De mult nu am mai fost așa cu moralul la pământ ca azi și când am văzut mesajul de la Moni deja simțeam că l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Cred că am așteptat toată ziua să vină ora 8 și să ne vedem.
Uneori, singurul lucru de care avem nevoie, e un prieten care să ne ridice de jos. Cineva care să ne asculte. Cineva lângă care să râdem. Și care să ne împărtășească propriile lui griji. Cineva pe care să-l simți aproape, căruia îi pasă.
Pentru că adevărul e că în viața asta, nimic nu e mai important decât prietenia. Și sunt atât de puțini oameni care știu, cu adevărat, ce înseamnă prietenia.
Eu am cunoscut-o pe Moni la master. Eram sigură, în momentul acela, că nu am nevoie de o nouă prietenă, că am toți prietenii de care am nevoie. Dar viața mi-a arătat că nu e chiar așa și acum… e una dintre cele mai bune prietene ale mele.
Și nu ne vedem toată ziua. Nu vorbim non-stop, dar știu că dacă aș suna-o, oricând, și-ar face timp pentru mine :P.
Mulțumesc, Moni!
P.S. Când am venit spre casă eram atât de bine-dispusă încât am început să fotografiez Timișoara. Nu aveam decât telefonul, deci nu vă așteptați la performanță, iar de văzut, trebuie să așteptați până mâine pentru că acum mi-e lene să le descarc :P.
