Nu sunt xenofoba cand vine vorba despre unguri. Ei sunt cu Ungaria lor, pe care o vizitez cu mare placere, noi cu Romania. Am chiar si prietene unguroaice. Prietene foarte bune, care imi sunt extrem de dragi. Deci nu sunt genul acela de om care are ca unica preocupare raspunsul la intrebarea cine a fost primul in Ardeal? Totusi, weekendul acesta am facut o scurta incursiune in Tinutul Secuiesc pentru nunta lui Moni. Si nu mica mi-a fost mirarea cand, incercand sa primesc indicatii de orientare, raspunsul a fost Nu vorbeste romaneste

Dar sa incepem cu inceputul.

Tinutul Secuiesc

Timisoara-Chibed via Medias

Moni este singura mea prietena din perioada de master. Am pastrat legatura chiar si dupa plecarea ei in Germania. Deci nu aveam cum sa lipsesc de la nunta ei. Chiar daca aceasta nunta s-a desfasurat undeva langa Targu Mures, la Chibed. Am zis ca e mai bine asa. Vizitam si noi ceva (which never happened pentru ca a plouat torential tot weekendul).

Cum eram pe taram necunoscut, am pornit waze-ul si ne-am lasat in voia lui. Am urmat autostrada pana dupa Sibiu, pe o ploaie ce parea muson, dupa care am inceput sa urcam spre inima Transilvaniei, urmand drumuri mai putin circulate, sinuoase, printr-un peisaj de basm. Daca ceva este de apreciat la aceasta zona, clar trebuie sa mentionez verdele dealurilor, campurile extrem de ingrijite si satele. Se vede influenta straina in aceasta zona. Casele sunt scoase din povesti, micute si frumos colorate. Multe dintre ele sunt renovate. Drumurile sunt destul de bune. Indicatoarele sunt peste tot. Practic nu ai cum sa te ratacesti.

Tinutul Secuiesc

Socul cultural

Faptul ca numele tuturor localitatilor erau si in maghiara si in romana este de la sine inteles. Lucrul acesta se intampla in toate regiunile in care a dominat candva Austro Ungaria. Dar eu credeam ca sunt povesti acelea in care oamenii din aceste regiuni nu vorbesc limba romana. Stiu ca e Tinutul Secuiesc, dar suntem, totusi, in Romania. Si chiar nu ma deranjeaza ca isi cunosc limba materna. E normal! Dar sa nu stii sau sa refuzi sa vorbesti limba tarii in care te-ai nascut mi se pare de neinteles.

Punctual.

Am gasit destul de usor Pensiunea Gerendas, unde se tinea nunta. Dar trebuia sa ne schimbam si noi, deci am pornit in cautarea locului in care urma sa fim cazati. A existat o eroare de comunicare si am nimerit in satul gresit, ferm convinsi ca acolo trebuie sa fim. Stiam si ce numere cautam: 266-267. Am bajbait pe acolo pana am zis ca nu se mai poate asa si am oprit langa un localnic. Si cu cea mai draguta voce a mea am intrebat:

Nu va suparati, unde gasim numarul 266?

Tanti se uita la mine de parca as fi fost verde si cu coarne. Si mi-a raspuns putin consternata…

Nu vorbeste romaneste…

Va dati seama ca am ramas cu gura cascata. Dar am continuat :)))

Ok… multumesc! 

Cu bombanelile de rigoare, am reluat cautarea si am gasit numerele buclucase. Nu prea corespundeau exact cu ce imi spusese Piri, dar am zis ca astea sunt si nu mai conteaza nimic.

Tinutul Secuiesc

Va dati seama ca am dat buzna peste o minunata familie nevorbitoare de limba romana.

Ionopot kivanoc mi-a spus tanti cand a deschis usa, in timp ce in spatele ei se perindau copii si alti oameni, de parca tocmai venise un martian. M-am apucat sa le explic, fara sa stiu daca inteleg sau nu, ce cautam, dar nu pareau sa vrea sa vorbeasca romaneste, desi intelegeau ce le spun pentru ca vorbeau despre ceea ce le spusesem eu. Mi-am dat seama de asta pentru ca tot repetau numele lui Moni si al lui Atti. Pana la urma am ales calea mai usoara si am sunat-o pe Piri. Ea a solutionat intreaga problema si ne-a ajutat sa ajungem unde trebuia.

Tinutul Secuiesc

Casuta bunicilor din Tinutul Secuiesc

Stiti cum sunt casele acelea batranesti, cu obloane si porti de lemn, cu tinda si camere spatioase, cu covoare tesute pe podea si perdele ce nu se gasesc in magazinele mari ale zilelor noastre? Asa era locul in care am dormit noi. Nu mi-a venit sa cred cat de bine au pastrat oamenii aceia casa. Probabil exact asa au trait bunicii si parintii lor. Cu atentie la detalii, in tihna, cu paine facuta in casa, cosind iarba din gradina si scotand apa din fantana.

Intr-un fel ciudat, ma bucur ca lucrurile acestea s-au pastrat. Pentru ca este o legatura cu trecutul nostru care nu ar trebui sa se piarda. Este o legatura ce s-a pastrat in Tinutul Secuiesc. Aici exista o atractie pe care nu o pot defini pentru viata simpla de dinainte de explozia tehnologica. Dar poate doar eu o simt…

Tinutul Secuiesc

Casa de piatra, Moni si Atti!

Nunta propriu-zisa mi-a placut mult. Moni si Atti au fost sufletul petrecerii. Mancarea a fost foarte buna. Tortul mi-a placut foarte mult, mai ales prezentarea. A fost prima oara cand am vazut asa un tort destructurat. Bineinteles ca mi-a placut mult si candy barul, dar vorbim despre dulciuri aici, deci era foarte greu sa nu imi placa :D. Si mi-a placut faptul ca aveau limonada in niste butoiase de sticla super cute.

Sunt destul de sigura ca noi aveam singurul chelner vorbitor de limba romana de la fata locului :))). Dar a fost un nene foarte simpatic. 10 puncte pentru el :D. Am apreciat si faptul ca DJ-ul nu vorbea doar in maghiara si am fost foarte surprinsa ca exista o varianta a melodiei Dragostea din tei in aceasta limba.

Tinutul Secuiesc

Insa trecand peste toate aceste aspecte, m-am bucurat din suflet sa fiu alaturi de Moni in aceasta zi speciala, la care nu as fi lipsit pentru nimic in lume. Sper sa se distreze de zile mari in Bali si sa ii vizitez, la un moment dat, in Germania.

Cat despre Tinutul Secuiesc, oamenii mai au putin de lucru la capitolul ospitalitate, dar in rest, este o zona pe care ar trebui sa o vizitati. Cu translatorul de rigoare, evident! :)))

Pupici!

Tinutul Secuiesc
Enjoying the candy bar

Tinutul Secuiesc

Tinutul Secuiesc
Cake time – thinking outside the box

P.S. Mai sunt doar 5 zile in care imi puteti lasa provocarile pentru ziua mea. Nu uitati de #30yearschallenge!

Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *