Back to the real world

Lume, lume, am ajuns la Timișoara. Pare greu de crezut, nu? După ce mai bine de o lună nu am dat nici un semn de viață, sper că nu v-a fost prea dor de mine :D. Oricum nu stau mult, dar voi avea o activitate intensă pentru că am câte ceva de povestit, aceasta fiind doar introducerea :P.

Am venit la Timișoara nu din proprie inițiativă, sincer, ci din pură necesitate (trebuie să-mi fac pașaport) pentru o viitoare excursie… de fapt nu chiar ft viitoare :D. Am plecat de la Sălaș și mi-a făcut bine pentru că eram sătulă de muncă, de renovări, de construcții și… de altele mai mici sau mai mari. Aveam nevoie de o schimbare de peisaj, aveam nevoie de net, aveam nevoie de… distragerea atenției. Și aici îmi iese. Aici mă distrag de la problemele de la Sălaș, la Sălaș de cele de la Timișoara. E un echilibru perfect pe care doar Alina mi-l mai perturbă cu muzica ei depresivă :D.

Oricum e bine. Dacă aș putea să o leg la gură pe Alina ar fi perfect pentru că mi-a făcut capu calendar. Dar e verișoara mea și are nevoie de susținere în acest moment dificil pentru ea… și pentru sănătatea mea mentală.

E bine totuși la Timișoara. E bună clima, sunt tari oamenii, e fain orașul, ai ce face. Am mai vorbit și cu prieteni vechi, am mai văzut și un film bun. Iar Sălașul a rămas așteptându-mă să-mi reiau asediul cu forțe proaspete :P.

Vorbim maine :*

La ziua Alinei :DD

Ziua Alinei (verișoara mea de doar 13 ani) este întotdeauna prilej de chef, dar și de puțin stres. În ceea ce privește ziua ei, Alina e o perfecționistă. Ea trebuie să fie ca scoasă din cutie. Invitații sunt mereu aleși cu mare grijă, dar întotdeauna trebuie să fie prezent Bogdi :)). Cadourile trebuie să fie din belșug, iar părinții sunt obligați să contribuie, chiar dacă ei sponsorizează evenimentul.

Oricum, anul acesta, poate mai mult decât în trecut, m-am distrat de minune la ziua Alinei. da, știu, eram înconjurată de copii, dar cumva nu conta. Sau poate asta a fost așa grozav. M-am putut simți și eu copil printre ei. Am putut râde și eu de chestiile lor copilărești.

Totuși, am stat și am observat cum acești copii s-au schimbat. Pentru că, în afară de Bogdi, au mai fost câțiva consacrați :)). Înainte vroiau doar să se joace. Acum fetele sunt domnișoare, danseză, bârfesc :D, sunt mereu în concurență, chiar dacă se consideră prietene. Băieții s-au schimbat mai puțin, dar la ei e ceva normal.

Iar eu… eu m-am schimbat, doar că în compania lor mi-am permis să uit de asta și să mă zbânțui cât am avut chef. Ce altceva puteam să fac? Doar era ziua verișoarei mele :D.

La mulți ani, Cook :*!

La 23 de ani

Acum, dupa ce am implinit 23 de ani, as putea spune ca vad viata altfel. Ca m-am schimbat definitiv si irevocabil, devenind o persoana mul mai matura si mai serioasa. As putea spune toate astea, dar probabil as mintii.

Adevarul e ca singurul lucru care a fost diferit acum ca am implinit 23 de ani e ca am fost la Salas, pentru ca anul trecut am fost la Praga. Nu am avut nici o revelatie in dimineata in care m-am trezit, nici noaptea la 12. Pur si simplu m-am bucurat de o zi speciala alaturi de prietenii mei, alaturi de persoane pe care nu le-am mai vazut de mult si de care imi era dor. M-am bucurat de atentie poate excesiva, m-am bucurat de cadouri si… m-am bucurat de mine.

Am fost euforica, agitata, emotionata si, sper final, putin ganditoare.

Pentru ca adevarul e ca m-am schimbat un pic. Dar nu acum, peste noapte, m-am schimbat… peste an :P. De la 22 de ani, m-am schimbat, viata mea s-a schimbat. Perspectivele mele s-au schimbat. Pentru ca un an e lung si… tot ce traiesti intr-un an, nu are cum sa nu te schimbe. Poate nu e ceva spectaculos ca la bebelusi, care intr-un an trec de la stat in patut si baut lapte la plimbat singuri (cei mai puternici) sau in rotobil, la mancat de toate (aproape) si lipsa totala de stare. Dar schimbarile apar.

Poate… te implici intr-un proiect nou, poate intr-o relatie. Poate revezi un vechi prieten. Poate pierzi o iubire. Sunt lucruri care privite individual pot parea banale, dar care asupra ta, ca si individ, ca si caracter, lasa urme. Poate ai planuri mai mari, pentru ca ai un venit mai mare. Poate iti recapeti putin increderea in oameni sau o pierzi de tot. Poate inveti sa fi mai detasat sau sa te implici mai mult.

Eu nu cred in schimbari majore. Nu te trezesti dimineata si spui De azi o sa fiu mai bun cu oamenii si gata esti. Eu cred ca traim si invatam din ceea ce traim. Esecurile si succesurile ne formeaza. Ne invata sa luptam pentru ceea ce vrem. Pentru ca ceea ce merita nu vine usor si, ceea ce m-a invatat anul care a trecut, dupa munca multa rasplata e cea mai dulce (numai sa o primesti :P, pentru ca mai exista si cazuri nefericite :)) ).

De la 22 de ani la 23 am invatat sa visez mai mare si sa-mi doresc mai multe si am invatat ca trebuie sa muncesc pentru lucrurile care merita. Cred ca asta e cea mai mare schimbare a mea de fapt.

In rest, same old…er :)) Andra

Echilibru

Auzim de multe ori că trebuie să existe un echilibru în toate. După zile calde vine ploaia torențială. După zilele bune vin cele horror. De la un moment la altul poti la treci de la extaz la agonie și invers.

Așa a fost și la mine. Am avut un weekend super, în care am râs de nebună și am dansat și am făcut tot ce mi-a trecut prin cap. Am avut un weekend cu soare și fluturat din gene și băieți și prieteni. Iar acum, luni, stau în pat pentru că mă doare burta de îmi vine să mă urc pe pereți. Acum, luni, mă ascund de ploaie și nu știu cum să mai trag plapuma pe mine, de parcă ea m-ar putea ascunde cumva de tunete și de fulgere. Și beau cel mai rău ceai de pe lume, fără zahăr, dar sănătos tun :)).

În timp ce stau și meditez la echilibrul vieții, ascultând-o pe Shakira pentru că mi-ar rămas blocată în creier, unică amintire a weekend-ului super care tocmai a trecut, mă încălzește doar gândul că mai un pic și plec la Sălaș, 3 zile ca să fiu mai precisă. O să fiu lipsită de net… mai mult sau mai puțin, lipsită de blog… dar liberă.

Let summer reign!

A venit vacantaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Un sentiment ciudat de euforie și ușurare m-a cuprins ieri când am terminat cu ultima prezentare din acest minunat de încâlcit an școlar :P. Parcă pluteam undeva, îmi venea doar să cânt și visam cu ochii deschiși la zilele frumoase care mă așteaptă.

Am zis că trebuie să marchez cumva începutul vacanței așa că am plecat de acasă :P. Cum altfel puteam să mă simt liberă decât la Miha în Complex? Plănuisem o seară de zile mari, dar ca de obicei planurile nu-mi ies de nici o culoare, iar improvizațiile se dovedesc mult mai reușite.

După puțină dramă, jumate de oră pe malul Begăi în care am râs de nebună :)) și 10 minute de mers pe jos, am ajuns în d’arc. Noroc că s-a oprit ploaia la timp pentru că altfel nu știu ce ne făceam 😛 :)).

Atmosfera în d’arc era incendiară… o căldură de să te urci pe pereți, dar și o muzică super și o grămadă de oameni. Am dat peste cine nu ne așteptam, m-a băgat în sperieți unu, dar am avut Knight in Shining Armour :)), am dansat până nu am mai putut și am plecat acasă cu zâmbetul pe buze.

Iar de dimineață m-a trezit imnul campionatului mondial de fotbal și mi-a rămas în minte… when I get older, I will be stronger, they’ll call me freedom, just like a waving flag.