Mami nu a mai fost de foarte mult timp in Retezat. Nici eu nu am mai fost de ceva vreme. Stiam ca isi dorea foarte tare sa mearga, deci am stabilit ca duminica ne trezim devreme si pornim la drum. Trebuia sa fie un traseu lejer, pana la Pietrele. La asta si eu puteam face fata. Trebuia sa fie soare, frumos, sa ne bucuram de ultima zi de vara. Dar a fost mult mai mult. Si pentru a intra in atmosfera, va rog sa dati play acestei piese!

Ploaia noastra cea de toate zilele

Sambata a inceput bine, a continuat prost si s-a terminat cu furtuna. M-am pus sa dorm pe la 12, nefiind convinsa ca o sa mai urcam la munte. Oricum aveam dubiile mele pentru ca eu nu sunt deloc prietena cu efortul fizic, iar Retezatul nu este tocmai accesibil pentru neinitiati.

Totusi, m-am trezit la 6 jumate, dupa cum stabilisem. Cerul era super innorat, deci aproape jumate de ora am tot vorbit la telefon ca sa vedem ce si cum facem. Am zis ca mai asteptam o ora, insa ceva din glasul mamei mele imi spunea ca ar fi suferit daca nici anul acesta nu isi implinea visul de a se intoarce in Retezat. Deci am hotarat sa merg la risc si i-am sunat pe mami si pe Flavius ca sa se mobilizeze. Pana la urma, putina ploaie nu a omorat pe nimeni. In cel mai rau caz ajungeam pana la Carnic, vedeam ca nu e de stat si ne intorceam acasa.

Cum sa cuceresti Retezatul

Nu stiu cati dintre voi ati mai fost pana acum in Retezat, dar o sa plec de la premiza ca destul de putini si o sa va fac un scurt curs introductiv.

Pentru a ajunge in Retezat din Tara Hategului puteti urma 1 din cele 3 trasee: Carnic, Rausor sau Barajul Gura Apei-Poiana Pelegii.

Accesul pe la Gura Apei iti permite sa ajungi pana in Poiana Pelegii (drumul nu este tocmai bun, dar presupun ca depinde de fiecare cat de mult vrea sa forteze masina), iar de acolo urci pana la Bucura, dupa care pe varful Peleaga. Nu stiu cat dureaza traseul pentru ca nu am fost, din pacate, niciodata. Insa aici cazarea este destul de departe. Cred ca cea mai apropiata cabana de pe Raul Mare este la cel putin 30 de kilometri, pe un drum nu foarte prietenos in cea mai mare parte a sa.

La Rausor poti urca direct cu masina, pe un drum destul de bun, iar cabanele sunt exact acolo. Rausorul este un fel de mini Straja a Retezatului. Eu am fost aici doar iarna si chiar mi-a placut partia. Insa stiu sigur ca se pot face trasee si din aceasta parte a Retezatului pentru ca exista unul ce duce pana la Pietrele, marcat cu cruce albastra pe fond alb.

Punctul nostru preferat de intrare in Retezat este Carnic. Probabil pentru ca este cel mai aproape de Salasu nostru, pentru ca altfel nu imi pot explica de ce. Pentru a ajunge la Carnic mergi linistit pe sosea vreo 15 km de la drumul principal ce leaga Hategul de Petrosani. Apoi mai vreo 5 km pe un drum pietruit care speram sa fie reabilitat curand. Insa la Carnic nu esti chiar in inima muntelui. Pentru asta trebuie sa urci la Pietrele.

Cabana Pietrele sau locul unde norii mangaie pamantul

Cabana Pietrele era o cabana comunista construita la poarta Parcului National Retezat. A functionat acum foarte multi ani, a ars intr-o maniera dubioasa, dar numele a ramas. Locul inca se mai numeste Pietrele si ofera turistilor mai mari sau mai mici ce vin, an de an, din toate colturile lumii, gazduire in minicabanute si locuri de campare. Pentru ca, din punctul meu de vedere cel putin, Pietrele este cel mai bun punct de plecare pentru orice traseu ai vrea sa faci in Retezat.

Noi am fost aici de nenumarate ori, primavara, vara, chiar si iarna. Si chiar daca pentru a ajunge la Pietrele mai trebuie sa urci o ora si jumatate din Carnic, niciodata nu ne-am gandit ca ar fi mai bine sa ne cazam mai jos. Pentru ca aici simti, din plin, farmecul muntelui. Este greu sa descriu modul in care se vad aici stelele in noptile senine.

Retezatul meu salbatic

Dupa cum va spuneam, am decis sa urcam indiferent de vreme si bine am facut. In momentul in care am ajuns la Carnic norii pareau sa dispara, iar noi ne-am continuat traseul cu zambetul pe buze. Bine, eu mai mult gafaind, dar asta nu se mai pune acum :))).

Am ajuns la Pietrele in timp record, din punctul meu de vedere si am scos rapid mancarea. Nimic nu se compara cu o masa copioasa la 1400 de metri altitudine. Si pentru ca era doar ora 11,30, iar soarele stralucea pe cer, am decis sa urcam pana la lacul Stanisoara.

Cand urc in Retezat mi se intampla un lucru tare straniu. Indiferent de traseul pe care decid sa il urmez, am de fiecare data impresia ca va fi unul doar putin dificil. Asta in conditiile in care de fiecare data aleg cam aceleasi trasee. Si de fiecare data am impresia ca urcusul o sa ma omoare. Pentru ca Retezatul este salbatic, pantele sunt abrupte, padurea este deasa, iar vantul, cand bate, pare ca o sa te ia pe sus.

