Un weekend al premierelor

Despre weekendul care tocmai a trecut ştiam un singur lucru: că o să merg la munte. Habar nu aveam ce urmează să fac la munte, în ce loc la munte aveam să merg, nici măcar ora exactă de plecare sau cu ce aveam să parcurg ultima parte de drum.

Şi totuşi, fără planurile mele prealabile, am avut parte de un weekend absolut extraordinar, de fapt, de un weekend unic :D.

Vineri am ajuns super târziu la Adeona, o tabără şcolară din Pasul Vâlcan. Drumul cu maşina prin pădure a fost cel puţin sinistru, dar priveliştea, când am ajuns pe platou, m-a lăsat fără cuvinte. Toată valea se vedea, luminată de mii de beculeţe, ca o mare de lumini. Puteai spune că e cel puţin Las Vegas acolo jos, nu doar Vulcanul :)))

Sâmbătă, dimineaţa, am avut parte de altă surpriză: marea alpină. Ce este aceasta, vă întrebaţi? Păi mare alpină e un fenomen natural în care valea este acoperită de nori de mică, iar tu, care eşti la 1300 de metri, vezi o mare pufoasă de alb. Dar asta se poate întâmpla doar dimineaţa, până nu se ridică soarele prea mult. Şi nu în fiecare dimineaţă. Deci noi am fost foarte norocoşi :D.

Apoi am mâncat şi am pornit spre parcul de aventură.

Poate aţi mai auzit despre sau aţi mai fost la un parc de aventură. Pentru cei care habar nu au despre ce e vorba, o să vă spun că un parc de aventură este un loc unde îţi testezi practic limitele, pe tot felul de trasee şi construcţii, care implică înălţimi, funii, lemne, căşti de protecţi, siguranţe şi un ham :))). Traseul pe care puteam să îl fac eu (nu, nu trebuia; puteam oricând să spun gata şi să mă cobor pe pământ, în siguranţă) era compus din 6 secţiuni, dintre care 2 au fost foarte dificile, cea mai horror fiind partea în care trebuia să mergem pe sfoară.

Ni se spune de atâtea ori că orice mintea vrea, corpul poate face, dar câţi dintre noi chiar suntem conştienţi de asta? Eu am stat 15 minute, 15, în punctul de siguranţă doar pentru că mă temeam să mă desprind de acolo. Ştiam că nu am cum să păţesc nimic. Eram asigurată. Aveam şi punct de echilibru (un fel de ghidon improvizat). Chiar dacă mă dezechilibram, nu aveam cum să mă rănesc. Şi totuşi… era o voce mică în capul meu care spunea că nu am cum să fac aşa ceva. Chiar şi în momentul în care am început să mă mişc, ea era acolo şi îmi urla deja: Ce e în capul tău????? Tu NU AI CUM SĂ FACI AŞA CEVA!!! RENUNŢĂ!!!! Eram la mijlocul sforii şi ea încă urla: NU POŢI SĂ O FACI!!!! 

Şi totuşi am făcut-o!

Eu, Andra, am mers pe sârmă.

Fără ajutor. Fără să mă ţină nimeni de mână. Mi-am învins frica. I-am dat peste gură vocii şi am făcut-o. Iar în momentul în care am pus piciorul pe punctul de siguranţă şi adrenalina îmi fugea prin vene, făcându-mă să mă simt king of the world, nu puteam să nu mă gândesc… de câte ori oare, în trecut, am ascultat vocea care îmi spunea că nu pot să o fac? Ei… nu se va mai repeta :D.

După ce am terminat traseul de aventură, am pornit la colindat munţii. Nu ştiu exact pe ce vârfuri sau bolovani m-am urcat, dar vă pot asigura că m-am cocoţat pe toţi. Şi în toţi copacii în care se putea urca. La un moment dat abia am mai coborât, de fapt nu aş fi putut coborî fără ajutor, dar am avut parte de el :D. M-aş fi băgăt şi într-o scorbură, dar nu intram :)))). A fost genial!!!

Iar după-masa, 2 ture de tiroliană. Asta nu a fost chiar o premieră pentru că eu am mai făcut tiroliană, chiar pe un traseu mai lung şi mai înalt, dar a fost drăguţ. Şi mi-a amintit că îmi place :))). De fapt, cred că am început să dezvolt o pasiune pentru sporturile semi-extreme :D.

Şi chiar când credeam că weekendul nu are cum să devină mai bun, a venit duminica, minunata zi în care am tras cu arcul pentru prima dată :P. După cum vă puteţi da seama, mi-a plăcut şi asta la nebunie. Parcă eram scoasă din Hunger games :))). Îi tot ziceam lu’ mami să îmi cumpere şi mie un arc :D. Până la urmă se pare că nu o să fie nevoie pentru că am găsit o persoană care deja are unul, deci eu trebuie doar să mă antrenez :P. Şi lăsaţi-mă să vă spun, ţintă par să am cât de cât, deci mai e nevoie doar de exerciţiu.

Ultima parte a duminicii mele a fost vizita la Peştera Bolii. Aceasta este lângă Petroşani şi, spre ruşinea mea, eu nu am fost niciodată acolo până acum. Ceea ce e mare păcat pentru că peştera e foarte frumoasă şi e singura deschisă publicului prin care trece un râu. Are şi picturi rupestre… actuale, dar irelevant 😀 şi o Maica Domnului apărută în stâncă. Plus, o grămadă de lilieci pitici protejaţi de lege (şi urâţi ca nişte şobolani). Iar drumul este asfaltat frumos până la peşteră. Deci nu ezitaţi şi vizitaţi-o!

Deja m-am foarte lungit şi sper că nu v-am plicitsit, dar nu pot să termin povestea fără să vă îndemn să încercaţi şi voi măcar una dintre experienţele mele de weekend. Şi vizitaţi neapărat zona munţilor Vâlcan. Sunt sigură că nu veţi regreta :D.

Voi ce aţi făcut în weekend?