Va dati seama ca noi, ca si oameni, suntem proiectati sa facem 1500 de planuri din care ne ies 5%? Pentru ca noi avem planul A, planul B, planul C. Asta in unele cazuri. Mai exista si cativa oameni (nu imi dau seama cat de multi), care nu au decat planul A si convingerea ca o sa se descurce in caz de ceva. Insa nici prima, nici a doua categorie nu sunt fixe. Toti oscilam intre cele 2. Si nu este rau sa fii nici asa, nici asa. Problema este ca viata are o multime de variabile pe care nu le luam niciodata in considerare.
Factorul neprevazut
Am plecat plina de entuziasm spre Untold, impreuna cu Flavius si cu Linda. Am avut o ora intarziere, dar in rest nici un fel de grija pe lume. Stabilisem atent traseul, masina era proaspat spalata (pentru ca ASTA e important la orice masina cand pleci la drum), nu era aprins nici un bec suspect, toate bune si frumoase. Am mers noi o bucata de drum, clima era pornita pentru ca afara erau 1000000 de grade, dar nu prea parea sa faca fata. Nu stiam exact ce se intampla, dar nu m-am panicat nici macar in momentul in care am observat consumul exagerat de mare de benzina. Cand am ajuns la Ilia, in schimb, nu aveam cum sa ignoram ditamai semnalul de avertizare din bord. S-a aprins becul de baterie si am crezut ca lesin. Stiam ca daca opresc masina nu o mai pornesc. Dar ce altceva poti face cand temperatura motorului creste vazand cu ochii?
3 ore in Lesnic
Am tras pe dreapta in fata unei case, intr-un satuc traversat de mult prea circulatul drum ce duce de la Deva la Arad. Habar nu am ce numar are.
Evident ca eu nu stiu nimic despre functionarea interna a masinii noastre, dar am deschis plina de incredere capota. Acolo… la fel de bine putea sa traiasca o colonie extraterestra. Cu extrem de mult noroc, am gasit un mecanic in satul cu pricina, care a aparut dupa vreo jumate de ora doar ca sa ne spuna ca nu se poate face nimic pentru ca i s-a dus nu stiu ce curea.
Asa ca am sunat la tractari. Care firma ne-a cerut 400 de lei sa ne duca masina in Hateg (pe care nu i-am platit) si am decis sa o ducem in Deva, unde gasise Dana pe cineva care sa ne ajute chiar in ziua urmatoare. Pentru ca, poate nu stiati, dar service-urile auto sunt mai solicitate decat orice altceva in ziua de azi. Trebuie sa iti faci programare ca sa iti poti repara masina. Iar daca ai urgente, ghinion.
Evident ca eram un pachet de nervi. Ma gandeam la tot ce pierdeam la Untold, ma lua groaza la gandul ca va trebui sa imi restructurez bagajul pentru un drum cu Normandia si mai trebuia sa iau in considerare, de departe, ideea de a merge la mare cu trenul. Iar, ca sa fie totul perfect, eram singura care avea trairile astea. Linda si Flavius erau de un calm ce ma depasea (cum se intampla in mod normal).
15 kilometri pe platforma
Pana la urma, a venit platforma dupa noi si ne-am continuat drumul pana la Deva la inaltime. A fost prima oara cand am mers asa, iar senzatia a fost foarte stranie. Sper sa nu o mai repet. Adica era tare sa vezi lumea de sus, insa aveam, in continuu, impresia ca o sa picam de acolo. Ca sa nu mai spun ca in momentul in care a trebuit sa facem un giratoriu in Deva, am inceput sa tip. Ceea ce pe partenerii mei de calatorie i-a amuzat maxim.
Partea buna a lucrurilor este ca, in ziua de azi, cand masinile sunt din ce in ce mai complicate, serviciile acestea adiacente sunt in floare. E scump sa apelezi la ele, insa ai aceasta optiune. Adica firma de tractari din Deva lucra non stop. Si nu cred ca sunt un caz unic in Romania.
Totul e bine cand se termina cu bine
Vineri am petrecut 4 ore in Deva, nestiind daca masina este in stare critica sau nu. Pana la urma, s-a dovedit ca problema a aparut la ceva curea de accesorii pe care ne-a inlocuit-o destul de repede si am putut sa ne continuam concediul asa cum planuisem. Nu o sa ma plang de faptul ca piesa a costat 60 de lei si manopera dublu. Pana la urma esential este ca in seara aceea eram deja la Untold, bucurandu-ma de cea mai tare atmosfera ever.
Dar aceasta este alta poveste, pe care o sa o scriu cat de curand. Daca vreti sa o cititi de cum apare, nu uitati sa dati subscribe.
Voi cum va descurcati cu situatiile neprevazute? Mi-ar placea sa povestim mai multe despre acest subiect in comentarii.
Pupici si spor in noua saptamana.
Asta cu situațiile neprevăzute îmi amintește de un citat pe care l-am citit într-o carte a unui yoghin.
””It is difficult to quickly control a strong negative emotion; the more we try to control it, the more it becomes agitated and resurfaces. Even if we control it, we may end up merely suppressing it, only for it to reemerge later. Imagine that a strong negative emotion is like mud swirling inside a fish tank. To get the mud to sink to the bottom of the tank so you can have a clear view of the fish, the last thing you want to do is submerge your hands in the muddy water and try to push the mud to the bottom. The more you try to push it down, the more you churn it up. Similarly, in an attempt to control a negative emotion, you may try to push it down. Unfortunately, the more you try, the more it resurfaces.”
El vorbea despre anger, probleme, provocari, dar mai atinge un pic subiectul ”neprevăzutului” și prin asta:
”„If I had to summarize the entirety of most people’s lives in a few words, it would be endless resistance to what is. As we resist, we are in constant motion trying to adjust, and yet we still remain unhappy about what is.”
Cumva, la asta încerc să mă gândesc când am de-a face cu ceva care nu e conform planului. Să nu mă panichez, să răscolesc nămolul din acvariu, și să încerc să gândesc limpede, ca mai apoi să accept că uneori, ”it is what it is”, și nu e în controlul meu să schimb, așa că rezistența e futilă. 🙂 Cam așa.
Imi place cum suna cartea ta. Cum se numeste? As citi-o 😀
Si imi place foarte mult cum gandesti. Sper sa ajung si eu la un punct din acesta.
Eh, nu-mi iese mereu, iti dai seama 🙂 Dar pe masura ce trece timpul si mai citesc si eu una alta sau ma expun situatiilor de genul … exersez. :))
Cartea se numeste “The Things You Can See Only When You Slow Down.
Si unde ai gasit-o? :)))