Kranevo

O zi in Kranevo

Imi amintesc perfect senzatia, chiar daca au trecut deja cateva luni de cand leneveam pe sezlong in Kranevo. Briza, soarele, marea atat de albastra, nisipul atat de fin, aproape alb… umbrela in care am dat cu capul :))).  Cum sa nu imi amintesc toate acestea cu drag si sa nu vreau sa scriu despre ele?

Kranevo

Cum am ajuns in Kranevo

Pentru ca Balcicul nu avea cea mai extraordinara intindere de nisip la dispozitie, o doamna din hotelul nostru ne-a recomandat sa mergem la Kranevo. Situata la doar 15 kilometri de Balcic, aceasta statiune este ceva mai mica si foarte putin cunoscuta. De fapt, este mai degraba un satuc in care hotelurile si pensiunile s-au dezvoltat intr-o veselie.

Initial, am vrut sa mergem in Albena intr-una dintre zilele petrecute in Bulgaria, insa am gasit absurd faptul ca ni se percepea o taxa la intrarea in statiune. In plus, imi amintesc cand am fost cu mami si cu tata aici si mancarea era destul de scumpa. Deci de ce sa nu incercam ceva nou?

Kranevo

Drumul si parcarea

Drumurile prin Bulgaria sunt destul de bune, deci nu am avut probleme in aceasta privinta. Totusi, trebuie sa mentionez ca ar fi foarte frumos daca tufisurile de pe marginea drumului ar fi taiate si s-ar vedea mai mult marea. Mai ales in conditiile in care drumul este situat la cucurigu pe faleza. Privelistea ar fi superba daca nu ar fi obstructionata.

Kranevo l-am gasit foarte usor, cu ajutorul Waze, prietenul nostru de nadejde in concediu. Cand am descoperit cat este de aglomerata statiunea, am avut ceva emotii in privinta parcarii, insa am reusit sa gasim destul de repede un loc de parcare, la o distanta relativ mica de plaja.

Kranevo

Plaja alba din Kranevo

Plaja ne-a placut la nebunie. Nisipul era extrem de fin. Ti se afunda atat de placut degetele in el incat nu ai mai fi plecat de acolo. Existau zone amenajate cu sezlonguri, la un pretul destul de accesibil. Insa exista si zone doar cu umbrele sau nisip pur si simplu, unde oricine se poate pune cu prosopul sau rogojina.

Noi am decis sa inchiriem sezlonguri pentru ca am stat cam toata ziua acolo si nu voiam sa ne prajim la ora pranzului la soare. Asa am putut sa ne relaxam si sa citim cat a fost ziua de lunga (atunci cand nu eram in apa).

Kranevo

In ceea ce priveste intrarea in mare, zona cu apa mai putin adanca era destul de mica, dar acest lucru nu ne-a deranjat pe nici unul dintre noi prea tare. Singurul meu regret a fost ca nu aveam si eu un colac urias sub forma de unicorn, cum am vazut la o fetita de pe plaja si de care m-am indragostit iremediabil. Daca descoperiti asa ceva in orice magazin, va rog sa ma informati :D.

Trebuie sa mentionez si minusul pe care l-am identificat: prezenta barcilor pentru parasailing. Spre dupa-amiaza apa era deja destul de tulbure si cred ca acesta a fost motivul pentru care am decis sa nu mai mergem in alta zi pana in Kranevo.

Kranevo

Lunch time

Cand a venit vremea sa mancam, am ales o terasa de pe plaja, pentru ca erau o gramada si preturile erau destul de ok. Dar sa nu credeti ca am incercat cine stie ce specialitati sau peste. Nici vorba! Am mers la sigur, cu o pizza care s-a dovedit delicioasa si o clatita cu ciocolata. Ce poate fi mai bun intr-o zi perfecta de vara? :))))

Kranevo

Summertime sadness

Cand ma gandesc cat de repede a trecut vara aceasta ma doare sufletul. A fost un amalgam de momente minunate care a culminat cu concediul si mi-e atat de dor de ea… Deci mai am de scris despre vara si despre Bulgaria si o voi mai face. Pentru ca viata este formata din mii si milioane de mici momente perfecte, iar eu vreau sa mi-l amintesc pe fiecare dintre ele.

Kranevo

blogu lu andra

Degustare Avincis la Enoteca de Savoya

Cand vine vorba despre vin, mai am de invatat. Nu stiu exact cum sa il degust. Il miros doar pentru ca am vazut ca asa se face :D. Si nu il apreciez decat pe cel dulce sau macar demi dulce. Prefer rose si nu cred ca mai are rost sa va explic de ce. Iar de la vinul rosu ma doare capul ingrozitor, dar fiert cu mirodenii il beau fara probleme :))).

blogu lu andra

It’s all about the mood

Cat am fost in Italia, in ficare seara ne adunam in jurul mesei si savuram un pahar de vin bun alaturi de o mancare delicioasa. Iar dupa, dormeam mai bine si ma trezeam fara nici un fel de problema, pregatita pentru o noua zi. Din pacate, nu am continuat acest obicei la intoarcerea in Romania. Desi mami si Flavius nu cred ca ar spune nu, daca as institui un astfel de obicei. Deci unde a aparut discrepanta? Probabil in stresul de peste zi, care nu imi permite sa ma bucur de seri linistite cum aveam in Italia. Pentru ca vinul are nevoie de o stare… nu poate fi baut asa, pur si simplu (cel putin nu de catre mine).

Enoteca de Savoya

Saptamana trecuta am avut parte de conditii propice pentru vin. Nu m-am mirat pentru ca mai fusesem la degustari la Enoteca de Savoya si mi-a placut la nebunie. Sticlele ce decoreaza peretii, boltele, zidurile descoperite, oamenii ce par usor sofisticati, nu au cum sa nu te aduca in povestea vinului. Si paharele mari. Ador paharele mari de vin. Mi se par cea mai misto chestie care a fost inventata vreodata.

Cu ocazia acestei degustari, Enoteca de Savoya a fost gazda pentru o crama romaneasca. Vinurile Avincis veneau tocmai din Oltenia, din Dragasani. Cu o poveste extrem de interesanta, crama a revenit la viata datorita unui politician (culmea!), iar in prezent este visul turismului viticol. Vila Dobrusa, construita in stil neo brancovenesc, adaposteste crama si este atat de frumoasa (cel putin in poze), incat imi doresc din suflet sa o vizitez si cred ca o voi face la un moment dat. Poate ii fac o surpriza lui Flavius de ziua lui :P.

5 vinuri pentru o seara de poveste

Sa revenim totusi la vin pentru ca am deviat putin de la poveste. Am primit spre degustare 5 tipuri de vin, branza pentru vinurile albe si mezeluri pentru cele rosii. Asta ca sa nu plecam de acolo pe 4 carari :))).

Am incepu cu un vin alb usor, care mie mi-a placut foarte mult. Se numeste Cramposie Selectionata si este un soi local din Dragasani. Mie mi-a placut foarte mult, dar juriul meu cu experienta (format din Flavius, Piri si mami) i-a acordat doar nota 8,5. Very sad!

A urmat al doilea vin alb, un fel de amestesc intre Feteasca Regala si Pinot Gris. Pentru mine a fost ok, iar juriul i-a acordat nota 8,33.

Preferatul meu a fost rose-ul. Din pacate, juriul nu l-a apreciat in aceeasi masura si i-a acordat doar nota 8.

Vinurile rosii nu mi-au placut deloc. Pinot Noire-ul l-am baut, cu chiu cu vai. In schimb, juriul a fost dat pe spate de el si i-a acordat cea mai mare nota a serii: 8,83.

Cat despre finalul apoteotic, acesta a purtat numele de Cuvee Andrei si era un Cabernet Sauvignon. Mie nu mi-a placut deloc. Era mult prea tare. Si la fel l-a considerat si juriul, drept pentru care a primit cea mai mica nota: 7,66. Doar Ceci a fost atat de impresionata de el incat a si cumparat o sticla.

Post Avincis

Dupa degustare eram lesinati de foame. Vinul are efectul acesta asupra stomacului, indiferent cata branza ai manca in combinatie cu acesta. Si oricat am fi vrut sa mancam ceva cu specific romanesc, de la tarabele din centru, am ajuns la KFC. Asa s-a lasat seara cu hohote de ras, aripioare picante si un plan indraznet pentru viitorul apropiat.

