Artsy Sunday

Îmi pare rău că iar am dat-o pe engleză, dar unele chestii mi-e mai uşor să le zic în engleză. Şi acum să vă explice ce înseamnă pentru mine artsy: orice activitate ce ţine de artă – pictură, sculptură, desen etc.

Că am ajuns azi la Acces Art a fost o întâmplare. Nici măcar nu aveam habar că are loc festivalul până nu mi-a spus Corina. De fapt, Acces Art e mai mult o modalitate de a scoate arta în stradă. Timp de 3 zile, doritorii au putut participa la workshopuri de pictură pe sticlă, pictură pe plase textile, măşti, stickere, origami şi multe altele, dar au avut şi acces liberă la la expoziţii de fotografie, au putut asculta muzică şi au putut asista la piese de teatru, toate în Piaţa Unirii din frumoasa noastră Timişoara.

După cum spuneam, norocul meu a fost Corina, pentru că la noi nu există un site centralizat cu toate evenimentele din oraş, ceea ce e o mare porcărie.

Dar Corina nu s-a mobilizat exact la timp, aşa că am plecat de acasă cu mami. Am mers noi lejer, am mâncat şi îngheţată, am dat o tură chiar şi la standul Nivea unde am primit o plăsuţă cu bunătăţi :D, după care am ajuns la locul faptei: cortuleţele Acces Art. Eu ştiam din start ce vreau să fac: să pictez o plasă. Am mai făcut asta şi cu altă ocazie şi mi-a plăcut super mult, deci de ce nu aş fi încercat şi a doua oară? :)))

Partea ciudată a fost că în momentul în care m-am pus pe scaun şi am luat pensula în mână, deja ştiam ce vreau să pictez. Şi eram eu aşa zen, chiar dacă o tanti se tot holba la desenul meu şi zicea Vai ce frumos e! Se vede că ai talent!  M-a mai pus să i-l arăt şi la fetiţa ei :))).

Până am terminat eu plasa mea, a apărut şi Corina. La început am zis că nu mai stau cu ea, dar până la urmă m-a convins şi bine am făcut că am rămas. Aşa am aflat că fixativul de păr obişnuit poate fi folosit pentru fixarea desenelor realizate în pastel şi am avut ocazia să încerc pictura pe sticlă. Asta nu mi-a plăcut atât de mult. Faţă de acrilice şi culori de apă, ca să nu mai zic de creioane, pictura pe sticlă mi s-a părut mult mai grea. În primul rând pentru că trebuie să faci şi un contur. În al doilea rând pentru că nu poţi combina culorile între ele, deci îţi trebuie multe culori. Şi petrol ca să speli pensulele în el şi să-l foloseşte pe post de diluant. Deci complicat.

Cât m-a mai învârtit pe acolo, am vrut să fac origami, dar aveam prea mult de aşteptat, deci am desenat un sticker drăgut :D. Nu am fost foarte inspirată, nu ca tipii care erau acolo responsabili şi care se vedea că sunt ceva desenatori/graficieni cu experienţă (unul dintre ei înfiorător de îngânfat, Doamne, zici că era vreo specie de zeu. Da, avea talent, dar asta nu îl făcea super-human).

All in all, a fost atât de drăguţ. Mi-a plăcut maxim. Mi-ar fi plăcut să ştiu mai din timp şi să particip la mai multe ateliere, dar dacă nu s-a putut, m-am mulţumit cu ce am primit :D.

Cum am o jucărie nouă, am făcut şi o sumedenie de poze. Sper să vă placă :P.

Art
Plăsuţa mea 😀
Arts and crafts
Tanti lucrând la o mască
Glass painting
Pictura mea pe sticlă în fază iniţială
Arts
Cortul cu pasteluri
Painting
Corina şi ciupercile ei
Arts
Unii care făceau un mozaic
Street art
Street art
Ciupercile Corinei
Glass painting
Pictura pe sticla in stadiul final (iertati umbra :D)
Sticker 😀
Nivea
Punguţele cadou de la Nivea

3 thoughts on “Artsy Sunday

  1. Carmen says:

    Eu tot ce-mi doresc ar fi un sticker pentru laptop, ceva personalizat. O prietena se ocupa cu astfel de activitati, m-a invitat de mai multe ori insa lipsa timpului nu mi-a permis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.