Dacă aţi văzut toţi munţii din lume, dar nu aţi văzut Retezatul, e ca şi cum nu aţi fi văzut nimic. Pentru că eu am văzut la cei 26 de ani ai mei ceva munţi şi ceva locuri din bătrânul continent, dar tot Retezatul mi se pare cel mai frumos, micul meu colţ de rai.
Retezatul e frumos pentru că e sălbatic. Aici nu ai cum să ajungi cu maşina până în faţa cabanei, cel puţin nu la Pietrele. Aici aerul e mai curat, brazii sunt mai verzi, liniştea e mai desăvârşită, iar stelele strălucesc mai puternic. E greu să descri în cuvinte frumuseţea Retezatului. Poţi doar să te laşi cuprins de ea, să o laşi să te învăluie, să ţi se imprime în toţi porii.
Nu o să spun că e uşor să ajungi în Retezat pentru că aş minţi cu desăvârşire. De fapt, să ajungi la Cârnic e foarte simplu pentru că mergi cu maşina până în curtea cabanei (drumul e puţin accidentat). Dar eu oricum nu consider că sunt în Retezat decât în momentul în care ajung la Lolaia şi, mai mult chiar, când ies din pădure, la ultimul popas, la 5 minute de Pietrele. Atunci, da, sunt în Retezat.
Nici un traseu nu e tocmai uşor, cel puţin nu pentru oamenii ca mine, care au o condiţie fizică nu tocmai bună 😀 şi rezistenţă puţină spre deloc :)). De fapt, de cele mai multe ori pentru mine fiecare pas e un mic chin, iar singura care mă poartă e de fapt voinţa. Însă toată febra musculară, respiraţia întretăiată, senzaţia că o să leşin în următorul moment, setea continuă şi orice alte neajunsuri întâmpini pe drum merită din plin în momentul în care ajungi într-o poiană din care se vede toată Ţara Haţegului sau pe malul unui lac limpede şi cristalin sau pe un vârf ce pare acoperişul lumii. Da, efortul merită pentru că răsplata e pe măsură.
Retezatul însă nu e pentru toată lumea. În nici un caz nu e pentru cei comozi, nici pentru cei dornici de comfort 5 stele. La Pietrele nu este apă curentă, nici măcar curent electric :)). Te speli la zgheab sau în râu. Nu ai voie să faci foc pentru că parcul e protejat de lege şi s-ar putea să te mănânce 3/4 din ţânţarii planetei. Dar toate astea merită.
Nu am cum să repet de destule ori şi nici nu există suficiente cuvinte pentru a descrie cu adevărat frumuseţea munţilor mei. Aşa că mergeţi să îi vedeţi. Vă garantez că nu o să vă pară rău.
Şi în cazul în care vi se vor părea mai convingătoare, câteva poze:
Cam asta e. V-am convins? 😀
E un paradis acolo!
Eu m-am uitat si la pozele de pe FB. Lacul acela cu stanci este uluitor, tare bine mi-ar prinde asa un traseu 🙂
Da, Hapi, chiar e un colt de rai
Andra, te-am invidiat de cand am vazut cateva poze pe facebook. In cat timp ai ajuns sus? Ma bate gandul sa ma pregatesc pentru o plimbare pe acolo vara viitoare. Ai accepta sa imi fi ghid si partener de drum? 😉
Pai traseele in Retezat sunt fiecare de minim 3 ore… care la mine se mai lungesc cu cel putin jumatate de ora :D. Deci poti petrece si o zi intreaga pe traseu, dar merita din plin. Si da, as accepta sa iti fiu ghid, numai sa ai rabdare cu mine pentru ca nu sunt cea mai rezistenta 😛 :)))
Sa traiesti, Andra, sa fii fericita si sanatoasa si
sa ai parte de cat mai multe excursii in muntii
nostri. Si in Retezat si in Fagaras si in Parang
si in Bucegi si-n multe locuri de la noi iti simti
sufletul plin de ceva ce nu oricine poate intelege.
Multumesc pentru cuvintele tale pentru Retezat.
… Sunt departe de locurile astea, dar le port
in suflet, iar pagina ta mi-a rascolit amintirile.
Iti multumesc pentru pagina ta rara.
Cu multa stima,
Mihai Jemna
Mihai, ma bucur ca ai ajuns la acest articol. L-am scris cu mult timp in urma, dar inca mai cred fiecare cuvant. Ma bucur ca am putut sa iti amintesc de Retezat. Sa nu il uiti niciodata!