Tag Archives: recenzie de carte

Damnare

– Lauren Kate –  În original Fallen, mi-am dorit cartea asta de când am văzut-o prima dată, toamna trecută, într-o Diverta. Abia acum am reușit să o achiziționez și m-am apucat de citit. Am trecut prin ea pe nerăsuflate, în doar 2 zile (mi se întâmplă adesea în ultima vreme), pentru că nu aveam stare[citește]

Moștenirea

– Katherine Webb –  Am ajuns la următoarea concluzie: campania vALLuntar este the gift that keeps on giving. Moștenirea a ajuns la mine de la Oana, care a primit-o prin intermediul campaniei. Cartea spune povestea familiei Calcott, începând cu Caroline și terminând cu Erica, strănepoata acesteia. Felul în care e scrisă aceasta nu e însă unul liniar.[citește]

Clubul iubitoarelor de ciocolată

Am citit cartea Clubul iubitoarelor de ciocolată de Carole Matthews pe nerăsuflate și cu sufletul la gură. Naratorul poveștii e Lucy Lombard, membră fondatoare a Clubului Iubitoarelor de Ciocolată, dar eroinele sunt de fapt toate cele 4 membre ale clubului: Lucy, Autumn, Nadia și Chantal. Acestea sunt 4 femei foarte diferite, cu vieți foarte diferite,[citește]

Circul Fantasia

Numai ce am terminat de citit Circul Fantasia de Margaret Mahy și nu pot să nu scriu despre ea. Cartea aparține genului fantasy și e mai mult pentru copii, dar genul de carte pe care o pot citi și adulții pentru că în ea găsești și lucruri la care toți ar trebui să luăm aminte. În mare,[citește]

Maitreyi

Maytrei e unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui Mircea Eliade, dar ani la rând m-am ferit să-l citesc. Puteam oricând, era acolo lângă mine, numai că eu am refuzat cu desăvârșire să mă las atrasă de această carte. Vara aceasta, dintr-un acces de plictiseală sau poate inspirație de moment, am ridicat cartea și am[citește]