Dar nu va dau nici un spoiler pana nu se concretizeaza treaba :D.

Pentru mai multe evenimente si povesti cu vin (sigur nu este ultima mea degustare), nu uitati sa dati subscribe. Si inca mai aveti timp sa va inscrieti la editia a II-a a conferintei November Notes in Social Media. Nu ratati evenimentul toamnei la Timisoara!

Pe drumuri de toamna colorate

Iubesc culorile toamnei. Sa vad padurea in zeci de nuante este un drog pentru mine. Nu ma pot abtine sa nu ma las imbatata de atat de mult ruginiu, de galben si rosu aprins, de brazii verzi ce apar pe alocuri. Si am incercat sa reproduc aceste culori de nenumarate ori, in fotografii sau picturi, dar natura nu poate fi nici macar ajunsa din urma, ce sa mai spun de intrecuta in maiestrie.

Deci tot ce imi ramane de facut este sa ma bucur de drumurile noastre atat de frecvente, de padurile de foioase si zilele insorite. Pentru ca sunt un copil al verii si iarna vine (dupa cum ar spune batrana Nan :)))*

Un weekend cu soare

A fost o vreme atat de frumoasa in weekendul ce tocmai a trecut incat nu mi-a stat capul decat la poze. Dar nu am facut nici una, pana ieri, in drum spre Timisoara. Nu ne-am putut abtine. Era prea multa culoare in jurul nostru si o lumina perfecta. Am prins golden hour cum nu se putea mai frumos si am zis ca trebuie sa profitam de ea. Sa colinzi Romania toamna este o delectare a simturilor si doar aceia care nu au facut acest lucru niciodata pot sustine altceva.

Bun venit in Cornisoru

Si daca tot am optat pentru un drum cu opriri peisagistice, am zis ca ar fi cazul sa descoperim ceva nou. Asa ca, la iesire din Bucova am luat-o prima la dreapta, direct spre satul Cornisoru. Nu stiam nimic despre el, nici macar faptul ca exista, chiar daca am trecut de nenumarate ori pe langa panoul ce ne indemna sa il vizitam pentru ca este la doar 1 kilometru de soseaua principala.

Am urmat drumul ce serpuia printre dealuri pana am ajuns in sat, dupa care am hotarat sa mai mergem putin, sa vedem unde se termina. A fost o decizie de moment, impulsionata de nostalgia tomnatica. Si poate ati fi mai impresionati daca v-as spune ca am dat peste cine stie ce monument necunoscut, insa acest lucru nu s-a intamplat. Singurul care ne-a lasat fara cuvinte a fost peisajul.

Un apus de toamna

In timp ce am revenit la traseul oficial nu am putut sa nu admiram culorile in care era pictat cerul, ce pareau sa impartaseasca frumusetea padurilor. Si chiar daca trebuia sa fiu atenta exclusiv la condus, tot mi-am lasat mintea sa zboare la cat de putin apreciem noi, oamenii, ceea ce ne inconjoara. Pierduti in vietile noastre hyper aglomerate, nu ne dam ragazul de a ne bucura de viata.

Asa ca m-am gandit ca azi, luni, sa va indemn sa va pregatiti pentru weekend urmator intr-o maniera inedita. Alegeti un traseu care sa va duca intr-o padure de foioase. Daca aveti dealuri sau munti in preajma, este cu atat mai bine. Luati pe cineva drag cu voi sau plecati de unii singuri, dar fara sa stati prea mult pe ganduri. Pur si simplu urcati in masina si porniti. Lasati-va imbatati de tot ceea ce natura ne ofera in aceasta perioada. Pentru ca frunzele cad repede si iarna vine…

*vezi Game of Thrones daca nu recunosti referinta.

 

Zei Americani

Autor: Neil Gaiman

Editura: Paladin

Am inceput sa citesc aceasta carte la recomandarea unui prieten cu gusturi relativ comune in materie de lectura. Prin asta sa intelegeti ca el a postat undeva o poza cu cartea… cred ca pe Insta… si mi-a placut coperta  :))). A urmat intrebarea evidenta: Cum e? Si pentru ca raspunsul a fost GENIALA! am cerut-o cu imprumut si m-am delectat cu ea in concediu.

