5 TO GO

5 lucruri de stiut despre 5 TO GO

Cand primesti un mail foarte dragut de la cineva care spune ca iti apreciaza blogul si te invita cordial la deschiderea unei cafenele noi in orasul tau, raspunsul evident este Ne vedem acolo. Exact la fel am procedat si eu sambata si am asteptat cu nerabdare ziua de luni ca sa vad despre ce este vorba in acest 5 TO GO. Si ca sa nu merg complet clueless la intalnirea cu fondatorul francizei, m-am apucat de sapat.

Cercetarea mea si discutia deschisa cu domnul Radu Savopol, co-fondatorul 5 TO GO m-a lasat foarte placut surprinsa de invitiativele romanesti din mediul de afaceri si, cumva, mi-a crescut putin increderea (nu foarte mult – trebuie sa pastrez o doza de realism) in viitorul acestei tari.

Deci iata 5 lucruri pe care trebuie sa le stiti despre 5 TO GO:

5 TO GO

1. 5 TO GO este 100% made in Romania

Aceasta franciza, care in prezent numara undeva la 56 de locatii in 7 orase din Romania este o idee 100% romaneasca ce a luat nastere din iubire pentru cafea si dorinta de a educa gusturile romanilor in materie de astfel de produse. Dupa ce au reusit sa dezvolte cu succes primele 3 locatii din Bucuresti, domnul Savopol si partenerii sai au decis sa extinda reteaua, cu ajutorul altor antreprenori dornici sa investeasca in acest business de succes. Secretul acestuia? Implicare 100%. 5 TO GO doreste sa creeze pentru clientii sai un mediu prietenos, in care acestia sa se simta ca acasa.

2. 5 lei universali

Conceptul de fix price poate fi inovator in Romania cand vine vorba despre cafenele, insa in strainatate au mai existat cazuri. Si chiar daca pana in acest moment modelul de business a fost sustenabil in aceasta formula, exista o dorinta de extindere pe principiul 5+, pentru cei ce doresc mai multa cafea sau alte minunatii.

5 TO GO

3. Produse de calitate superioara

Desi eu nu am incercat cafeaua, mami a facut-o si i-a placut la nebunie (am adus cu mine degustatorul oficial :D). In schimb, noi am incercat ceva sucuri naturale super bune, importate din Italia. A fost o descoperire extrem de placuta si sigur vom incerca si celelalte sortimente. Pana in acest moment va recomand limonada cu portocale rosii, dar sunt sigura ca voi trece pe lista, cat de curand, cel putin unul dintre sortimentele de ceai.

Dar stati, pentru ca aici nu va puteti bucura doar de bauturi delicioase, ci si de produse de patiserie destul de variate. Am vazut brownies, pateuri si niste pungute bio create special pentru a fi comercializate in lantul 5 TO GO.

5 TO GO

4. Strategia 5 TO GO este una de viitor

Pentru deschiderea cafenelei din Timisoara, una dintre cele 7 existente in afara Bucurestiului, o familie tanara si hotarata s-a mutat din capitala in orasul nostru. Cand am auzit acest lucru am fost extrem de surprinsa pentru ca sunt foarte putini oamenii care fac lucrul acesta. Bineinteles ca a trebuit sa il intreb pe domnul Mihai, gazda noastra din Timisoara, cum de au hotarat sa investeasca in tara noastra pentru ca stim cu totii ca nu stam cel mai bine la capitolul sprijinirea micilor intreprinzatori. Insa raspunsul lui mi-a umplut inima de bucurie. Trebuie sa incercam. Mai bine sa ne urmam visele decat sa ne intrebam cum ar fi fost daca. Si pana in momentul acesta, nu prea avem de ce sa ne intrebam.

Totusi, dorinta domnului Savopol este de a extinde franciza in Europa de Est, incepand cu Cehia si Polonia unde moneda este permisiva cu 5-ul. Dar pana atunci, urmeaza deschiderea unor noi locatii in Timisoara si extinderea completa in vestul tarii, unde Aradul si Oradea sunt deja vizate.

