Ok, când a zburat 2025? Parcă ieri începea anul, iar eu îmi făceam tot felul de planuri, am clipit și suntem la final. Kira vorbeste (de fapt nu prea tace), Ava a devenit un copil înțelept care mai face și tantrumuri, am schimbat 1 loc de muncă, am stat o altă vară la Sălaș și am fost la mare. A fost un vârtej de emoții și evenimente, iar acum e decembrie și trebuie să mă opresc și să pun totul pe pagină.
Am obosit doar gândindu-mă la câte s-au întâmplat anul acesta :))).
De la extaz la agonie
Adevărul este că din orice punct de vedere aș privi lucrurile, 2025 nu a fost un an ușor. A fost un an în care am fost nevoită să mă adaptez constant la situații noi, ceea ce m-a solicitat mai mult decât am lăsat, de multe ori, să se vadă. A fost un an în care lumea, în general, a fost complicată, iar situația în România, a trecut de la rea, la groaznică, la un acceptabil cu chiu cu vai, iar noi, românii, a trebuit să luptăm, în foarte multe privințe, pentru a menține cât de cât țara pe linia de plutire. Da, aici mă refer în principal la alegerile prezidențiale și, culmea, tocmai când credeam că am văzut tot răul care se putea vedea, cei de la Recorder au venit cu documentarul Justiție capturată, dar nu vreau să fac politică (prea mult). Pentru asta am contul de Instagram unde simt că am devenit ușor agresivă cu tipul acesta de subiecte, dar nu îmi pare rău. Viitorul încă e în mâinile noastre și atâta timp cât ne putem folosi vocea, eu plănuiesc să fac acest lucru.
Pe mine personal începutul lui 2025 m-a prins cu un copil de 2 ani (și ceva) și un copil de 1 an și 6 luni, deci mamă în pragul întoarcerii în câmpul muncii. Știam că nu va fi simplu pentru că nu aveam cum să revin de unde plecasem, deși îmi fusese tare bine, așa că am început să caut, din timp, un alt loc de muncă. După 2-3 interviuri am primit o ofertă serioasă, iar din luna martie am început să lucrez. Era vorba despre un job în marketing, full time la birou, pentru un brand destinat bebelușilor. Programul nu era cel mai greu, dar nici cel mai ușor, erau multe de învățat, însă eu eram pregătită psihic, în mare măsură și mulțumită că munceam. Știam cazuri de mămici care nu reușiseră să revină în câmpul muncii mult după ce copilul împlinise 2 ani și îmi era groază de această perspectivă.
Cele 3 luni de probă au trecut fără incidente majore. Kira a început să meargă la creșă. Am reușit să o înțărcăm în prima vacanță pe care am petrecut-o singură la Giroc, fetele fiind la Sălaș cu Flavius și cu mami. Totul părea să meargă foarte bine până când m-am trezit, din senin efectiv, că angajatorii mei, în ciuda rezultatelor evidente ale muncii mele, au decis că nu putem să continuăm colaborarea deoarece piața nu se mișcă așa cum trebuie și nu își permit să mă țină.
Să spun că am fost complet dată peste cap este prea puțin. Eu oricum iau respingerile ca pe eșecuri personale și a fost prima oară când m-a concediat efectiv cineva. Singurul lucru care m-a făcut să mă simt ceva mai bine a fost conștientizarea faptului că îmi făcusem foarte bine treaba și că problema, de fapt, nu a fost la mine, ci la așteptările lor nerealiste și la inconștiența de care au dat dovadă de la bun început atunci când au decis să mă angajeze.
Și uite așa m-am trezit în cea mai rea situație pe care mi-o puteam imagina. Kira a împlinit 2 ani, indemnizația s-a terminat, iar eu m-am trezit în ingrata situație de a nu avea un loc de muncă. Oribil!
Când lucrurile nu merg bine, bucură-te de vară!
Așa că ce am făcut? Ne-am făcut bagajele și am plecat la mare.
Nu chiar așa, pe nepusă masă. Mai întâi am început să îmi caut altceva de lucru. Am fost la câteva interviuri. Am refuzat o ofertă. Am fost la Flight. Am început o colaborare cu Drimoland. Am dat o tură și la Sălaș pentru ziua Alinei, care a făcut o super petrecere la munte. Și când spun super petrecere vreau să spun că m-am simțit ca la 20 de ani, când mergeam la party-uri și nu aveam nici o grijă pe lume. În toată furtuna prin care treceam, a fost absolut MINUNAT.
Apoi am plecat la mare cu fetele și cu buni, cu trenul. Kira era praf. Beyond praf. Tușea oribil și era pe antibiotice. Cu toate acestea, după 2 zile de aerosoli și bălăceală în piscină, și-a revenit miraculos aproape. Și efectele s-au văzut pe termen lung. Deci, dacă aveți copii sensibili la plămâni, să știți că idea că mersul la mare le face bine nu este un mit, este realitate. Cel puțin așa a fost în cazul nostru.
