Theatre Cafe 4 la C House Milano

theatre cafe

Deși Theatre Cafe este la ediția cu numărul 4, este prima oară când particip. Colegii mei de la Rotaract Timișoara Opera organizează acest eveniment anual de 4 ani… aproape 5, având în vedere că Theatre Cafe 4 trebuia să aibă loc în noiembrie, dar a venit pandemia peste noi și nu s-a mai putut. Eu nu m-am supărat că l-au amânat deoarece mi-a dat posibilitatea descopăr evenimentul și să particip în calitatea de organizator, nu doar ca simplu invitat, ceea ce îmi place întotdeauna mult mai mult pentru că știu și ceea ce se întâmplă în spatele cortinei, nu doar în fața ei.

Conceptul

Theatre Cafe a luat naștere din dorința de a da oamenilor posibilitatea să facă o faptă bună în timp ce sunt promovat teatru și muzica jazz. Evenimentul este unul caritabil și încă de la prima ediție fondurile adunate au fost destinate copiilor de la centrul de copii din Cornești, despre care vă povesteam prin martie. Oamenii donează la intrare o sumă minimă sau oricât doresc, după care ocupă loc la masă și se bucură de o seară relaxantă cu o piesă de teatru, muzică faină și prieteni buni alături. Participarea la Theatre Cafe este încurajată în grupuri cât mai mari ;).

val band la theatre cafe

Ediția cu numărul 4

Deși a fost amânată și răsamânată din cauza restricțiilor impuse de pandemie, ediția cu numărul 4 a Theatre Cafe a avut loc, până la urmă, pe 17 iunie, în locația aleasă încă de la început: C House Milano. 80 de persoane au ales să ne fie alături într-o frumoasă seară de iunie și au donat peste 3000 de lei pentru copiii de la Cornești, motiv de mare bucurie pentru familia Rotaract.

Seara a început lejer pentru că eram vreo 10 peroane din echipă care să ne ocupăm de aspectele organizatorice. Rezervările erau deja făcute așa că nu am avut decât să punem bilețelele nominale pe mese, să aranjăm standul cu urnele pentru donații și să așteptăm lumea să își ocupe locurile. Eu eram turbo pe acolo pentru că era primul meu eveniment la care participam ca și organizator după foarte mult timp, dar nu a fost nevoie să fac prea multe pentru că fiecare dintre membrii echipei știa ce are de făcut.

Și uite-așa, ca un ceas elvețian bine uns, la ora 19:30 Vicenția a deschis evenimentul cu un mic speach și l-a invitat pe Ionuț Inoveanu să ia cuvântul. Deși inițial trebuia să jucăm ceva de Caragiale, pandemia și-a spus cuvântul și de data aceasta și repetițiile au devenit imposibile. Din fericire, Ionuț a venit cu o soluție salvatoare și a recitat o creație proprie intitulată Solitudine reinventată.

Profund și creat pentru a te pune pe gânduri, monologul mi-a plăcut foarte mult și de aceea am decis să îl împărtășesc și cu voi:

Solitudine reinventată

Plutești peste deșertul de necuprins… ești liber. Vezi cum se aștern sub ochii tăi atâtea minuni. Cum munții care par fără de sfârșit și oceanele, toate, absolut toate și animalele și pădurile și tot ce are viață, întru viață, pentru viață, prinde o ”nouă viață”. O multitudine de tablouri care se succed și fac trimitere la Adevărul din Creație, unicul Adevăr.

Plutești și pe măsură ce înaintezi vezi cum deasupra ta se deschide o nouă lume. O lume parcă trasă la indigo. O oglindire a ceea ce cunoști în viața asta… sau nu cunoști. Iată că din simplu călător ai ajuns un mesager, o punte între lumi, ai ajuns o lume… în miniatură.

Te întrebi ”de unde vii?” ”încotro te îndrepți?” ”de unde și până unde poți vedea tu dincolo de zid, cum ai ajuns să plutești când știi că te-ai născut sub semnul gravitației?”

Plutești în continuare, dar undeva în depărtare observi cum lumile se închid și te așteaptă un imens spațiu gol. Unde, invariabil, te vei pierde. Și-ți vei dori să te întorci, dar mrejele bine țesute de imaterial te vor ține… poate pe vecie.

