Căutând ”Delta Banatului”: mlaștinile din Satchinez

Încercam să îmi dau seama cum ne-a venit prima oară ideea să descoperim ”Delta Banatului” în condițiile în care până anul acesta nici nu știam că există. Cred că am dat absolut random peste unul dintre panourile de promovare a cicloturismului în județ și acolo ne-au sărit în ochi mlaștinile din Satchinez. Apoi, într-o duminică în care nu aveam alte planuri, am decis să vedem dacă reușim să găsim (nu foarte) faimoasa deltă. Ne simțeam exploratori, ce pot să zic? 😀

Timișoara-Satchinez via Hodoni

În capul nostru era foarte simplu de ajuns la Satchinez, deci în Delta Banatului. Waze sau Maps, urmezi drumul și aia e. Problema este că planurile de acasă nu se prea potrivesc cu cele din târg. Delta nu apărea nicăieri pe GPS așa că am urmat drumul spre Satchinez și am zis că ne descurcăm noi. Nu e stres.

Drumul de la Timișoara spre Satchinez prin Hodoni e dubios. Are porțiuni super bune, dar și porțiuni absolut hidoase, unde tot drumul e spart. Mai mult, când ajungi în Hodoni habar nu ai unde ești de fapt. Cum am închis GPS-ul (genială idee, nu? :)))) și am urmat traseul de cicloturism, când am dat de satul acesta fără nici un fel de indicator am zis că am ajuns la destinație. Până la urmă am dat peste o tanti care ne-a lămurit că noi suntem, de fapt, în Hodoni și dacă vrem să ajungem în Satchinez trebuie să mai mergem puțin. Evident, acesta a fost momentul în care am decis să repornim GPS-ul pentru că era clar că ne-am pierdut :))).

Într-un final am ajuns în Satchinez și am reluat poteca de cicloturism până am ajuns pe un câmp unde nu am vrut să continuăm cu mașina, deși exista un drum de țară pe care alte mașini circulau fără prea mare bătaie de cap.

Ce-am descoperit?

Câmpurile Banatului sunt absolut fascinante, nu am ce zice. Drumul pe care am pornit era mărginit de lanuri de grâu și fânețe lucrate. Peisajul deja părea ceva mai mlăștinos, cu trestii și canale întinzându-se spre orizont. Sinceră să fiu, nu știam la ce să mă aștept așa că m-am bucurat pur și simplu de peisaj și de drum, de ziua însorită și de momentele petrecute cu Flavius. Habar nu aveam peste ce urmează să dăm și nici nu aveam timp la dispoziție să explorăm toată poteca. Mai mult, după experiența din Hodoni, așteptările mele au scăzut considerabil așa că am reușit cumva să mă deschid în fața minunilor ce mi se arătau, oricât de mici au fost ele.

Punctul culminant al excursiei a fost, în mod clar, balta. Nu știu cum se numea ea. Nu avea un indicator care să ne spună ce vedem acolo. Era doar o mare întindere de apă, plină de trestie și stufăriș, cu o grămadă de păsări, unele cunoscute mie, altele nu și drumuri ce ocoleau balta. Nici acum nu îmi dau seama dacă balta aia a apărut natural sau este un baraj, de fapt sau habar nu am… Pentru că balta era despărțită de câmpurile din jur de un fel de dig pe care se putea merge cu mașina (de teren :)))). Și în dig exista un fel de ecluză… nu știu ce se întâmpla acolo, dar mi-ar fi plăcut să aflu mai multe de pe un panou informativ (inexistent momentan :)))) care sper să apară în curând la fața locului.

Nu am putut ocoli toată balta pentru că era foarte mare, dar mă gândesc să revenim (poate) când vor fi complet galbene câmpurile de floarea soarelui ce erau plantate în jur. Cred că ar ieși niște poze bestiale și, dacă am merge cu mai mult timp la dispoziție, am putea să facem și un picnic fain în zonă (picnic, nu grătar!!! nu existau zone de grătar). Ar fi o chestie drăguță.

În mod clar aceasta nu este toată Delta Banatului. Conform celor de la Discover Timiș, rezervația naturală are 194 ha și cuprinde o rezervație naturală ce a fost instituită în 1991și o zonă tampon formată din Acumularea Satchinez, Balta Bărăteaz, Balta Mare, Balta Zootehnie și Balta Verbuncu. Din păcate, toate astea sunt nume la care nu am reușit să îmi dau seama cum aș putea să ajung. Dacă știți voi mai multe, dați-mi de știre pentru că mi-ar plăcea să explorez aceste locuri.

Satchinez-Timișoara via Carani

Înapoi spre casă am zis că mergem pe alt drum pentru că cel prin Hodoni a fost cam rău.

MARE GREȘEALĂ!

O parte din drumul Satchinez-Timișoara prin Carani este complet spart. Sunt vreo 6 km pe care îi faci în 20 de minute. Waze îți spune că e trafic intens, dar, de fapt, pur și simplu nu poți merge cu o viteză mai mare de 20 km/h dacă ții la mașina ta. Am zis că nu mai ajungem la civilizație niciodată. Ar fi fost chiar de râs dacă nu era tragică treaba :)))).

În Carani am trecut ca avionul pe lângă Castelul contelui Mercy, care este, de fapt, o ruină. Nu înțeleg cum pot să fie atât de multe castele și conace și palate în zona noastră care să fie în RUINĂ. Oamenii chiar nu înțeleg valoarea acestor locuri? Și când spun oamenii mă refer la administrația locală, dar mai ales la comunitate. Până la urmă oamenii din locurile acestea au forța necesară (social vorbind) de a pune presiune pe autorități pentru a face schimbările pe care le doresc. Și asta e valabil atât pentru toate castelele din zonă, cât și pentru Delta Banatului.

Avem în zonă resurse extraordinare. Atât resurse naturale, cât și resurse arhitecturale și culturale de o valoare inestimabilă. Ce ne ține să le valorificăm așa cum se cuvine? Chiar nu înțeleg.

Dacă aveți răspuns la întrebare, împărtășiți-le cu mine, vă rog. Dacă nu, hai să povestim ce e de făcut în continuare. Iar dacă ați vizitat Delta Banatului, sunt curioasă cum vi s-a părut.

P.S. Dacă vreți să descoperiți și alte locuri faine din România pe care le-am colindat, aruncați o privire peste secțiunea de Călătorii în România.