3 faze de miru’ lumii

E ciudat cum pot ajunge unii oameni să te surprindă când te aştepţi mai puţin. Şi nu ştii sigur dacă ar trebui să râzi sau să te cruceşti când auzi ce scot pe gură.

O să încerc să descriu cât mai bine situaţia şi dialogul, ca să vă puteţi face o idee cât mai clară :)).

1. Locaţia: Braşov

Ora: în jur de 9:30

Fiindu-mi prea lene să mai merg pe jos până la mami, chem un taxi. Îi spun unde să mă ducă şi aştept. Taximetristul, obervând că nu prea vorbesc exact ca el, mă întreabă senin:

De unde sunteţi?

Timişoara, spun eu cu dezinvoltură.

Timişoara… repetă el pierdut în gânduri? Şi aveţi aşa munţi în Timişoara?

Eram… ceeee? Cum să mă întrebi aşa ceva? Nu am zis Cucuieţii din deal. Cum să nu ştii unde e Timişoara?

Nu, îi răspund eu politicos. Timişoara e… la câmpie.

Da, da! zice el, parcă părând să se dezmeticească. Deci nu aţi mai văzut aşa munţi.

Deja începusem să mă gândesc că e nebun. Cum să mă întrebe aşa ceva? Doar nu am stat toată viaţa legată în bloc şi acum, dintr-o dată, i se făcuse cuiva milă de mine şi m-a dus şi pe mine tocmai la Braşov, că nici nu sunt munţi mai aproape, să văd şi eu un munte.

Ba da, răspund eu deja puţin scoasă din sărite, la bunica mea lângă Haţeg

Nu a mai spus nimic. Nu am mai spus nici eu, dar dup-aia m-am gândit că dacă habar nu are unde e Timişoara, cum ar putea să ştie unde e Haţegul?

2. Locaţia: Vârful Postăvarul, Poiana Braşov

Ora: … undeva pe la 1

După ce m-am strofocat, am reuşit să ajung în vârf. Acolo erau deja vreo 2 familii şi 2 tipi cu un bebeluş. Una dintre familii era formată din mamă, tată şi un băieţel de vreo… 10 ani maxim. Stăteau toţi grămadă şi îşi făceau poze cu telefonul. Din alea piţi poze.

Eu, om simţit… şi gândindu-mă că poate îmi întorc favoarea, spun, foarte senină:

Nu vreţi să vă fac eu poză? Să nu vă chinuiţi aşa.

Şi am băgat cel mai senin zâmbet al meu. Efectul însă nu a fost deloc cel scontat. Tanti aia s-a uitat la mine de parcă mă pregăteam să mă arunc din vârful muntelui cu telefonul ei. Parcă aş fi scos din geantă o parapantă sau vroiam să fug în stilul caprelor negre, evident cu telefonul ei.

Nu mi-a venit să cred că un om normal la cap poate gândi aşa. Până la urmă au ajuns să îmi facă poză alţi turişti de acolo şi pe săriţi i-am evitat definitiv.

3. Locaţia: Farmacia Sensi Blue din centrul Timişorii

Ora: Pe la 17:00

După un weekend la Braşov în care am înlocuit pastilele cu îngheţata, luni am decis că e momentul să iau atitudine şi să îmi cumpăr pastile. Nu antibiotice, pentru că nu sunt adepta lor decât în cazuri extreme, ci pur şi simplu Coldrex.

Intru eu în farmacie şi foarte senină şi prietenoasă mă primeşte o tipă:

Vă pot ajuta cu ceva? mă întreabă cu un rânjet din ăla de zici că făcea reclamă la Colgate.

Da-ţi-mi o folie de Coldrex pastile, vă rog. Ştiam ce vreau, deci nu aveam de ce să stau pe gânduri.

Nu mai există Coldrex pastile. Acum se numeşte Parasinus penta. Vă dau aşa?

Asta m-a luat prin surprindere.

Dar e acelaşi medicament practic, nu? clar aveam nevoie de informaţii suplimentare.

Da! Exact aceeaşi compoziţie.

Ok, da-ţi-mi o folie. Cât costă?

7 lei şi nu mai ştiu cât

Ok. Da-ţi-mi o folie.

Se întoarce la raft. Ia o cutie. Scoate o folie. Şi, foarte senină, mă întreabă:

Deci vă dau jumătate?

Deja eram confuză. Mă gândeam că poate nu mai vorbesc eu bine.

Nu, o folie. Îi spun şi apăs cuvintele să fiu sigură că recepţionează.

Deci o cutie?

Poftiiiiim? Cum naiba ai ajuns farmacistă fato? Eram în culmea exasperării, dar nu m-am mainifestat deloc.

Nu, o folie.

Dar o folie e 15 lei! Îmi spune ea

Deja nu mai puteam. Îmi venea să îi arunc banii şi să iau medicamentele de la ea din mână.

Bine. Da-ţi-mi o folie întreagă.

Deci vă dau o cutie?

Deja nu mai ştiam ce vrea şi vroiam doar să plec. În tot timpul ăsta ea avea cel mai tâmp zâmbet pe faţă şi mie îmi venea să îi dau un pumn. Norocul ei că a adăugat repede:

Într-o cutie e o folie.

De ce nu a zis aşa de la început sau de ce a ţinut să îmi mai spună de 10 ori, nu am înţeles. I-am dat banii şi am plecat pentru că nu mai puteam. Şi mă tot întrebam cum, Doamne iartă-mă, a ajuns farmacistă. Că doar asta nu e o facultate uşoară şi presupun că Sensi Blue au totuşi nişte standarde,nu?

Când ajungi să dai peste aşa oameni, cum să nu îţi vină să te iei cu mâinile de cap şi să fugi pe o insulă părăsită?

Dacă ştiţi poveşti din astea să mi le spuneţi şi mie :)))

2 thoughts on “3 faze de miru’ lumii

  1. Sabrina says:

    vai!!! si mie mi s-a intamplat o chestie asemanatoare in sibiu, da iti povestesc cand ne mai vedem ca e mult:))
    oricum imi place super mult ca scrii chestile exact cum sunt ele!

    lifeisbetterblondewiths.blogspot.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.