Jurnalul italian: Roma via Piazza di Spagna

Roma am vizitat-o si a doua oara, cu planuri mari. Aveam un intreg itinerariu stabilit: Vatican – Piazza del Popolo – Piazza Borggese – Piazza di Spagna – Fontana di Trevi – Planetariu. Dupa cum era de asteptat, am cam deviat de la el. Totusi, a fost o zi pe care nu o voi uita prea curand.

Fontana di Trevi

2 mai 2017

Astazi am facut un nou tur al Romei, doar ca am schimbat traseul.Dupa 5300 de ore in autobus si metrou am ajuns in Piata San Pietro. Desi foarte multi binevoitori au vrut sa ne ajute sa vedem mai repede Vaticanul, pentru doar 50 de euro de persoana, am ales sa lasam acesta parte a Romei pentru urmatoarea vizita si am pornit spre Castelul Sant Angelo. Nu l-am vizitat nici pe acesta in interior (a fost anul descoperirii Romei), ci am dat o tura prin parcul ce il inconjoara.

Apoi ne-am indreptat spre Piazza del Popolo, unde ne-am oprit pentru a savura atmosfera italiana. Am fost incantata sa observ prezenta arhitecturii egiptene in oras. Obeliscurile sunt la ordinea zilei, iar in Piazza del Popollo exista chiar si sfincsi.

Piazza del Popolo

De aici am inceput sa urcam spre unul dintre cele mai mari parcuri ale Romei, ce culmina cu Piazza Borghese.Desi nu este o zona foarte populara in randul turistilor, mi-a placut la nebunie. Era liniste si racoare, parca nici nu ne-am fi aflat in unul dintre cele mai aglomerate orase ale Europei. Asa am descoperit un lac super fain, in mijlocul caruia, pe o insula artificiala, trona un templu dedicat zeului medicine. Dar si un ceas mega freaky ce parea scos din Magicienii.

Desi am crezut ca va fi simplu, harta ne-a dat batai de cap si abia am gasit Piazza di Spagna. Norocul a fost ca Flavius a recunoscut turnurile bisericii din piata si ne-am orientat asa. Acest loc m-a fascinat de cand am vazut sirul de trepte perfect albe. A devenit, fara doar si poate, locul meu preferat din Cetatea Eterna si as fi ramas acolo, sa ma prajesc la soare (which actually happened) o eternitate.

Piazza di Spagna

Cu toate ca planul initial era putin altfel, am decis sa plecam de aici direct la Fontana di Trevi, unde am descoperit ¾ din turistii din Roma ingramaditi buluc in jurul celei mai mari fantane arteziene pe care am vazut-o vreodata. Ei bine, daca venea cineva aici sa imi ceara 50 de euro ca sa ma pot arunca in fantana, plateam fara sa stau prea mult pe ganduri. :))))

In itinerariul nostru voiam sa trecem si pe la Planetariul din oras, insa nu am mai reusit sa ne incadram in program. In primul rand pentru ca ne-am ratacit, dar acest lucru s-a dovedit pozitiv cand am descoperit cea mai buna si mai mare inghetata din Roma. Niciodata nu am gustat ceva mai delicios si nu am gasit gelaterie mai generoasa cand vine vorba despre portii. Daca ajungeti in Roma trebuie sa ii cautati. Se numesc Wonderful icecream.

Piazza di Spagna

Si pentru ca nici o calatorie nu este suficient de distractiva fara o peripetie, evident ca am uitat aparatul foto pe scarile Muzeului de Arta. Din fericire, am realizat acest lucru la timp si am facut ceea ce nu se intampla prea des, adica am sprintat inapoi spre locul faptei. Cand am ajuns si am vazut ca nu mai era acolo aparatul, am crezut ca o sa mor. Nu neaparat pentru ca el ii apartine de fapt tatalui meu, ci pentru ca vedeam toate pozele pe care le-am pierdut ca pe o pierdere a memoriei.

Acesta a fost momentul in care i-am multumit lui Dumnezeu pentru oamenii buni de pe planeta aceasta si pentru ca m-a apucat aiureala intr-o zona nepopulata de turisti. Pentru ca un domn m-a vazut ca ma agit si m-a intrebat daca imi caut aparatul foto. Eu deja respiram ca locomotiva, eram toata rosie si am inceput sa dau din cap de parca eram teleghidata. Atunci el m-a indrumat spre intrarea muzeului unde doi oameni extraordinari au dus aparatul pe care il gasisera pe scari.

Sincer, nu mi-a venit sa cred. Cand am constientizat ca aparatul nu era in ghiozdan am fost ferm convinsa ca nu am cum sa il mai recuperez. Dar cred ca aceasta este o mentalitate romaneasca si e super aiurea. Pentru ca am mers la receptia muzeului si oamenii au fost foarte draguti, mi-au inapoiat proprietatea pierduta. Deci nu trebuie sa va pierdeti increderea in umanitate just yet.

Cand am urcat in autobuz eram semi-lesinata. Ma dureau ingrozitor picioarele. Piele mea parea sa aiba 1000 de grade si tot ce voiam era sa dorm. Dar sositi in La Forma ne-am adunat pentru a iesi in oras.

La Tronchi este o micuta pizzerie, unde am mancat cea mai buna pizza din intreaga calatorie. Nu mi-a venit sa cred cat de suculent era blatul, cat de bun prosciutto sau cat de delicioasa ruccolla (da, mie imi place genul acesta de pizza :D). Iar paharul de vin ce a insotit cina m-a ajutat sa trag un pui de somn de zile mari in acea noapte.

To be continued…

P.S. Intregul jurnal italian, extrem de dispersat pe blog, il gasiti aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *