Duminică de mai la Vârșeț

Pentru necunoscători, Vârșeț este un mic orășel din Serbia, situat la doar o oră distanță de Timișoara. Destul de puțin cunoscut pentru atracțiile sale turistice, Vârșețul este recunoscut printre timișoreni datorită restaurantului Dinar, unul dintre locurile preferate ale locuitorilor orașului de pe Bega.

Eu nu auzisem despre restaurantul Dinar niciodată pentru că eu trăiesc în bula mea. Tudor Chirilă a avut perfectă dreptate în ceea ce mă privește când a spus acest lucru sâmbătă seara la Street Food Carnival. Dar în momentul în care mami ne-a propus să mergem la Vârșeț duminica, am zis da fără să stau pe gânduri. Plimbarea este parte din mine, mai ales când vine vorba despre locuri pe care nu le-am mai văzut :D.

Dealul din Vârșeț

Aș minți să spun că am plecat dimineața devreme :))). Am plecat abia pe la 12, dar drumul a fost liber și într-o oră eram deja la graniță. Aici oamenii s-au mișcat lent, dar am trecut frontiera și, după vreo 10 minute, eram în Vârșeț.

Kula din Vârșeț domină orașul de pe dealul său, așa că nu ne-a fost greu să ne identificăm prima oprire. Din fericire, încă de la intrarea în oraș existau indicatoare ce te trimiteau la Hill of Varset și chiar dacă m-am impacientat la un moment dat, am ajuns fără probleme.

Deși drumul duce până la cetate direct, noi am oprit undeva în zona primului punct de belvedere. Aici am văzut Biserica Sfintei Cruci și Biserica Sfântului Teodor, dar numai de afară. Din păcate ambele biserici erau închise pentru turiști. Totuși, ne-am bucurat de peisaj. Orașul se deschide în fața privitorilor, pajiști întinse îți oferă spațiul perfect pentru picnic, iar copaci cu umbră deasă oferă protecție împotriva razelor nemiloase ale soarelui. Totul este poetic și ușor feeric.

Going up

În ciuda protestelor mele, am urcat pe jos până la kula din Vârșeț (a.k.a. cetatea din vârful dealului). Am crezut că o să mor din cauza efortului, dar am reușit să ajung cu bine la destinație. Eram prea preocupată să am grijă de mami, care a început să amețească pe măsură ce urcam. Cred că nu i-a priit mirosul de salcâmi :))). Ea este alergică. Oare se poate să i se urce salcâmul la cap? :)))

Trecând peste asta, am ajuns cu bine sus. Mami a început să adune pietre. Eu eram super happy că putem urca în turn. Nici măcar nu ne-au trebuit dinari pentru că am putut plăti peste tot cu lei sau cu cardul. Ce ai putea să ceri mai mult?

Kula este foarte fain restaurată. Nu sunt folosite doar elemente specifice perioadei în care a fost construită inițial, dar forma și structura s-au păstrat. Mie mi-a plăcut pentru că existau pasarele ce îți ofereau o priveliște spectaculoasă, puteai să urci 3 etaje în interiorul turnului, iar de la ultimul etaj aveai o panoramă 360 a întregii zone. Cred că nu ar fi putut fi mai frumos decât dacă se vedea Dunărea undeva în depărtare.

Delicii culinare la restaurant Dinar

După o coborâre rapidă a dealului, fără alte peripeții, am luat mașina înapoi spre oraș, mai precis spre restaurantul Dinar. Deja îmi era foarte foame și, chiar dacă nu știam exact unde este localizat restaurantul, am zis că sigur ne descurcăm noi, ceea e s-a și întâmplat. Pentru că, din fericire, restaurantul era exact în drumul nostru spre centrul orașului, iar în zona lui erau numai mașini cu număr de România :))). Practic nu aveai cum să îl ratezi :P.

De afară, nu pare cine știe ce. O casă mică și o ușă de intrare ce pare să ducă într-un buncăr. Un culoar destul de îngust și de întunecat, ce te duce într-o cameră destul de micuță și ea. Primul meu gând a fost… ce e cu minusculimea asta? Unde încap oamenii aici? Iar când chelnerul ne-a întrebat dacă avem rezervare, m-am uitat la el ca la extratereștri. În capul meu era… rezervare? cum să avem rezervare? trebuie să avem rezervare? știa cineva ceva despre o rezervare? Am dat din umeri și am spus că nu, evident, dar am vrea și noi totuși să mâncăm ceva :))).

Cred că tipul de la intrare ne-a văzut simpatici sau ceva pentru că ne-a spus să așteptăm un pic pentru că sigur se eliberează o masă. Și așa s-a întâmplaaaat. Din fericire.

A durat ceva să alegem ce urmează să mâncăm pentru că am fi încercat TOT, dar într-un final am hotărât să luăm un platou (eu și Flavius), ceafă la grătar (mami), salate și, evident, desert :D. Până la urmă tot am încercat foarte multe pentru că platoul avea o grămadă de chestii absolut delicioase și am mâncat până m-a durut burta :))). Pleskavita mi-a plăcut cel mai mult dintre toate chestiile pe care le-am gustat. Nu are nici o treabă cu ceea ce se vinde în Timișoara. Era mult mai zemoasă, mai gustoasă, mai delicioasă.

Să nu mai vorbim despre asta pentru că mă apucă foamea :)))). Dar înainte de a trece mai departe trebuie să vă spun despre prăjitură. Am comandat un cub de ciocolată. Nu știam la ce să mă aștept, dar prăjitura asta a depășit toate așteptările mele. Cred că pot spune fără să mint că a fost una dintre cele mai bune prăjituri pe care le-am mâncat vreodată. Acum chiar nu aș putea spune dacă am mâncat vreo prăjitură mai bună. Textura era absolut genială. Blatul era ceva extraordinar, cu o textură delicată, moale și bine însiropată, iar mousse-ul de ciocolată de deasupra era divin de-a dreptul. În plus, era uriașă.

Dacă aș avea mai mult talent, aș scrie o odă pentru această prăjitură :))).

Alte obiective turistice și puțin shopping

Vârșeț mai are destule de oferit ca și obiective turistice, dar deliciul nostru culinar nu ne-a mai lăsat suficient timp să ne bucurăm de toate. Totuși, trebuie să menționez numărul impresionant de biserici din oraș, dar și clădirea absolut superbă ce adăpostește primăria. Numai bine, așa avem motiv să revenim :D.

Dacă tot am trecut pe lângă el, ne-am oprit și în dreptul centrului comercial de la periferia orașului, unde mami a făcut un super shopping, iar mie mi-a luat cele mai cute pixuri cu pisici. Nu am văzut niciodată ceva mai drăguț și încerc să îmi dau seama cum aș putea să le transform în accesorii :))). În plus, am găsit o pereche de ochelari geniali, super fashion, pe care sigur îi veți vedea cât de curând pe blog.

Am revenit în Timișoara destul de târziu, dar a fost o zi atât de frumoasă, încât nici nu m-a mai interesat :))). Vârșețul este genial și abia aștept să revin, deci nu am cum să nu vă mai las cu… mai ”câteva” poze :))).