responsabilitatea

Cum am ajuns sa simt responsabilitatea apasandu-mi pe umeri

Responsabilitate

Indiferent ce am spus pana acum despre responsabilitatea pe care o au bloggerii, stergeti cu buretele, mai ales daca nu corespunde cu ceea ce va voi povesti in continuare. Pentru ca astazi am avut o revelatie. Cerul mi s-a deschis. Norii ce imi intunecau judecata s-au imprastiat. Iar eu am realizat ca exista minti tinere care ma vad ca pe un model.

Dar sa incepem cu inceputul!

Traiam cu impresia ca pot sa scriu orice si daca oamenilor nu le place pot sa treaca linistiti la urmatorul blog. Aveam, totusi, o oarecare cenzura pentru ca dispun de propriul meu CNA (ii mai spun si mami :)))). Deci trebuia sa am grija cum abordez anumite subiecte. Dar, in principiu, aveam o viziune foarte superficiala despre chestia asta cu influentatul cititorilor.

Acum, privind in urma, imi dau seama ca traiam pe alta planeta. Pentru ca tot ceea ce spunem are putere. Cuvintele pot avea mai multa putere decat armele. Iar eu ma invart in cercuri care ma aduc aproape de mintile tinere (:))) zici ca sunt mafia scolilor :))). Elevii mamei mele ma cunosc de cand lumea. Am vazut generatii si generatii trecand prin mainile ei. Iar acestia au ajuns toti sa ma cunoasca. Mai intai am fost cineva ce trebuia protejat, apoi un egal, iar acum un model.

De ce?

Pentru ca aceasta generatie traieste foarte mult in mediul digital. De mici sunt experti in tot ce inseamna internet. Iar bloggingul si vloggingul reprezinta divertismentul lor. Pe mine ma cunosc personal. Deci este logic sa fie curiosi de viata pe care o duc. Mai ales in conditiile in care mami imi promoveaza blogul la ea pe Facebook :)))).

Cum am ajuns sa simt responsabilitatea?

Revenind la problema responsabilitatii, s-a intamplat cam asa:

In toamna am cunoscut-o pe Daria. Mami ma avertizase deja ca Daria este la curent cu tot ceea ce scriu. Ea avea multe intrebari si curiozitati cu privire la viata de blogger. Am incercat sa ii povestesc cat mai multe, desi este foarte tanara. Si am tinut legatura. M-am simtit ca o sora mai mare si am incercat sa ii ofer cele mai bune sfaturi ori de cate ori am avut ocazia. Apoi a venit momentul in care mi-a redesenat logoul. Este foarte funny rezultatul. Par scoasa din Simsons. Imi place la nebunie! Dar, mai mult, mi-a placut sentimentul pe care l-am avut cand am vazut desenul. M-am simtit magulita. M-am simtit importanta. Iar cand mi-a spus ca vrea sa fie ca mine cand o sa fie mare am realizat ca trebuie sa am grija ce scriu pentru ca Daria citeste. Si, la fel ca ea, sunt atatia alti cititori, care isi cauta aici inspiratia.

Apoi mi-a scris Antonia. Cu ea am ajuns sa ma imprietenesc in vara si stiam ca ii place sa scrie. Antonia este deja la liceu si am vrut sa o cooptez pentru un alt proiect, dar am renuntat si eu la acesta pana la urma. Am indemnat-o de la inceput sa isi faca un blog pentru ca stiam ca vocea ei merita auzita. A avut ceva emotii, dar acum s-a hotarat. Si modul in care vede viata sigur o sa va placa. Antonia are poezie (nu la propriu, ci la figurat). Abia astept sa ii trec blogul in blogroll. Cand mi-a cerut ajutorul mi-am dat seama ca si fata de ea sunt responsabila. Pentru ca nu poti sa le oferi oamenilor o optiune de viata si dupa sa ii lasi amanet. Iar cand Antonia mi-a spus ca sunt mentorul ei, m-am simtit mica si cumva nedemna. Pentru ca nu ma vad capabila sa fiu mentorul cuiva.

Concluzii

Nu am spus toate acestea ca sa ma laud. Am decis sa vi le povestesc pentru ca mi se pare ca m-am maturizat. Poate acesta este si motivul pentru care scriu ceva mai putin (facem abstractie de lipsa de timp, da?). Inainte eram nesabuita. Acum trebuie sa am mai multa grija. Si nu este usor deloc.

Voi, my fellow bloggers, simtiti aceasta responsabilitate? Sau exagerez ca toate femeile si nu are rost sa ma mai gandesc la asta? Sunt curioasa cum vedeti voi responsabilitatea in munca asta de blogger.

Pupici!

De ce-mi iubesc blogul

Când am început toată treaba asta cu blogul tot ce îmi doream era sa scriu. Să înlocuiesc cumva jurnalele mele cu poveşti care să îi încânte sau să îi inspire pe alţii. Apoi, totul a devenit cumva mai personal şi mi-am dat seama că, de fapt, este un mod de a ţine legătura în primul rând cu mine. Ca să văd eu, peste ani şi ani, ce mi-a plăcut, ce m-a enervat, ce am iubit, ce am vizitat, ce am citit, chiar şi ce am mâncat, la un moment dat al vieţii mele. Şi cumva, restul lumii a trecut pe locul 2 (asta a fost după primii hateri, moment în care mi-am dat seama că nu vrea să mă citească ar face de bine să mă lase în pace pentru că aici este dictatură).