Despre întreaga experiență de Jupiter All inclusive am scris în detaliu pe blog, așa că nu are rost să reiau toată poliloghia. Mai bine citești articolul aici.
Ne-am întors de la mare la Timișoara, dar am plecat rapid la Sălaș unde am mai stat vreo 2 săptămâni toți 4, până când Flavius a trebuit să revină la Timișoara pentru că, paradoxal, a fost nevoit și el să își schimbe locul de muncă. Luna august nici nu știu cum a trecut. Împărțită între fete și perspectiva unui nou loc de muncă pentru mine. Cu o navetă constantă între Sălaș și Timișoara și un sprinkle de CODRU Festival la sfârșit.
All in all, o nouă vară bifată pe lista verilor petrecute mai mult la Sălaș. Sunt la numărul 4 deja și nu mă pot plânge. Verile la Sălaș au avut întotdeauna ceva aparte și pe măsură ce cresc fetele devin din ce în ce mai speciale. Mai ales în condițiile în care fac tot felul de lucruri în premieră. Anul acesta, de exemplu, au făcut pentru prima oară baie la baraj, am fost cu verișorii mei pentru prima dată la Strei, iar Ava chiar a sărit de pe podul de dude (asta e complicat de explicat :))) direct în apă unde o aștepta Flavius. O săritură de vreo… 3 metri? Poate un pic mai mult, în timpul căreia mi-a stat puțin inima în loc, apoi nu mi-a venit să cred cât de curajoasă poate să fie.
E o minune. Amândouă sunt!
Septembrie e un nou început
Anul începe în ianuarie, dar eu am ajuns la concluzia că, de fapt, fiecare an își dă un mic reset în septembrie, când începe școala. Cam așa a fost și pentru mine pentru că în septembrie am început să fac content inhouse pentru depozituldesaltele.ro. Pe Karla o știam de ceva timp, de la primele evenimente Best Sleep la care am fost invitată și încă de la început mi-a plăcut foarte mult de ea. Când mi-a propus să preiau rolul de creator de content pentru depozitul de saltele am fost reticentă. După experiența din primăvară nu eram ferm convinsă că e ok să rămân în domeniul marketing. Totuși, după o discuție mai mult decât liniștitooare am zis că ce-o fi, o fi. Dacă marketingul se tot ține de mine, hai să îi mai dau o șansă.
Și uite așa am ajuns să descopăr secretele producției de saltele. Bineînțeles că vreme de 3 luni, cât a fost perioada de probă, am stat puțin cu inima strânsă pentru că hei, cine s-a ars cu ciorbă, suflă și în iaurt. Însă diferențele între încercarea anterioară și activitatea mea la depozitul de saltele erau evidente și practic nu există termen de comparație. Da, mă bucur de foarte multă libertate aici, însă tocmai acest lucru mă responsabilizează cu atât mai tare. În plus, am descoperit o echipă extraordinară, care m-a primit de parcă aș fi fost parte din familie, lucru pentru care nu pot să le fiu decât extrem de recunoscătoare.
Între timp, fetele s-au readaptat cu brio la grădiniță și creșă. Am sărbătorit-o pe Ava în mare stil la Drimoland. Și noi toți a trebuit să ne adaptăm constant la o schimbare neașteptată în viețile noastre: starea de sănătate în continuă degradare a bunicii mele. Despre mama Șerica mi-e foarte greu să vorbesc. Ce pot spune acum este că, în ultimele 3 luni, starea ei a oscilat extrem de mult și nu în sensul pozitiv. Ca mecanism de supraviețuire, eu am ambalat foarte atent într-un sertar foarte adânc problema pentru că efectiv mi-e greu să mă gândesc la ea așa cum e acum. Prefer să îmi amintesc femeia puternică lângă care am crescut. Și da, știu, poate nu e corect sau poate sună a lașitate, însă viața de zi cu zi nu îmi permite prea mult să stau și să plâng, nici de mila mea, nici de mila ei, stare de fapt cu care am făcut pace de ceva vreme.
Așa că, în aproape 1500 de cuvinte, acesta a fost 2025. All in all, a fost un an bun. Acum, după ce am privit în urmă, pot spune că a avut părțile lui mai complicate și părțile lui mai faine, dar per total ar fi păcat de la Dumnezeu să mă plâng de el. A fost un an din acela de totul e bine când se termină cu bine… chiar dacă el încă nu s-a terminat :))). Și da, a fost un an care, mai mult decât orice altceva, a încercat să mă învețe cumpătarea. Încă nu i-a ieșit. Să vedem ce se întâmplă în 2026 care deja are foarte multă presiune pe el.