5. Atingerea personala este parte din 5 TO GO

Oficial, aceasta cafenea are cele mai faine pahare pe care le-am vazut vreodata. Deci va dati seama ca trebuia sa aflu ce e cu ele. Asa am descoperit ca domnul Savapol nu a avut un cuvant de spus doar in alegerea numarului 5, care are o semnificatie deosebita pentru dansul, ci a realizat si designul paharelor. Creativitatea si-a spus cuvantul cand acesta le-a prezentat-o bautorilor de cafea pe Miss Latte, urmata indeaproape de Mr. Espresso. Iar cat de curand acest duet va deveni un trio, odata cu sosirea lui Mr. Big, paharul reprezentativ pentru extinderea de tip 5+.

Concluzii

Stiu ca acest articol nu se inscrie in review-urile mele de locatie tipice, insa facem o exceptie pentru ca este vorba despre o super idee ce cred ca merita promovata. Si nu, nu m-a platit nimeni pentru a scrie lucrurile acestea. Pur si simplu am descoperit un loc in care vreau sa mai merg si m-am gandit ca ar fi frumos sa va povestesc despre el.

Prima locatie 5 TO GO din oras se gaseste fix in centru, vis-a-vis de Filarmonica Banatul si va asteapta cu portile deschise incepand de la 7 dimineata. Daca ajungeti pe acolo, sa imi dati de veste ce mai incercati. La fel voi face si eu.

P.S. Pentru mai multe informatii, nu ezitati sa accesati pagina oficiala 5 TO GO.

doua bufnite

La doua bufnite – review

Daca prima oara am mers la libraria La doua bufnite pentru O carte pe luna, iar a doua oara pentru Cartea nasoaselor, duminica a fost doar pentru mine. Si cumva aveam emotii, pentru ca am mers impreuna cu Flavius si voiam sa ii placa. Ba o mai invitasem si pe Adriana, iar in momentul in care chemi pe cineva in oras iti doresti sa se simta bine. Din fericire, aceasta not so little library cafe este minunata si nu aveam de ce sa imi fac griji.

doua bufnite

Locatia

Situata aproape in Piata Unirii, pe straduta ce da spre Facultatea de Arte, La doua bufnite nu putea fi amplasata mai bine. Evident ca ajungi imediat aici, indiferent daca ai chef de plimbare sau circuli cu masina. In plus, Strada Matei Corvin, pe care se gaseste intrarea in librarie, nu este foarte aglomerata si gasesti tot timpul loc de parcare. Eu, cel putin, am avut noroc de fiecare data :D.

Atmosfera

De data aceasta cred am ajuns la partea mea preferata extrem de repede. La doua bufnite are un super design. Camerele si-au pastrat aerul vintage, dar sunt extra cozy. Te simti cumva ca acasa. Eu, cel putin, asa ma simt. Inconjurata de carti, as putea sta sa citesc ore in sir. Imi plac la nebunie bancutele, decorate cu paturi si perne cu bufnite. Bine, mie imi plac la nebunie bufnitele, deci prezenta lor peste tot este, in mod clar, un plus. Imi place balansoarul din camera copiilor. Ma duce cu gandul la propria mea copilarie.

Singurul lucru care nu imi place, dar nu am absolut nici o solutie pentru aceasta problema, care probabil este mai mult in capul meu si chiar inteleg de ce nu poate fi evitata, este expresorul. Acesta face cel mai infernal zgomot. Ar putea sa trezeasca mortii, daca ar fi pornit suficient. Si am incercat sa il ignor, credeti-ma. Eu ma pierd uneori in carti. Am zis si ca nu o sa scriu despre el pentru ca nu functioneaza in continuu. Adica noi am stat acolo 2 ore si a fost pornit de 3 ori timp de 1 minut? Ceva de genul acesta (da, atat sunt de sarita uneori incat stiu asta :)))). Dar cand e pornit e un cosmar… cel putin pentru mine.

Revenind insa la visare, La doua bufnite este perfecta pentru asa ceva :D.

doua bufnite

Servire si produse

La acest capitol, cele doua bufnite stau foarte bine. Personalul este foarte prietenos. Servirea se face rapid. Daca ai nelamuriri, cineva te ajuta imediat. Indiferent ca este vorba despre carti sau despre ceea ce iti delecteaza papilele gustative. In plus, au o gama foarte variata de ceai, cafea si ciocolata calda. Dintre acestea, va pot recomanda ciocolata calda cu portocala si ghimbir si ceaiul negru. Prietena mea Adriana a incercat ceaiul de trandafiri, dar despre acesta o invit pe ea sa va vorbeasca intr-un comentariu.