Nu cu mult timp înainte, lumea s-a confruntat cu o nouă dilemă. Aceea a morții sau a reinventării. Motivul Păsării Phoenix este din nou de actualitate, sub o nouă formă.

Viața, așa cum și-o aduce aminte și Zburătorul nostru, este o înșiruire de clipe în care constant caută, își pune întrebări și încearcă din răsputeri să se reconecteze cu el însuși. Până la urmă, lumea asta mare este doar o Plăsmuire a Lui. A dorințelor, a regretelor, lacrimi, zâmbete, câteodată hazard pur, alteori în perfectă concordanță cu artistul desăvârșit, Natura.

O succesiune de poduri peste un ocean de necuprins, poduri care, în momentele grele din viață, încep să se șubrezească. Iar noi, ca ființe conectate, ne vedem nevoite să le regândim. Să găsim o soluție de continuitate spre țărm. Sau spre un alt ocean. Sau poate, din nou spre noi.

Zilnic suntem puși în fața unei noi uși pe care intrăm cu demnitate și speranța unei noi viziuni. Asemenea Zburătorului, ne dorim un alt punct de vedere… mereu.

Cum altfel putem îmbrățișa viața, dacă nu începem prin a cânta și a iubi necondiționat?

Când răsăritul ne aduce speranța, iar apusul o pledoarie… Reflectăm mereu asupra lumii noastre, a fiecăruia dintre noi și încercăm să îi facem loc între alte lumi atent plămădite și gândite. Iar de îndată ce conștientizăm vidul dinaintea noastră, să ne oprim! Zburăm spre alte Zări sau pur și simplu luăm o pauză… spre a admira răsăritul… sau apusul… sau tot ce se întâmplă în timp ce așteptăm.

Avem înăuntrul nostru un etern conflict între bine și rău, ca o balanță în continuă mișcare… care, în timp, duce la un fin… dezechilibru.

În timp ce discutăm toate acestea, Zburătorul nostru duce o luptă acerbă el însuși, cu trecutul și proiecția de viitor. Pierde, câteodată, esența. Aceea că prezentul acceptă și formează în același timp. Doar o clipă între amintiri și așteptări, cel mai trainic pod, între noi, cu noi.

Orice s-ar întâmpla, Zburătorule, ține minte că ești aici întru aflarea veșniciei… căci ești un tablou între tablouri… o lume tot mai bogată, între lumi.

Chiar și prins în vid, Zburătorul găsește în timp uneltele necesare să se descătușeze… nimic nu-l poate opri… căci el este liber prin esență. Asemenea apei care cioplește stânca, asemenea cerului care poartă gânduri, asemenea focului care transformă, liber.

Zburătorul… fin conectat cu alți visători… pentru totdeauna!

După monologul lui Ionuț Inoveanu a venit timpul pentru entertainment în stilul VAL Band. Mi-au plăcut la nebunie piesele românești reinterpretate, dar cel mai mult mi-a plăcut faptul că au deschis concertul cu La vie en rose, o piesă pe care pur și simplu o ador. Am și dansat puțin, nu o să vă mint, în timp ce îmi făceam, cuminte, treaba la intrare și întâmpinam ultimii sosiți

Seara s-a încheiat pe ritmuri de festival, cu mixurile lui DJ RaulL Prodan, ceea ce m-a dus cu gândul la toate clipele minunate petrecute la Untold. Good times.

dj raull prodan

Deci evenimentul a fost o super reușită și vreau să îi felicit pe această cale și pe colegii mei și să le mulțumesc tuturor celor ce ne-au fost alături. Puteți fi siguri că donațiile adunate vor face copiii de la Cornești ceva mai fericiți deoarece ne vor permite să îi sărbătorim pe fiecare în parte exact așa cum se cuvine: cu tort și cadouri.

În încheiere mai vreau doar să spun că următoarea activitate Rotaract Timișoara Opera este Rotahiking for Education, o tură de hiking în munții Cernei, la Băile Herculane, ce va avea loc pe 4 iulie. Detalii despre eveniment găsiți aici.

Untold 2018

P.S. Pentru pozele minunate de la eveniment trebuie să îi dau credit Luminiței Cetulean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.