi câţi eram, doar patru am rămas pe coastă: eu, Andrei, Marta şi Adi (fratele ei). După un timp, am renunţat să mai aşteptăm să se întoarcă fugăriţii şi ne-am întors la sania noastră, râzând în gura mare de efectul pe care l-a avut mama Şerica asupra lor.
Până în ziua de azi, toţi care am fost acolo încă ne amintim incidentul. Bineînţeles că unii băieţi bravează şi spun că ei s-au întors, dar eu nu ţin minte deloc să fie stat aşa lucrurile :))). Cu toţii suntem însă de acord că iernile la Sălaş erau absolut geniale!
*a ţulăi = a certa pe un ton foarte ridicat
:))) O,da, ce faine erau iernile la Salas!!!!
Mi-amintesc si eu de incidentul asta, parca o si vad pe tanti Serica fugarid baietii, pana la Merisoreanu (din cate stiu eu), nu doar pana la scoala :))))
Dar cand a intrat Dionis cu sania in cetarna voastra mai stii? Ce bataie era sa ia de la tanti Serica, de nu era acolo bunicul tau :)))
Cred ca puteti scrie, linistite, Amintiri din copilarie….
Ma bucur ca aveti amintiri frumoase.
Eu tineam minte ca Danut a intrat in cetarna noastra :)))) acuma a trecut mult timp si ne aducem fiecare aminte in felu nostru :)))
Nu, eu imi amintesc ca Danut a dat cu capul in cetarna, cum mergea el tot timpul cu capul aplecat… Si asta s-a intamplat intr-o vacanta de primavara.
Eu stiu sigur de Dionis ca a intrat cu sania in cetarna si a mutat-o putin de la loc :))))
De Danut nu imi amintesc, dar e ft posibil sa fi intrat si el 😀