Ar fi atat de simplu sa catalogam oamenii in buni si rai si sa terminam povestea. Ar fi atat de simplu sa avem fiecare o aureola deasupra capului sau cornite si sa stim de unde sa ne luam si cum sa ne raportam unii la altii.
Dar viata nu este atat de simpla pentru ca oamenii nu sunt atat de simpli. Exista si extreme, adica oameni extrem de rai si oameni extrem de buni, dar noi, muritorii de rand, care mergem la munca si avem prieteni si incercam sa ne ducem viata cum credem mai bine (pentru noi, nu pentru umanitate neaparat), noi nu suntem doar buni sau doar rai.
In fiecare dintre noi exista un dr. Jekyll si un mr. Hyde. Fiecare dintre noi poate sa fie cel mai bun sau cel mai rau om de pe pamant (in functie de persoana care ne judeca). Fiecare dintre noi este perfect capabil sa aduca zambetul sau lacrimile pe fata unei alte persoane. Si acest lucru poate sa il faca, la fel de bine, fericit sau nefericit… sau sa il lase rece. Pentru ca exista oameni care sunt fericiti cand cei din jur sunt fericiti. Exista oameni care vor sa fie buni cu toata lumea, chiar daca in schimb primesc doar durere. Si exista oameni carora pur si simplu nu le pasa de cei din jur si fac ceea ce isi doresc, atunci cand isi doresc, intr-un carpe diem straniu care pe unii in indeparteaza de ei, iar pe altii ii atrage cum este atras fluturele de bec.
Intrebarea care se pune este cine e dr. Jekyll si cine e mr. Hyde? Sau mai degraba pe care il lasam sa se vada. Pentru ca amandoi exista in fiecare dintre noi. Si doar noi alegem pe cine si in ce moment aratam lumii. Pentru ca si cea mai pasnica pisicuta zgarie uneori, iar oamenii au o limita mult mai redusa cand vine vorba de nervi.
De cand eram mica am incercat sa fiu fata buna si cuminte pe care o vroiau ai mei. Insa pe masura ce am crescut si mi-am dat seama cam cum sta treaba cu lumea, am inceput sa imi arat si eu coltii. Bineinteles ca asta nu a adus nici un fel de multumire in sanul familiei si nu de putine ori am auzit ca am devenit tot mai rea. Lucru care, evident, m-a ranit, insa doar pana in momentul in care am realizat ca pentru a fi asa cum vroiau ai mei (adica buna), trebuia sa renunt la prea mult din ceea ce sunt eu.
Atunci mi-am spus ca eu sunt rea si gata! Si am incetat sa ma mai gandesc la subiect pentru ca stiam ca am cum nici sa ma schimb pe mine, nici sa ii schimb pe ei. Apoi a fost weekendul trecut si a trebuit sa ma confrunt cu mr. Hyde al lui Andrei. Si nu mi-a placut deloc. Si am plans si mi-am promis lucruri (cum fac intotdeauna cand sunt suparata), iar luni eram hotarata sa il trec pe ignore direct. Dar el a redevenit dr. Jekyll si a facut toate lucrurile dragute pe care le putea face si pur si simplu nu am mai putut fi suparata.
Iar in timp ce stateam aseara in pat si eram semi-adormita, nu am putut sa nu ma gandesc la toate astea si sa nu realizez, in semi-constienta mea, ca atunci cand iubim un om, nu il iubim doar pe dr. Jekyll, il iubim si pe mr. Hyde. Nu avem de ales. Pentru ca toti suntem asa. Si eu sunt asa. Si as fi cea mai ipocrita sa astept mai mult de la altii, cand al meu mr. Hyde sta mereu la panda si iese la iveala nestingherit ori de cate ori are chef.
Acum, ca am aberat suficient, nu pot sa nu va intreb: voi cum il impacati pe dr. Jekyll cu mr. Hyde?