În curând blogul meu va împlini 5 ani şi dacă vă întrebaţi de ce nu sunt încă celebră… nu ştiu ce să vă spun :))). Probabil viaţa mea nu este suficient de interesantă sau eu nu sunt suficient de consecventă. Dar şi faptul că am unele perioade în care dispar cu totul din peisajul virtual a contribuit la moartea pasiunii :D.

Totuşi, lipsa de stea pe aleea bloggerilor nu înseamnă că o să mă las de meserie.

În nici un caz!

Pentru că mie îmi place la nebunie blogul meu. Şi ca să vă explic de ce, voi face o listă:

1. Îmi iubesc blogul pentru că pe el îmi pot manifesta inspiraţia creativă de tip Ion Creangă (aş fi spun Eminescu, dar eu nu scriu poezii :))).

2. Îmi iubesc blogul pentru că datorită lui am ajuns să cunosc persoane deosebite, pe care nu le-am întâlnit niciodată faţă în faţă, dar care mi-au făcut viaţa mai frumoasă de câteva ori bune.

3. Îmi iubesc blogul pentru că m-a ajutat să particip la competiţii care mi-au stimulat partea competitivă, atât de neglijată de mine de multe ori.

4. Da, îmi iubesc blogul şi datorită premiilor pe care le-am câştigat prin intermediul lui (aş minţi dacă aş spune că nu).

5. Îmi iubesc blogul pentru că mi-a permis să promovez locuri care mi-au plăcut la nebunie, mai ales zona Haţegului… mai ales Sălaşul :)))

Cam astea ar fi motivele, acum să vă spun ceva despre comunitate, nu?

Deşi nu sunt ceva expert, vă pot spune destul de sigur că blogosfera românească a înflorit în aceşti 5 ani ca o grădină atent îngrijită. Dacă atunci când ne-am apucat noi de Şcoala de Blog, erau o mână de bloguri româneşti, acum un procent destul de mare din utilizatorii Internetului au un blog (sau mai multe :))), abordând cele mai diverse teme. Pentru mine, este un privilegiu să fac parte din rândul lor pentru că viteza cu care a crescut această comunitate arată că românii au fost foarte receptivi la această nouă metodă de socializare (până la urmă) şi că există foarte mulţi consumatori de bloguri. Ba mai mult, luând în considerare concursurile care se fac pe unele bloguri, putem spune că şi firmele au înţeles că noi, bloggerii, suntem formatori de opinie.

But with great power comes great responsability! (După cum bine spunea uncle Ben :))))

Deci partea grea cade tot pe umerii noştrii. Pentru că avem obligaţia ca, indiferent de situaţie, să fim sinceri cu cititorii noştri. Să nu uităm niciodată că ceea ce spunem aici, pe blog, nu este al nostru în totalitate, ci este împărţit cu toţi cei ce ne citesc. Probabil de-asta eu, de cele mai multe ori scriu despre chestii pozitive. Când sunt atât de multe lucruri care v-ar putea face ziua mai proastă, măcar la mine pe blog să găsiţi un motiv de bucurie.

Deci la mulţi ani bloggeri! La mulţi ani, blogal! La cât mai multe campanii!!

Vreau să vină vacanţa!!!

Acum, când mai sunt doar 2 săptămâni până la Crăciun, când capul îmi stă doar la cadouri şi colindat, iar vremea e din ce în ce mai rece şi mai înzăpezită, nu îmi mai vine deloc să merg la muncă. Şi, parcă special ca să îmi facă viaţa mai grea, nu prind nici un moment de respiro.

Mi se pare că dorm prea târziu şi mă trezesc prea devreme. Nici nu ştiu cum trece timpul la servici, între târât şi zburat. Mintea mi-e într-o mie de locuri şi am mai şi semi-răcit (da, la mine se poate :D). Iar când ajung acasă, din 1000 de chestii ce le-aş face… nu fac nimic.

Încă mai am o grămadă de cadouri de cumpărat. Doamne ajută că s-au inventat cumpărăturile on-line că aşa mai rezolv şi eu din treburi :))). Încă mai am o grămadă de aşteptat. Încerc din răsputeri să nu dau în depresie. Norocul meu e că mai primesc din când în când câte un cadou :))).

Şi, ca să fie toate minunate, curând va fi din nou ziua blogului meu. Împlinim 4 anişori :D. Staţi liniştiţi, curând veţi afla şi ce surpriză vă pregătesc :D. Bineînţeles că nu de una singură pentru că nu am timp :(.

Până atunci… vreau să vină vacanţa :-<

Voi ce mai faceţi?

Frustrări de blog

De la o vreme am început să am o problemă cu blogu.lu. E frustrant că nu pot să fac lucruri care alte platforme le permit, deci mă gândesc foarte tare să-mi mut blogul.

Aș vrea să pun mai multe poze, să-l pot opera mai ușor și nush… să fie ceva mai friendly cu mine :D.

Încă nu am hotărât unde o să-mi mut blogul, dar ceea ce am scris aici va rămâne pe blogu.lu pentru eternitate :)). Ce voi face în continuare, vă voi informa curând, în vreo 2-3 zile.

Dacă aveți vreo sugestie în materie de platforme de blog, sunt deschisă la sugestii :P.