Ieri m-am pus să-mi fac tradiționalele mele spaghete cu sos de roșii. E una dintre mâncărurile mele preferate, simplu de făcut și o să împărtășesc rețeta și cu voi zilele astea :P.
În timp ce făceam mâncărica m-am gândit la o discuție pe care am avut-o acum ceva vreme cu Linda. Eu mă lăudam (I do that :D) că am făcut nu mai știu ce de mâncare și Linda mă întreba dacă mă pregătesc să mă mărit de fac așa multă mâncare :)). Atunci m-am burzuluit la ea și i-am zis că ce măritat? eu fac mâncare pentru mine care-mi place și pentru că-mi place.
Totuși, am rămas puțin… traumatizată. Adică Linda e o persoană foarte cu capul pe umeri, independentă și deloc tradiționalistă, dar chiar și așa părerea ei era că eu mă pregătesc să gătesc pentru… un baiat basicly.
Oare de ce s-a păstrat ideea asta că femeile gătesc pentru bărbați. Că e obligația lor de fapt, în calitate de soții și mame? Mai ales în condițiile în care mulți dintre marii bucătari ai lumii sunt BĂRBAȚI.
Deci trebuie să vă întreb: voi pentru cine gătiți?
eu nu prea gatesc…o face omul meu…si sa nu ma invidiezi…face o mizerie dupa care muncesc mult mai mult…as prefera sa gatesc eu…:)))
haha, good one! oare pentru ca majoritatea barbatilor au pretentia asta, chiar daca ar putea macar sa ajute?
Eu gatesc pentru copil. Sotul stie ca nu m-a luat pentru calitatiile mele de bucatareasa . Astfel mai gateste si el, destul de des, si ii iasa buna mancarea. 🙂
Eu pentru amandoi. Si el tot pentru noi amandoi. Sau murim de lene si comandam pizza :)).
:)) cred ca Linda e cea mai surprinsa de comentarii 😛 poate chestia asta cu femeia la cratita e mai mult in mentalul colectiv decat in realitate 😛
well…pentru cine e la masa 🙂 deobicei e pe ideea fac mancarea aia ca stiu ca ii place la x, y, z, q whatever si mai putin pentru mine, ca eu sunt din categoria dupa ce am muncit la mancare nu prea mai am pofta de mancare 🙂 mie imi gateste Seba sau mama
sincer… si eu prefer cand gateste mama :X parca sunt mai copil atunci 😛