Instalart 2017

Instalart 2017

Trebuie sa va marturisesc, de la bun inceput, ca nu am inteles intotdeauna arta moderna. Poate prefer lucrurile mai directe, nu metaforele artistilor moderni. Dar asta nu inseamna ca trec nepasatoare pe langa lucrarile lor sau ca le evit. Pentru ca arta moderna este o provocare adresata privitorilor, iar eu ador provocarile. 

Instalart 2017

Instalart pe strada

Anul acesta am participat pentru prima oara la Instalart si am fost impresionata. Partea de arta stradala mi-a placut mai mult. Piesele expuse in interior mi-au dat de gandit si, pe alocuri, m-au oripilat. Cert este ca scopul artistilor a fost atins: nimic nu m-a lasat rece. 

Daca nu si-a facut furtuna de duminica de cap cu lucrarile, pana pe 24 septembrie, toti cei ce trec pe strada Episcop Augustin Pacha din Timisoara pot admira o serie de instalatii care mai de care mai intrigante. Preferatul meu este norul inchis. Mi se pare ca te indeamna sa gandesti in afara cutiei, ca sugereaza imaginatia inchisa ori libertatea pierduta. Consider ca vorbeste despre spiritul romanesc atat de inchis in perioada comunista. L-as face mai mic si l-as transforma in obiect decorativ. Ca sa le mai dea oamenilor de gandit.

Instalart 2017
`

Mi-au placut si cuburile multicolore. Sunt un fel de unicorn cube :))). Ar fi perfecte ca si jucarii anti stres. Oare este ceva ciudat in faptul ca gandesc arta ca pe ceva comercial?

A mai fost o chestie cu barbatul si femeia si legatura dintre ele pe care nu am inteles-o, dar mi-a explicat-o Georgeta (multumesc!). Oricum, faptul ca barbatul era reprezentat ca un triunghi cu varful in sus mi s-a parut cam… evidenta alegerea :))). Falus much? :)))) Aceasta lucrare este situata ciar in fata Casei Artelor si sunt foarte curioasa cum vi se pare. Deci, daca o vedeti, comment away!

Pe aceeasi mirifica strada timisoreana se gaseste si padurea de plastic a spanzuratilor. Ceea ce mi-a demonstrat aceasta lucrare este ca si daca ramanem fara paduri adevarate pentru ca le exploadam fara cap, plasticul este pregatit sa devina plamanul inutil si artificial al Romaniei :D.

Instalart 2017

Instalart indoor

Lucrarile expuse in Casa Artelor au fost putin cam sinistre pentru mine. Daca cineva vedea in doua dintre lucrari expresia celulei, pulsand de viata, eu nu am prea putut trece peste aripile sinistre de insecte care au fost folosite pentru crearea operei de arta. Si acum mi se face pielea de gaina cand ma gandesc la ele. Dar daca este adevarat ca asta voia artistul sa sublinieze, consider ca lucrarile din subsolul Casei Artelor exemplifica perfect efemeritatea fiintelor vii. Altfel nu pot sa imi explic de ce ar crea cineva cateva zeci de cranii din ghips sau ar pune in scena un priveghi.

Vedeti, aceasta e partea mai putin frumoasa a acestui gen de arta. Oricum eu nu aveam cum sa rezonez cu ceva atat de macabru nici in cele mai depresive zile ale mele. Eu sunt sunshine and unicorns. Un cadravu care nu am realizat daca e barbat sau femeie (pentru ca parea sa aiba erectie, dar si sa fie imbracat in rochie) pentru ca nu m-am putut uita prea mult la el, nu e deloc sunshine and unicorns :)))).

Instalart 2017

Art away!

Ca un bun critic de arta incepator, am incercat sa va expun viziunea mea asupra lucrarilor prezentate de Instalart. Dar nu trebuie sa ma credeti pe cuvant. Sfatul meu este sa mergeti si sa vedeti cu ochii vostri. Intrarea este libera, iar impactul garantat. Si dupa aceea, sa imi spuneti cum vi s-a parut.

Felicitari artistilor: Marius Leonte, Catalin Batranu, Eugeniu Tibuleac, Ilie Duta si Baraka. Ati facut o treaba minunata!

Baile Cojocna – relaxare la 20 kilometri de Cluj

Ceea ce imi place in mod deosebit la fiecare vara in care merg la Untold este ca, negresit, sambata o petrec impreuna cu cele mai vechi prietene ale mele, undeva in jurul Clujului. Daca in primul an am descoperit lacul Tarnita, iar in cel de-al doilea Laguna Albastra, anul acesta Marta mi-a sugerat o locatie mult mai putin cunoscuta, dar care m-a incantat la nebunie: Baile Cojocna.

Situate la vreo 20 de kilometri de Cluj, pe un drum ce frizeaza, pe alocuri, zonele de razboi, Baile Cojocna reprezinta o oaza de relaxare pentru nenumarati clujeni, mai mari sau mai mici, mai tineri sau mai batrani. Si cum ar putea sa fie altfel, cand fostele guri de mina s-au transformat in 2 lacuri sarate de toata frumusetea, in care plutesti mai ceva ca oul in saramura?

baile cojocna

Numai buna de pus la borcan

Sambata in care noi am mers la Cojocna a fost una super calduroasa. Credeam ca o sa mor daca raman in Cluj, deci sugestia Martei a fost mana cereasca. Nu ne-am trezit noi in timp suficient de util pentru a prinde sezlonguri, dar ce mai conta? Estentialul era sa ne racorim, iar asta nu puteam face decat in apa.

Eu am stat in apa de cand am ajuns si aproape pana am plecat, adica pana m-a luat foamea. Am facut cateva pauze scurte si mi-a fost destul de ciudat sa nu ma pot scufunda, insa m-am obisnuit rapid. Parca pluteam pe luna. Ne-am amuzat maxim fugarindu-ne prin bazin, pentru ca nu putem spune ca inotam :D.

Va dati seama ca dupa 4 ore de stat in apa eram mai murata decat castravetii la borcan. Dar mi-a placut la nebunie. Cu toate ca mi-am scos sare din urechi tot weekendul dupa aceasta experienta :))). Si da, am facut baie cand am ajuns acasa, dar tot nu am putut indeparta toata sarea.

baile cojocna

Cojocna cea nepromovata si prea putin amenajata

Desi a fost o adevarata delectare sa ma balacesc in apa extra sarata si va recomand sa vizitati Cojocna daca ajungeti in zona Clujului, nu pot inchide ochii la cateva aspecte care chiar m-au deranjat. Si sunt probleme extrem de usor de indreptat, care ar creste numarul de turisti in mod sigur.

In primul rand, este foarte anormal faptul ca nici nu stiam ca aceste bai exista. Habar nu aveam ca atat de aproape de Cluj exista lacuri cu apa sarata, extrem de accesibile ca si pret si cu proprietati curative mai mari decat ale altor locatii de profil din tara. Si chiar daca nu ar fi fost asa, tot cred ca ar fi trebuit sa fie mentionate macar undeva pentru ca sunt obiective turistice de interes international. Este extrem de trist faptul ca nu realizam ce de minunatii avem in aceasta tara si cat de importante sunt.

In al doilea rand, mi se pare mult prea minimal modul in care aceste bai sunt amenajate. Doar unul dintre bazine este complet finisat, celalalt aflandu-se in stare naturala si cu o simpla scara de acces pusa la dispozitia doritorilor. De fapt, starea este atat de naturala incat ai impresia ca exista o posibilitate ca dealul cu care se invecineaza direct sa pice pe tine.

In al treilea rand, nu am inteles de ce sunt atat de putine sezlonguri si de umbrele in conditiile in care nici copaci nu exista. Adica vii si stai acolo cam toata ziua (sau cel putin asta vrei), dar cum sa faci acest lucru daca esti obligat sa te prajesti la soare cand iesi din apa?

Totusi, m-as intoarce

Stiu, ma plang mult, dar asta nu inseamna ca nu mi-a placut locul la nebunie. De fapt, mi-a deschis apetitul pentru astfel de locatii si planuiesc sa mai vizitez cateva. Da, in mod clar, m-as intoarce la baile Cojocna. Pentru ca experienta merita chiar daca nu vii pregatit cu tot ce trebuie (adica umbrela!!!! si scaunele sau what ever, pe ce vrei tu sa stai). Pentru ca ador senzatia de plutire pe care o aveam in bazinele de la Cojocna. Pentru ca m-am distat de minune cu prietenii mei aici.

Baile Cojocna nu sunt cel mai fancy loc de pe Terra, dar iti garanteaza relaxarea. Iar acest lucru valoreaza mai mult decat toate sezlongurile din lume.

In aceste conditii, ce locatii asemanatoare imi recomandati?

Astept sugestiile voastre in comentarii si impresii despre Baile Cojocna, in caz ca le-ati vizitat.

Nu uitati sa dati subscribe pentru a fi primii care citesc fiecare articol nou.

Untold

The good, the bad, the Untold stories

Daca primele 2 editii de Untold le-am documentat temeinic, prin jurnale zilnice, anul acesta nu am avut timp decat pentru distractie si cei dragi. Da, dupa cum probabil stiti sau va inchipuiti, anul acesta am fost cu Flavius. Si, ca sa fie totul perfect, nu am ajuns decat vineri datorita unor probleme cu masina despre care va povesteam aici. Deci va dati seama ca Flavius nu a vazut din Cluj decat drumul cu autobuzul pana la cinematograful Florin Piersic si cel ce ducea de aici la Parcul Central.

Untold

The good

Ceea ce mi-am dorit cel mai mult a fost ca Flavius sa se distreze la Untold si, din fericire, festivalul ne-a oferit amintiri de neuitat.

Dimitri Vega & Like Mike

Atmosfera a fost, in fiecare seara, una incendiara, dar noua cel mai mult ne-a placut show-ul sustinut de Dimitri Vega si Like Mike. Nu as putea spune exact ce l-a facut atat de special anul acesta pentru ca eu i-am mai vazut si in anii trecuti si nu am fost atat de data pe spate. Dar acum nu am putut sa ma opresc din topait. Show-ul a fost cel mai original din cate am vazut eu vreodata, incluzand melodii grecesti remixate si, surpriza surprizelor, o varianta electronica a melodiei Cine-a pus carciuma-n drum.

Cand au inceput acordurile romanesti eram atat de socata incat, in primele secunde, nu mi-a venit sa cred ca aud asa ceva. Si la fel ca mine a fost tot stadionul, plin de oameni care au inceput sa danseze la unison. Energia a fost debordanta si mi-a reamintit de ce ador acest festival.

Crush Wine Bar

Pentru ca anul acesta am petrecut mai mult timp cu Mishuella in cadrul festivalului, am ajuns sa fiu foarte atasata de Crush Wine Bar. Fiind amplasat aproape de Cluj Arena, era locul nostru de intalnire predilect, iar vinurile lor mi-au placut in mod cu totul deosebit. Anul acesta, Untold a fost roze all the way :D.

The food

In materie de mancare, Untold a fost foarte variat. Dar ce mi-a placut cel mai mult a fost aerul usor sofisticat al mancarii. Da, trebuia sa stam la coada de fiecare data, insa lucrul acesta era de asteptat in conditiile in care in fiecare seara au fost zeci de mii de oameni in incinta festivalului, deci multe guri de hranit. In aceasta privinta chiar nu i-am inteles pe cei care se plangeau.

In rest, gaseai tot ce voiai: sarat, dulce, burgeri, fructe de mare, inghetata, clatite, chiar si vata pe bat. Eu am incercat un hot dog cu ceva ceapa caramelizata care a fost absolut delicios. Deci daca stiti cum as putea sa caramelizez ceapa, do tell pentru ca vreau sa mai experimentez si eu acasa. Si pentru ca mi s-a parut prea tare, am incercat si clatita la borcan a lui Razvan. Nu pot spune ca avea ceva deosebit in materie de ingrediente. Era doar o clatita taiata, cu ciocolata si oreo. Dar ideea de a o pune in borcane personalizate mi s-a parut pe cat de simpla pe atat de geniala.

The bad

Nu imi place sa vorbesc de rau despre Untold, dar au existat si cateva aspecte care mi-au displacut profund.

In primul rand, sonorizarea pare din ce in ce mai proasta. Lipsa turnurilor de intarziere a fost mai mult decat evidenta. Daca erai in spate pe Cluj Arena si cantai putin mai tare, te auzeai mai bine decat se auzea muzica, iar acest lucru nu este ok. Cel putin nu pentru mine si nu cand vine vorba despre un festival de nivelul la care era Untold. Si daca pe Cluj Arena era cum era, langa sala Polivalenta, la scena Absolut, daca stateai mai departe de 100 de metri de scena nu mai prea auzeai nimic. Si acum chiar nu exagerez pentru ca anul trecut preferam sa stau mai in spate ca sa nu surzesc.

In al doilea rand, totul mi s-a parut foarte comercial. Nu vreau sa par zgarie-branza, dar avand in vedere ca biletul este din ce in ce mai scump, mi se pare super aiurea ca ceea ce anul trecut ni se oferea gratuit, anul acesta sa fie contra cost. Si aici vorbim inclusiv despre booth-ul de frumusete, despre parul colorat, despre tatuaje.

Roata mare si caruselul erau foarte dragute, dar si ele contra cost. Ca sa nu mai spun despre faptul ca ventilatorul urias in care simulai zborul era doar pentru clientii unei anumite marci de tigari.

Si da, acum puteti spune despre mine ca sunt zgarcita, iar eu nu o sa vi-o iau in nume de rau. Dar nu mi se pare tocmai ok ce primesti avand in vedere costul biletului. Sa nu imi spuneti ca sunt scumpi artistii, pentru ca numarul de sponsori era destul de mare si ma indoiesc profund ca au contribuit cu cate 10-20 de milioane.

The Untold stories

In ciuda aspectelor mai putin placute, ne-am distrat de minune la Untold. Am fost extrem de fericita sa pot impartasi aceasta experienta cu Flavius, lucru pe care mi-l doream inca de anul trecut. M-am bucurat si sa o revad pe Linda, cu care oricum ma intalnesc din an in Pasti. Si a fost cumva perfect ca au reusit sa ajunga si Miha si Bogdan. Oricat de straniu ar suna, anul acesta mi s-a parut ca am avut cea mai faina gasca dintre toti anii de Untold.

Daca ar fi sa fac un rezumat al povestilor noastre de la Untold de anul acesta… ar suna cam asa:

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, un rechin danez ce inota intr-o mare de clujeni adoptati. El era inconjurat de inimioare, norisori si muuuulta muzica. Pe cand noaptea era mai neagra, iar Clujul rasuna de acordurile electronice, rechinul nostru s-a pierdut in iuresul nebunesc al taramului magic. Si nu a mai fost gasit decat dupa 3 zile, iar povestile lui nu puteau spuse pentru ca erau #untoldstories.

The End!

Rechinul din poveste

The little book of hygge

The danish way to live well

Am primit aceasta carticica de la Linda, care traieste deja de ceva timp in Danemarca si s-a adaptat foarte bine. Citind cartea am inteles ca ea si danezii au cate ceva in comun, deci nu cred ca mai vine in Romania. Totusi, unul dintre motivele pentru care mi-am dorit sa citesc The little book of hygge a fost coperta. Arata prea cute! Si s-a dovedit ca si interiorul este la fel.

The happiest contry in the world

In caz ca nu stiati pana acum, aflati ca Danemarca a fost numita de mai multe ori cea mai fericita tara din lume. Intre nivelul de trai ridicat, salariile bune si sistemul bullet proof de asigurari sociale, danezii par sa nu duca lipsa de nimic. Insa, dupa studii considerabile, cercetatorii de la The Happiness Research Institute din Copenhaga au descoperit ca mai exista ceva ce ii face pe danezi mai fericiti decat pe ceilalti locuitori ai planetei.

The hygge factor

Hygge se citeste hooga si reprezinta acea stare de bine pe care o ai acasa, cu familia, in ziua de Craciun. Sau acasa, in fata semineului (daca il ai), cu o ciocolata calda alaturi, o carte buna si, neaparat, cateva lumanari care sa arda pe undeva prin casa. Lumina lor este extra hygge. Sau senzatia pe care o ai cand asculti povesti in jurul focului, cu o cana de vin fiert in mana.

Adica hygge este o stare de extra bine pe care o ai atunci cand esti alaturi de persoane dragi, intr-un cadru comfortabil. Si daca cea mai mare parte a cetatenilor planetei sunt fie prea saraci, fie prea ocupati pentru asa ceva, danezii au reusit sa gaseasca formula secreta de a pune relatiile interpersonale pe primul loc.

De ce?

Pentru ca s-a demonstrat stiintific ca dupa ce sunt indeplinite nevoile de baza ale oricarui om (mancare, adapost, siguranta), fericirea nu mai tine de cati bani ai, ci de tipul de relatii pe care le dezvolti. Fericirea sta in oamenii din jurul tau, deci este de datoria ta sa ai grija cu cine iti petreci timpul si cum.

1 an de hygge

Pentru ca mi-au placut atat de mult ideile expuse in carte am decis sa fac un experiment si, vreme de un an, sa fac lucrurile hygge pe care cartea mi le recomanda. Astfel, incepand cu septembrie 2017, vreme de 12 luni, programul meu lunar va include urmatoarele:

Septembrie – la cules de ciuperci

Octombrie – castane

Noiembrie – confruntarea supelor

Decembrie – Glogg si pancake puffs

Ianuarie – movie night

Februarie – excursie la ski

Martie – luna tematica

Aprilie – urcat pe munte si bucatarit la focul de tabara

Mai – weekend la cabana

Iunie – sirop de soc si solstitiul de vara

Iulie – picnic de vara

August – Perseidele

Stiu, nu puteam sa fiu mai criptica nici daca ma straduiam :))). Dar o sa va explic imediat.

Faceti cunostinta cu hribul, cea mai buna ciuperca din lume!

La cules de ciuperci in Retezat

Si daca tot am zis ca ma apuc de hygge, Universul a scos toate ciupercile din lume in calea noastra duminica, in Retezat. Acesta a fost si unul dintre motivele pentru care ne-am miscat putin mai greoi pe prima parte a traseului de urcare. Dar erau atat de multi hribi incat nu ne-am putut abtine. Mai ales ca sunt ciupercile noastre preferate.

Ce-mi place mult la culesul de ciuperci si ce-l face hygge daca il practici impreuna cu cei dragi, este micuta competitie ce se creeaza. Toata lumea vrea sa gaseasca cele mai multe ciuperci. Bineinteles ca trebuie sa le si cunosti. Nu vrei sub nici o forma sa ajunga ”palaria sarpelui” in punga ta. Dar in rest, este super tare sa alergi de colo-colo dupa ele.

Do not eat!

Recomandarea mea, daca decideti sa porniti intr-o astfel de expeditie, este sa aveti cu voi pe cineva cunoscator al ciupercilor comestibile. Cu ciupercile nu e de joaca. Si sa alegeti o zi in care umezeala este la ea acasa. In zonele montane veti gasi hribi, galbiori, vinicioare si bureti iuti, in timp ce in zonele de campie exista ciuperci care seamana foarte bine cu cele Champignon, doar ca nu le injecteaza nimeni cu nimic.

Ceea ce a crescut factorul hygge in expeditia noastra a fost faptul ca am gasit cel mai mare hrib ever. Palaria avea un diametru de vreo 30 cm, poate chiar putin mai mare. In viata mea nu am gasit o ciuperca mai mare, nici macar una otravitoare.

Hribul urias

Back to Copenhagen

Desi Copenhaga este unul dintre cele mai scumpe orase in care am fost, iar lucrul acesta nu mi-a facut deosebita placere, The little book of hygge mi-a amintit cat de frumos este orasul. Intr-un fel, mi se pare ca 1 an de hygge il va aduce putin mai aproape de mine si, cumva, o va aduce si pe Linda. Astea sunt sentimentalisme, stiu, dar ce pot face daca sunt o sentimentala?

Va voi tine la curent cu tot ce este hygge in viata mea pe parcursul urmatorului an si, cine stie, poate va inspir sa fiti si voi ceva mai fericiti.

Stanisoara Tur-Retur: motivatie la 1900 de metri

Mami nu a mai fost de foarte mult timp in Retezat. Nici eu nu am mai fost de ceva vreme. Stiam ca isi dorea foarte tare sa mearga, deci am stabilit ca duminica ne trezim devreme si pornim la drum. Trebuia sa fie un traseu lejer, pana la Pietrele. La asta si eu puteam face fata. Trebuia sa fie soare, frumos, sa ne bucuram de ultima zi de vara. Dar a fost mult mai mult. Si pentru a intra in atmosfera, va rog sa dati play acestei piese!

Ploaia noastra cea de toate zilele

Sambata a inceput bine, a continuat prost si s-a terminat cu furtuna. M-am pus sa dorm pe la 12, nefiind convinsa ca o sa mai urcam la munte. Oricum aveam dubiile mele pentru ca eu nu sunt deloc prietena cu efortul fizic, iar Retezatul nu este tocmai accesibil pentru neinitiati.

Totusi, m-am trezit la 6 jumate, dupa cum stabilisem. Cerul era super innorat, deci aproape jumate de ora am tot vorbit la telefon ca sa vedem ce si cum facem. Am zis ca mai asteptam o ora, insa ceva din glasul mamei mele imi spunea ca ar fi suferit daca nici anul acesta nu isi implinea visul de a se intoarce in Retezat. Deci am hotarat sa merg la risc si i-am sunat pe mami si pe Flavius ca sa se mobilizeze. Pana la urma, putina ploaie nu a omorat pe nimeni. In cel mai rau caz ajungeam pana la Carnic, vedeam ca nu e de stat si ne intorceam acasa.

Cum sa cuceresti Retezatul

Nu stiu cati dintre voi ati mai fost pana acum in Retezat, dar o sa plec de la premiza ca destul de putini si o sa va fac un scurt curs introductiv.

Pentru a ajunge in Retezat din Tara Hategului puteti urma 1 din cele 3 trasee: Carnic, Rausor sau Barajul Gura Apei-Poiana Pelegii.

Accesul pe la Gura Apei iti permite sa ajungi pana in Poiana Pelegii (drumul nu este tocmai bun, dar presupun ca depinde de fiecare cat de mult vrea sa forteze masina), iar de acolo urci pana la Bucura, dupa care pe varful Peleaga. Nu stiu cat dureaza traseul pentru ca nu am fost, din pacate, niciodata. Insa aici cazarea este destul de departe. Cred ca cea mai apropiata cabana de pe Raul Mare este la cel putin 30 de kilometri, pe un drum nu foarte prietenos in cea mai mare parte a sa.

La Rausor poti urca direct cu masina, pe un drum destul de bun, iar cabanele sunt exact acolo. Rausorul este un fel de mini Straja a Retezatului. Eu am fost aici doar iarna si chiar mi-a placut partia. Insa stiu sigur ca se pot face trasee si din aceasta parte a Retezatului pentru ca exista unul ce duce pana la Pietrele, marcat cu cruce albastra pe fond alb.

Punctul nostru preferat de intrare in Retezat este Carnic. Probabil pentru ca este cel mai aproape de Salasu nostru, pentru ca altfel nu imi pot explica de ce. Pentru a ajunge la Carnic mergi linistit pe sosea vreo 15 km de la drumul principal ce leaga Hategul de Petrosani. Apoi mai vreo 5 km pe un drum pietruit care speram sa fie reabilitat curand. Insa la Carnic nu esti chiar in inima muntelui. Pentru asta trebuie sa urci la Pietrele.

Cabana Pietrele sau locul unde norii mangaie pamantul

Cabana Pietrele era o cabana comunista construita la poarta Parcului National Retezat. A functionat acum foarte multi ani, a ars intr-o maniera dubioasa, dar numele a ramas. Locul inca se mai numeste Pietrele si ofera turistilor mai mari sau mai mici ce vin, an de an, din toate colturile lumii, gazduire in minicabanute si locuri de campare. Pentru ca, din punctul meu de vedere cel putin, Pietrele este cel mai bun punct de plecare pentru orice traseu ai vrea sa faci in Retezat.

Noi am fost aici de nenumarate ori, primavara, vara, chiar si iarna. Si chiar daca pentru a ajunge la Pietrele mai trebuie sa urci o ora si jumatate din Carnic, niciodata nu ne-am gandit ca ar fi mai bine sa ne cazam mai jos. Pentru ca aici simti, din plin, farmecul muntelui. Este greu sa descriu modul in care se vad aici stelele in noptile senine.

Retezatul meu salbatic

Dupa cum va spuneam, am decis sa urcam indiferent de vreme si bine am facut. In momentul in care am ajuns la Carnic norii pareau sa dispara, iar noi ne-am continuat traseul cu zambetul pe buze. Bine, eu mai mult gafaind, dar asta nu se mai pune acum :))).

Am ajuns la Pietrele in timp record, din punctul meu de vedere si am scos rapid mancarea. Nimic nu se compara cu o masa copioasa la 1400 de metri altitudine. Si pentru ca era doar ora 11,30, iar soarele stralucea pe cer, am decis sa urcam pana la lacul Stanisoara.

Cand urc in Retezat mi se intampla un lucru tare straniu. Indiferent de traseul pe care decid sa il urmez, am de fiecare data impresia ca va fi unul doar putin dificil. Asta in conditiile in care de fiecare data aleg cam aceleasi trasee. Si de fiecare data am impresia ca urcusul o sa ma omoare. Pentru ca Retezatul este salbatic, pantele sunt abrupte, padurea este deasa, iar vantul, cand bate, pare ca o sa te ia pe sus.

Dar raurile sunt de o frumusete aparte, iar lacurile oglindesc cerul. Si oricat m-as plange, oricat mi-ar fi de greu, oricat as vrea sa renunt, nu o fac. Pentru ca momentul acela in care, in sfarsit, urc ultima panta si ajung la destinatie este nepretuit.

Nori peste Stanisoara

Cam asa a fost si de data aceasta, cand am avut impresia ca intr-o ora o sa fim la Stanisoara. Evident ca nu a fost asa. Evident ca am urcat pana am crezut ca o sa imi cedeze un plaman. Ne-a mai si plouat, ca sa fie totul superb. Dar nici macar faptul ca eram uzi pana la piele, efectiv, ascunsi dupa jnepeni, nu ne-a oprit. Mami si Flavius erau foarte hotarati, iar eu nu am prea avut de ales :)).

Culmea, oricat ar fi fost de innorat, ploaia nu a fost atat de lunga incat sa ne alunge de tot. Deci la ora 3 eram la lac. Desi eram foarte obosita, daca vremea tinea cu noi, sunt sigura ca urcam pana pe varf.

Dar a fost bine si asa.

Febra musculara

Drumul de intoarcere a fost greu, nu o sa va mint. Si asta in conditiile in care coboram. Desi chestia asta cu coboratul este un mit. Nu e mai usor sa cobori de la munte pentru ca muschii sunt mult mai solicitati. Drept urmare, de 2 zile abia ma misc.

Dar nimic din toate acestea nu conteaza. Pentru ca duminica, in ciuda tuturor adversitatilor, eram la 1900 de metri, regina lumii, amintindu-mi ca pot duce la bun sfarsit orice imi pun in cap. Esential este sa nu renunt. Iar din cate am vazut pana acum, chiar daca as vrea sa fac asta, Flavius nu m-ar lasa. Deci abia astept sa vad ce provocare voi mai duce la bun sfarsit in continuare.

Despre toate ciupercile pe care le-am adunat duminica si o noua filosofie de viata pe care vreau sa o incerc in urmatoarele 12 luni veti putea citi vineri. Pana atunci nu uitati sa dati subscribe si spuneti-mi ce culmi ati mai cucerit voi in ultimul timp.

Pupici!