Azi am fost la primul meu protest civic. A fost super paşnic totul, doar oameni care strigau şi scandau diverse lozinci. Teoretic, protestul împotriva extragerii gazelor de şist prin fracturare hidraulică trebuia să înceapă la ora 18 în Piaţa Operei. Se pare însă că domnul primar Nicolae Robu nu a permis desfăşurarea protestului în faţa Operei, ci numai în Unirii. Nu am înţeles exact de ce, dar mi s-a părut foarte anormală decizia aceasta. După cum spuneau şi unii dintre vorbitori, avem dreptul de a protesta şi este singura noastră armă.
Ceea ce mi-a plăcut a fost numărul totuşi mare de persoane prezente. Mulţi aveau pancarte, toată lumea scanda. Erau o grămadă de tineri, dar şi bătrâni. Am fost super impresionată. Şi nu puteam să nu mă gândesc la ce-mi spusese un profesor la master despre modul în care o adunare de oameni (mob e cel mai bun cuvânt care-mi vine, dar nu e în română) se poate transforma într-o entitate de sine stătătoare. Strigam toţi la unison. Ne bucuram la unison. Ne entuziasmam împreună. Şi huiduiam împreună când era cazul.
Mi-a plăcut mult că au vorbit oameni diferiţi. Au vorbit despre gazele de şist, obligaţiile şi drepturile noastre cetăţeneşti, simţul civic şi semi-conspiraţii mondiale :)). A fost foarte ok că s-a păstrat totuşi o linie în mare, adică nu s-a deviat prea mult de la problema gazelor de şist.
All in all, a fost un protest foarte reuşit şi cred că o să mai particip dacă o să mai am cazul. Până atunci, încercaţi să popularizaţi problema. Vorbiţi cunoscuţilor voştrii despre ceea ce încearcă dragii noştrii conducători să facă. Dacă aveţi impresia că exploatările acestea nu vor avea nici un impact asupra voastră personal, vă înşelaţi amarnic. Poluarea apei, a aerului, a solului ne afectează pe toţi. Dacă nu vreţi ca Timişoara să fie măcinată de cutremure şi înconjurate de deşert, luaţi atitudine.
Înainte de poze, trebuie să vă spun sloganul meu preferat:
Victoraş nu fi fomist,
Lasă gazele de şist!







Deci ai fost la un protest împotriva extragerii gazelor de şist prin fracturare hidraulică? Oaw.
As scrie mai mult de atat daca as avea o opinie referitoare la acest subiect da nu am.
Am mai citit undeva despre aceasta problema, dar tipul cred ca era din tabara adversa. :))
:))) si cine te-a convins???