Arieșeni

Pentru al doilea an consecutiv am vizitat Arieșeniul.

Pentru cei care nu știau, Arieșeni este o stațiune montană din Apuseni. Iarna e perfectă pentru ori ce fel de sport specific anotimpului (ski, snowboarding, dat cu sania, dat cu punga, chiar și patinaj mai nou), iar în perioada mai caldă, poți vizita o grămadă de obiective turistice din zonă, dintre care cel mai cunoscut cred că e peștera Scărișoara.

Vila Sarra Vank

Deși anul trecut am stat la taberele școlare, anul acesta am ales alt loc de cazare, Vila Sarra Vank. Încă de la început ne-am dat seama de îmbunătățiri. Vila, recent deschisă circuitului turistic, după cum ni s-a explicat, avea cele mai drăguțe camere cu putință. Eu am nimerit în unul din camerele de honey-moon 😀 și nici că se putea mai bine. Am avut parte de cel mai frumos pat cu baldachin, patul visurilor mele.

Celelalte camere erau la fel de frumoase, doar că nu aveau patul cu baldachin. Toate camerele aveau baie proprie, televizor și un minunat balcon. De asemenea, în toată vila aveam acces la internet.

Nu doar condițiile de cazare au fost excelente, ci și personalul. În toate privințele, Vila Sara Vank se ridica la nivelul celor 3 stele pe care le afișa.

Locuri și activități

Vremea nu a ținut deloc cu noi în excursia aceasta. Sâmbătă dimineața burnița, motiv pentru care am hotărât să vizităm Roșia Montană. Despre această vizită am scris într-un post anterior, dar vroiam să menționez un aspect cu adevărat tulburător.

De la Arieșeni până la Roșia am mers tot pe vale Arieșului, iar ceea ce m-a oripilat de-a dreptu au fost malurile râului, „împodobite” de tone de gunoaie, rămase la retragerea apelor. Nu mi-a venit să cred cât sunt de inconștienți oamenii. Trăiesc într-un adevărat colț de rai, pentru că Apusenii sunt absolut superbi, dar nu sunt în stare să aibă grijă de ceea ce au. Nici nu m-am mai mirat că satele erau așa sărace. Dacă nu sunt capabili să depună un efort minim pentru a proteja natura, cum și-ar putea îmbunătăți viața?

După-masa am mers totuși la pârtie pentru că scopul inițial al excursiei era să profităm de zăpadă. Din păcate, pârtia Vârtop nu era în cea mai bună zi a ei. Cu toate acestea, nu am putut să nu mă dau măcar un pic cu placa. Cred că și făceam cu capul, iar condițiile nefavorabile m-au făcut să apreciez și mai mult mica excursie la Râușor de acum câteva săptămâni.

Am încercat să-l învăț și pe Andrei să se dea cu placa, dar nu am avut șanse de izbândă. Din păcate nu am fost un profesor la fel de bun ca Miha, dar nici condiții foarte bune nu am avut. Sper doar ca el să nu se închidă de tot în fața ideii de snowboarding.

Partea cea mai funny a fost că restul copiiilor lui mami au găsit o pârtie undeva prin pădure… pârtie e mult spus, dar să zicem. Eu, Zorro, am zis că hai să mă dau și pe acolo, că doar ce pot să pățesc? :)) Numa era să ma duc direct peste niște brăduți, în rest am mers super bine, chiar și pe drum. Copiii se uitau la mine și se minunau, iar eu eram super mândră de mine, dar am realizat și că dacă ei se minunau de mine, la Miță sau la Sami s-ar fi uitat ca la televizor. Mai am eu până ajung la performanțele lor :P.

Masaj neconvențional

Duminică am hotărât să nu mă mai dau cu placa pentru că nu mă satisfăcea zăpada de pe pârtie :P. Am mers din nou pe pârtia descoperită de copii și m-am dat cu… sacu. Și era o pârtie cu denivelări fratele meu, de nu am mai știut de spate și de fund. O dată m-am băgat în brăduții de pe margi. O dată m-a luat pe sus o fetiță în timp ce urcam. Vai și amar!

Atunci nu m-a durut așa de rău spatele, dar acum am început să simt ceva mai tare durerea. Sunt sigură totuși că o baie cu spumă o să mă ajute să-mi revin și mâine nici nu o să mai știu că m-a durut spatele.

Drumul spre casă

În toarcerea acasă s-a derulat fără peripeții. Cum mergeam de la Ineu spre Arad, am început să admir peisajul. De când conduc, uitasem cât e de relaxant să stai pur și simplu și să te uiți pe geam. Uitasem cât de frumos de sălbatică e uneori țara noastră, dar și cât de sărace sunt unele localități. M-a ajutat să-mi dau seama cât de multe avem și cât de puțin le prețuim, ceea ce e păcat.

Când am început să văd miile de becuri ale Timișoarei, un sentiment de nostalgie și nerăbdare m-a încercat. Deși mă bucuram că m-am întors acasă, mi-a părut rău că am stat așa puțin la Arieșeni. Totuși, pot spune că m-am bucurat din plin de aceste zile și vă recomand din suflet această stațiune pentru locurile sale frumoase și oamenii primitori.