Mi-a placut mult faptul ca ciocolata nu este la pliculet, ci genul acela de ciocolata pe bat. In plus, este facuta cu lapte. Si o servesc in cea mai cute sticluta. Deci a fost double yammy!

doua bufnite

Nota mea pentru libraria La doua bufnite este 9,5 *

Sunt curioasa daca voi ati fost deja pe aici si ce anume v-a facut cu ochiul. Daca decideti sa le faceti o vizita, libraria este deschisa pana la ora 21, deci aveti tot timpul din lume. Si va astept aici pentru a face schimb de impresii.

Pentru alte review-uri si recomandari, nu uitati sa dati subscribe.

Pupici!

*imi pare rau, dar nu imi pot scoate din cap expresorul :D.

tucano

Tucano Coffee review

tucano

Anul acesta am decis sa incerc o chestie noua si sa fac review-uri tuturor localurilor in care o sa petrec timpul. Ideea o aveam de anul trecut, dar acum vreau sa fie o treaba serioasa, cu criterii si toate cele. Deci o sa deschidem categoria cu una dintre cele mai noi cafenele timisorene: Tucano Coffee.

Locatia

Situata in centrul Timisoarei, aproape de Piata Unirii, Tucano Coffee este pozitionata perfect pentru turisti si pasionatii de plimbari finalizate la cafenea. Daca esti toata ziua in masina, cam blestemi primaria pentru ca nu gasesti locuri de parcare in zona. Totusi, pentru mine este amplasata perfect, intr-una dintre cladirile proaspat renovate.

Atmosfera

Cand intri in Tucano pari sa iesi din Timisoara. Imi place la nebunie diversitatea de aici, care este valabila si la oameni si la scaune :))). Imi place aerul african pe care il are. In plus, este un murmur continuu care te linisteste din momentul in care intri, pentru ca nu prea sunt mese la care sa stea o singura persoana. Iar cei ce continua sa munceasca si butoneaza laptopurile de zor au locul lor, cumva in vitrina.

tucano

Servire si produse

Prima oara cand am venit aici am fost avertizata ca voi fi surprinsa de servire. Mi-a placut faptul ca trebuie sa comanzi la bar si sa platesti de la inceput pentru ca reduci timpul de asteptare. Nu mai stai dupa chelner sa iti aduca meniul, sa iti ia comanda, sa ti-o aduca, sa se uite dupa tine cand ceri nota si sa o aduca. Te duci, comanzi, platesti, primesti un numar de ordine dragut, ti se aduce comanda si cand ai terminat poti pleca linistit. Super simplu!

In ceea ce priveste produsele, trebuie sa va spun ca am fost la Tucano de 2 ori, deci am testat cate ceva. In principiu, ele sunt ceva bio-eco, alea alea. Ciocolata calda nu mi-a placut deloc pentru ca este prea amara. Si nu exista sortimente. E pur si simplu neagra si oricat zahar ai pune in ea nu se indulceste si pace. In schimb ceaiul este absolut genial. Eu am incercat Morocco si mi-a placut la nebunie. Era facut cu plante proaspete! Aproape ca nu mi-a venit sa il beau, atat arata de bine. Abia astept sa il duc si pe Flavius ca sa testam si celelalte specialitati :D.

Ca orice cafenea care se respecta, Tucano are atat dulciuri, cat si cateva chestii sarate. Majoritatea produselor sunt tarte sau cheesecake. Eu am mancat cu oreo, foarte buna. A doua oara am zis sa testez altceva si am ales o briosa. Extra buna si de data aceasta. Iar la viteza cu care Teo a mancat tarta ei sarata, sunt ferm convinsa ca a fost delicioasa :))). Deci la categoria bucatarie stau foarte bine (cel putin pana acum).

Cel mai popular produs Tucano Coffee de pe Facebookul meu nu l-am incercat pentru ca nu sunt coffee fan. Este vorba despre ceva blend de cafea decorat cu o frunza de canabis. Teo a degustat astazi, deci o sa o rog pe ea sa va povesteasca, intr-un comment, cum este.

Nota mea pentru Tucano este 9,5 (a stricat ciocolata perfectiunea)

Sunt curioasa daca voi ati fost, cum vi s-a parut si ce anume imi recomandati.

Pupici!

tucano