Cartea este foarte groasa si mi-a dat putin de furca pentru ca actiunea este destul de complexa. Insa, pentru ca mi-a placut pana si modul in care a fost realizata, descris foarte amanuntit in Prefata, mi-a fost greu sa o las din mana.

Faceti abstractie de Magicieni :)))

Povestea

Shadow crede ca viata lui revine, in sfarsit, la normal. Urmeaza sa iasa din inchisoare si sa se intoarca la sotia pe care o iubeste la nebunie, pentru care a sacrificat 3 ani din viata. Insa atunci cand ai de-a face cu zeii lucrurile nu merg asa cum vrei tu, iar forte mai puternice decat el au alte planuri in ceea ce il priveste. Deci in momentul in care Laura moare si domnul Wednesday ii propune sa vina sa lucreze pentru el, Shadow nu are decat o vaga banuiala ca s-a bagat in ceva ce il depaseste.

Impresii

Cumva, am privit aceasta carte si intr-o maniera spirituala. Pentru ca mi-a placut foarte mult perspectiva lui Neil Gaiman. America este asa un amalgam de culturi si fiecare nou popor care a venit in aceasta tara si-a adus zeii cu el. Indiferent ca ne place sau nu sa recunoastem acest lucru, culturi diferite au credinte diferite si ele trebuie sa coexiste intr-o lume in care credem tot mai putin in zeii vechi si ne inchinam, tot mai mult, zeilor noi. Cine sunt acesti zei noi? Din perspectiva lui Neil Gaiman, omul modern crede in zeii internetului si ai televiziunii, in zeii autostrazilor si cei ai inovatiei si in multi, multi altii.

Sa creezi o astfel de confruntare intre vechi si nou mi s-a parut extrem de inedit. Si, in afara de conflictul evident, consider ca autorul realizeaza si o foarte fina radiografie a lumii in care traim. Iar ceea ce se reiese, nu este tocmai de bine. Dar exista speranta.

Daca a fost ceva ce nu mi-a placut in mod special la Zei Americani, este vorba despre final. Mi s-a parut o idee cam ambiguu pentru gusturile mele. Call me crazy, dar nu imi plac finalurile deschise. Adica… eu cand citesc o poveste vreau ca ea sa aiba cap si coada. Vreau sa mi se spuna cum incepe, ce se intampla pe parcus si care este soarta personajelor. Nu pentru ca nu as avea suficienta imaginatie pentru a completa spatiile albe, ci pentru ca vreau ca viziunea sa fie cea a autorului, de la un capat la altul. Dar aceasta este o chestiune extrem de subiectiva, deci nu trebuie sa tineti cont de ea.

Un aspect care mi s-a parut foarte straniu a fost faptul ca Iisus apare doar in cateva pagini, la final, ca o poveste, cumva, adiacenta. Nu am inteles de ce crestinismul, care este una dintre cele mai raspandite religii, a fost atat de putin reprezentat, dar nu cred ca as fi apreciat nici un Iisus hippy. Am sentimente amestecate in aceasta privinta. Deci va rog sa ma lamuriti, daca ati citit cartea :)).

Concluzii

Deci mi-a placut Zei Americani si va indemn sa o cititi. Va ofera o privire foarte profunda asupra lumii zeilor, vechi si noi, iar la final sigur va veti intreba voi caror zei va inchinati.

Pentru mai multe recenzii de carte, nu uitati sa dati subscribe. Si daca nu v-ati inscris inca la November Notes in Social Media 2017, o puteti face aici.

Ne vedem in 10 noiembrie!

Pana atunci, spor la lectura si…

ArtisanArt by Gina Dragomir

Despre oameni si ingeri

Inger, ingerasul meu,

Ce mi te-a dat Dumnezeu,

Totdeauna fii cu mine

Si ma-nvata sa fac bine.

Eu sunt mic, tu fa-ma mare!

Eu sunt slab, tu fa-ma tare!

Si-n tot locul ma-nsoteste

Si de rele ma fereste.

Doamne, ingereii* tai,

Fie pazitorii mei.

Si-n zi si-n noapte

Pan’ la ceasul cel de moarte.

Amin

Asa ma rugam in fiecare seara in copilarie. Nu mai stiu exact cine m-a invatat rugaciunea, daca a fost mami sau mama Serica, dar imi amintesc exact cum nu ma puneam sa dorm fara sa imi spun rugaciunea.

Apoi am crescut si am schimbat Ingerasul cu Tatal nostru. A fost un fel de upgrade de rugaciune, pentru copiii mari, iar obiceiul l-am pastrat mult timp dupa ce am crescut. Nu imi dau seama exact cand am renuntat la Tatal nostru pentru Rugaciunea inimii, dar, dupa intalnirea cu Gina Dragomir si ingerii sai, am inceput sa ma intreb de ce s-au petrecut in interiorul meu aceste treceri.

ArtisanArt by Gina Dragomir

Ingerul meu pazitor

Sa nu credeti ca in tot acest timp am incetat sa mai cred in ingeri. Pot spune ca i-am simtit prezenta ingerului meu pazitor de foarte multe ori. Si spun ca l-am simtit pentru ca au fost multe momente in care cineva a avut grija sa nu imi termin socotelile cu pamantenii (am scris mai detaliat despre acest subiect aici). Si de ceva timp ma bate foarte tare gandul sa imi tatuez doua aripi pe umarul drept. Dar aceasta e alta poveste.

Ideea este ca atunci cand prietena mea Adriana mi-a propus sa mergem la expozitia de pictura a Ginei Dragomir am zis ca este un semn. Ingerul meu pazitor imi atragea atentia ca este prin preajma, chiar daca eu nu i-am mai acordat atat de multa atentie.

ArtisanArt by Gina Dragomir

Pictorita care vorbeste cu ingerii

Era o dupa-amiaza superba cand am pasit in curte la Coco. Ne-a luat putin sa gasim locatia, pentru ca este noua, dar si cand am facut-o am fost intampinate cu caldura de catre Gina Dragomir. Zambetul ei parea sa umple intregul spatiu si am tot incercat sa imi dau seama cand am facut cunostinta pentru prima data cu ea, dar nu am reusit. Cu toate acestea, Gina a fost extrem de prietenoasa. Ne-a vorbit despre ingeri si numerologie. A avut grija sa ne simtim in largul nostru. Iar cand a tinut discursul oficial a fost atat de simpatica incat mi-a parut rau ca era primul eveniment la care participam.

Sunt destul de sigura ca Gina vorbeste cu ingerii pentru ca doar cineva atins de divinitate ar putea face tablouri atat de frumoase si de expresive. Ele emana lumina si sunt pline de inteles. Nici nu este de mirare ca s-au vandut ca painea calda. Si asta in conditiile in care Gina nu picteaza doar ingeri.

Muzica si dansul

Grija Ginei pentru frumos a fost extrem de vizibila in tot ceea ce a insemnat evenimentul. De la modul in care au fost expuse tablourile, la muzica live, briosele cu aripi si vinul ce a insotit micutul bufet suedez. In cele cateva ore petrecute in acest cadru m-am simtit desprinsa din realitate si purtata intr-o lume frumoasa, de vis. Acolo mi-am amintit ca viata poate avea o aroma deosebita daca te concentrezi pe ceea ce iubesti.

Asteptam cu nerabdare sa scriu aceste randuri, dar acum, citindu-le, imi dau seama ca sunt prea putin. Nu cred ca am reusit sa exprim nici 10% din ceea ce am simtit in prezenta Ginei Dragomir si a ingerilor sai. Tot ce pot face este sa va recomand sa mergeti la unul dintre evenimentele pe care sigur le va organiza in viitor. Sigur veti fi la fel de vrajiti.

ArtisanArt by Gina Dragomir

Pentru poze trebuie sa ii multumesc frumos talentatei Anita Bejenaru. Sper ca nu s-a suparat ca le-am furat :D.

Pentru mai multe povesti cu si despre Timisoara, nu uitati sa dati subscribe. Si daca nu stiati, va informez cu drag ca au inceput inscrierile pentru November Notes in Social Media 2017. Gasiti formularele aici.

Ne vedem in noiembrie sau prin zona 😉

*ingereii este o formula de exprimare pe care am mostenit-o de la Salas. In capul meu, aceasta rugaciune asa a sunat intotdeauna, cu acest cuvant :D.