Întoarcerea la servici

Știți diminețile alea în care tot ce ați vrea e să mai dormiți, dar știți că nu se poate și ceasul sună și sună, iar conștința vă dă practic afară din pat?

Așa m-am simțit eu miercuri când a trebuit să plec de la Sălaș.

Îmi doream atât de mult să mai rămân. Îmi doream atât de mult să mă mai bucur de câteva zile de somn și lipsă de griji. Îmi doream să mai pierd vremea cu Alina și să mă plimb aiurea. Ca să nu mai spun că era un frig înfiorător, care nu m-a ajutat deloc.

Cu cât mă apropiam mai mult de Timișoara, cu atât îmi doream mai mult să închid ochii și să fiu iarăși copil. Să închid ochii și când îi deschid, să fiu în vacanță, să mă certe mama Șerica și să mă dau cu sania. Am început să am iar fantezia mea în care creez o bulă temporară în care e o vară continuă la Sălaș, iar eu am 17 ani și toată lumea e exact la fel… doar că acum aș mai fi adăugat câteva personaje probabil :)).

Am revenit însă rapid la realitate. Visele mele sunt imposibile. The show must go on. Așa că joi dimineața m-am trezit și m-am cărat la servici. Da, am avut foarte puțin chef. Da, m-am uitat la ceas și din 5 în 5 minute. Dar am făcut-o.

Probabil acum vă gândiți ce stupizenii zic, de parcă îi pasă cuiva că eu merg la servici cum ar trebui să fac. Chestia e că acum îmi dau seama cât e de greu pentru oameni să plece din concediu. Deja am început și eu să socotesc timpul până la Paști, cum ziceau ăia de la radio :)).

La voi cum a fost întoarcerea la realitate? 😀

8 thoughts on “Întoarcerea la servici

  1. Yamasha says:

    La mine la serviciu e frumos zilele astea, adica asa zisa “freacangeala”, toti venim de pe 3 la munca si pana pe 7 nu se face absolut nimic. Dar niciunul dintre sefi nu si-a pus in minte: ba, astia stau degeaba, consuma degeaba pe aici, nu ar fi mai bine ca ei sa faca prin rotatie pana cand se incepe munca adevarata?!

  2. vienela says:

    Eu nici nu am loc de munca si tot mi-a fost greu sa imi reiau activitatile, dupa cele cateva zile in care am lenevit alaturi de familie. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.