Dar raurile sunt de o frumusete aparte, iar lacurile oglindesc cerul. Si oricat m-as plange, oricat mi-ar fi de greu, oricat as vrea sa renunt, nu o fac. Pentru ca momentul acela in care, in sfarsit, urc ultima panta si ajung la destinatie este nepretuit.

Nori peste Stanisoara

Cam asa a fost si de data aceasta, cand am avut impresia ca intr-o ora o sa fim la Stanisoara. Evident ca nu a fost asa. Evident ca am urcat pana am crezut ca o sa imi cedeze un plaman. Ne-a mai si plouat, ca sa fie totul superb. Dar nici macar faptul ca eram uzi pana la piele, efectiv, ascunsi dupa jnepeni, nu ne-a oprit. Mami si Flavius erau foarte hotarati, iar eu nu am prea avut de ales :)).

Culmea, oricat ar fi fost de innorat, ploaia nu a fost atat de lunga incat sa ne alunge de tot. Deci la ora 3 eram la lac. Desi eram foarte obosita, daca vremea tinea cu noi, sunt sigura ca urcam pana pe varf.

Dar a fost bine si asa.

Febra musculara

Drumul de intoarcere a fost greu, nu o sa va mint. Si asta in conditiile in care coboram. Desi chestia asta cu coboratul este un mit. Nu e mai usor sa cobori de la munte pentru ca muschii sunt mult mai solicitati. Drept urmare, de 2 zile abia ma misc.

Dar nimic din toate acestea nu conteaza. Pentru ca duminica, in ciuda tuturor adversitatilor, eram la 1900 de metri, regina lumii, amintindu-mi ca pot duce la bun sfarsit orice imi pun in cap. Esential este sa nu renunt. Iar din cate am vazut pana acum, chiar daca as vrea sa fac asta, Flavius nu m-ar lasa. Deci abia astept sa vad ce provocare voi mai duce la bun sfarsit in continuare.

Despre toate ciupercile pe care le-am adunat duminica si o noua filosofie de viata pe care vreau sa o incerc in urmatoarele 12 luni veti putea citi vineri. Pana atunci nu uitati sa dati subscribe si spuneti-mi ce culmi ati mai cucerit voi in ultimul timp.

Pupici!

Author

7 Replies to “Stanisoara Tur-Retur: motivatie la 1900 de metri”

  1. Hehe, te-nteleg foarte bine, ca nu demult m-am intors si eu dintr-o saga muntoasa de Fagaras, Ceahlau, si Bucegi. :))
    In Retezat eu am urcat pana la lacul Bucura, acum vreo 3-4 ani, cred, si a fost prima mea urcare mai serioasa EVER. Nu credeam ca o sa reusesc, dar ai dreptate.. cand esti acolo, n-ai ce sa mai regreti.
    Cu coborarea iti spun ca nu-i un mit. 😛 Eu n-am absolut nici o treaba la coborare, cu exceptia faptului ca sunt inceata fiindca mi-e frica sa nu alunec. In rest, sa fie coborare! :)) 😛

      1. Nu, nu au picioarele tale o problemă, și prietenii cu care am fost acum la munte în concediu ziceau același lucru. Pur și simplu e configurația personală 😛 Dar sigur nu e un mit! :))

  2. La Poiana Pelegii se ajunge aproape cu orice mașină, dacă ai grijă în 2-3 locuri unde e mai greu drumul. Dacă mașina e plină, eventual dați jos pasagerii până treci de ele. De la Poiana Pelegii faci de la 1.5 la 2.5h (depinde de condiția fizică) până la lacul Bucura, iar de acolo cam 2-3h până pe vârful Peleaga – nu știu cum e aia cu jumătatea de oră. Traseul până la Bucura e relativ ușor, iar acolo se poate campa și este și punct salvamont.

    Eu aș spune că e mai ușor bine să faci trasee de la Bucura pentru că de acolo ai mai puțin de mers.
    Trasee relativ ușoare de la Râușor sunt Râușor – Refugiul Ștevia – Lacul Ștevia și Râușor – Șaua Lolaia – Vârful Lolaia.

    Traseele se pot vedea pe retezat.ro.

    1. Iti multumesc pentru clarificari. Dupa ce m-am consultat cu persoanele care mai fusesera mi-am dat seama ca tinusem eu minte gresit. Am facut corecturile de rigoare. Cat despre retezat.ro, nu stiam ca site-ul exista, deci trebuie sa iti multumesc si pentru acest detaliu. Esti un fan al Retezatului?

      1. Sunt atras de munte de când mă știu, iar în Retezat am ajuns prima dată în 2005 și de atunci tot merg în zonă. Nu am făcut nu știu ce trasee și nu am cucerit vârfuri prea multe, deși nu stau rău la capitolul condiție fizică, pentru că așa a fost să fie până acum. Am fost cazat came peste tot pe acolo și am avut norocul să stau aproape o noapte întreagă în perioada Pleiadelor la Râușor, în 2005, atunci când erau doar câteva cabane construite și nu aveau toți curent – adică era beznă și cerul noaptea era fantastic.

        Barajul Gura Apei (sau Gura Apelor) este cel mai înalt baraj din țară (168 m înălțimea maximă) iar hidrocentrala e în interiorul muntelui – se vede pe marginea drumului spre baraj intrarea. Există un drum de piatră (imediat după acel magazin de la intersecția cu drumul spre Râușor) către castelul de echilibru și se poate urca cu mașina sau pe jos – la un moment dat e o panoramă foarte frumoasă a mai multor vârfuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *