Vălul pictat

– W. Somerset Maugham – 

Am citit cartea pentru că mi-a plăcut filmul. La un moment dat, cartea nu mi-a prea plăcut pentru că nu se bucura de farmecul lui Edward Norton, nici de romantismul pe care l-am găsit în film, dar după ce am terminat-o, părerea mi s-a schimbat cu totul.

După cum spuneam, filmul e o poveste de dragoste, însă cartea e cu totul altfel. Cartea spune povestea unei femei care se maturizează. Kitty s-a bazat prea mult pe frumuseţea ei, a ajuns să se căsătorească doar pentru a scăpa de acasă şi, când în sfârşit şi-a dăruit inima, a făcut-o complet inconştientă, oferindu-i-o unui bărbat care nu merita în nici un caz iubirea ei şi nici nu ar fi putut să-i ofere căminul pe care ea îl vroia. Când Walter, soţul ei, află că l-a înşelat şi decide să o ducă în mijlocul epidemiei de holeră, Kitty crede că o condamnă la moarte, însă doar în acest mediu ostil ea reuşeşte să crească.

Probabil dacă nu ar fi ajuns în zona de holeră, Kitty ar fi rămas la fel de superficială şi (mami, scuză-mi expresia dacă citeşti) de proastă. Pentru că, din punctul meu de vedere, înainte de tot episodul cu holera era o proastă. Nu era neapărat vina ei. Crescuse crezând că nu poate face altceva decât să găsească un bărbat de pe urma căruia să trăiască. Din fericire, se deşteaptă!

Partea de final mi-a plăcut mult, mai ales pentru că ea şi-a dat seama de cât a fost de degeaba şi pentru că şi-a propus să fie o mamă mai bună.

Un alt aspect care mi-a atras atenţia este cât de actuală poate fi cartea aceasta. Şi în ziua de azi o grămadă de fete cresc fiind ferm convinse că singurul mod în care viaţa lor poate fi împlinită sau poate avea sens e dacă îşi găsesc un bărbat şi se mărită. Nu au nici un fel de altă aspiraţie, doar să fie femei de casă. Eu chestia asta nu o pot înţelege nici cum şi din acest punct de vedere cred că Vălul pictat este o adevărată lecţie de viaţă.