Bun, la mai putin de 6 luni pana la nunta cred ca a venit momentul sa va povestesc cum a decurs intregul proces pana acum. Nu pot sa spun ca sunt mare experta in domeniu. E totusi prima si singura nunta pe care planuiesc sa o organizez. Dar de cand am inceput si pana acum tot s-au prins de mine cateva chestii.

Factorii imposibil de controlat

Atunci cand incepeti sa organizati o nunta exista 2 factori majori pe care nu ii puteti controla.

  1. sala – pentru ca sunt o gramada de nunti si toata lumea isi doreste sala perfecta pentru evenimentul sau
  2. muzica – pentru ca sunt o gramada de nunti si preferintele se cam intersecteaza in materie de muzicanti

Noi nu am avut aceste probleme pentru ca sala noastra era in faza de proiect cand am decis noi sa facem nunta, iar cu formatia am vorbit cu un an si jumatate inainte. In plus, este o formatie din Hateg, deci timpul nu a fost o problema atat de presanta. Cu toate acestea, stiu oameni care au trebuit sa astepte 2-3 ani pana la nunta pentru ca sala pe care o doreau nu era disponibila. Sau, o alta situatie des intalnita, au stabilit data nuntii in functie de momentul in care era disponibila formatia pe care o doreau. Deci acesti doi factori majori pot fi definitorii pentru orice nunta.

Cum sa faceti fata provocarilor de genul? Foarte simplu: nu ramaneti blocati nici pe o anumita sala nici pe un anumit cantaret. Daca reusiti asta, totul va fi floare la ureche. Dar oamenii nu prea reusesc asta :))).

Marketingul face diferenta

Indiferent despre ce aspect al nuntii vorbim, trebuie sa luati in considerare ca marketingul face diferenta. Nu stiu sa va spun daca este vorba doar despre mine, dar cand dau peste oameni care stiu cum sa se comporte cu mine atunci cand imi vand ceva, ma topesc toata. Logic ca ma uit si la produs, daca este conform cu ceea ce imi doresc, dar daca el nu este prezentat cum trebuie, poate fi si aur.

Daca sunteti in bransa si considerati ca produsul vostru ”vorbeste de la sine” va inselati amarnic. Nimeni, in toate mintile, nu o sa achizitioneze serviciul tau daca te comporti cu clientul de parca este carpa. Ceea ce multi furnizori nu stiu este ca vorba veche Clientul nostru, stapanul nostru este cu atat mai actuala in prezent.

Sa va dau si doua exemple concrete:

Florile noastre de la nunta vor fi furnizate de catre floraria Diego din Deva. Doamna Stela s-a ocupat de aceasta parte si pentru Cristina, ea ne-a recomandat-o, noi am mers sa discutam personal cu doamna si am fost complet vrajiti. Pune extrem de multa pasiune atunci cand vorbeste cu clientii sai. Este atenta la nevoile acestora si dispusa sa le asculte. Nu are atitudinea aia de Eu stiu cel mai bine, fraierilor! si am adorat chestia asta. Chiar astept cu nerabdare sa vad ce va iesi din mainile ei pricepute. Mai ales avand in vedere ideile destul de extravagante ce imi trec prin cap pentru marele evenimente.

Exemplul numarul 2: prajiturile. A fost foarte greu sa gasim furnizorul perfect de dulciuri pentru nunta noastra deoarece nu ne plac deloc cei din zona Hategului, iar cei pe care ni i-a recomandat Cristina s-au purtat absolut execrabil cand am incercat sa stabilim o intalnire. Vedeti voi, mi se pare normal sa ma intalnesc personal cu persoanele carora urmeaza sa le dau o gramada de bani. Si imi place cand acestea nu imi flutura in fata o lista de preturi si ma anunta din spatele tejghelei ca pot da un telefon pentru a face comanda. Deci nu am mers cu ei. In schimb, am gasit un om minunat la cofetaria Arta din Deva, care a fost perfect dispus sa se vada cu noi de 2 ori pentru a ne lamuri cum sta treaba cu prajiturile in ziua de azi. Si, sincer, abia astept sa vad ce o iasa din mainile pricepute ale cofetarilor sai :D.

Deci am rezolvat ca sala, muzica, florile si prajiturile. Sa trecem la subiecte mai delicate:

Cererea in casatorie

Desi pare greu de crezut, in momentul in care noi am inceput sa organizam nunta, cererea oficiala in casatorie nu avusese loc. De ce? Probabil pentru ca in momentu in care Flavius s-a mutat la Timisoara stiam amandoi ca asta urmeaza sa se intample.

Imi amintesc perfect ca eram in masina, la un moment dat si vorbeam despre case si unde o sa locuim. Nu mai stiu cum am ajuns la subiectul acesta, dar Flavius m-a linistit spunandu-mi ca ne luam noi casa noastra. Faza la care eu l-am intrebat foarte senina cum sa ne luam noi casa daca nu avem nici unu suficienti bani ca sa luam credit. La care raspunsul lui a fost… Pai dupa ce ne casatorim

Si discutia a ramas in pom. Pana am inceput sa planificam nunta.

Apoi, in februarie cred, eram la Arieseni si vorbeam despre nunta (in ultimul timp foarte multe se invart in jurul nuntii). Flavius imi lega boots-ii pentru ca ne pregateam pentru o alta zi pe placa. Si eu bateam din gura ca atata vorbim de nunta. Si atunci el, cum statea intr-un picior, mi-a zis Hai ca te cer acuma. Asa ca i-am dat unul dintre inelele mele (pentru ca el inca nu cumparase unul) si m-a intrebat Andra Maria Costa, vrei sa fii sotia mea? Bineinteles ca am spus da si, de atunci am purtat inelul pe inelar pana in 25 decembrie 2017.

Asa o sa le spun povestea copiilor si nepotilor mei. Fiti atenti!

Era o dimineata frumoasa de Craciun. Cadourile asteptau cuminti sub brad. Eram super nerabdatoare sa vad ce mi-a adus Mosul. Cadoul lui Flavius era cel mai frumos dintre toate. O cutie superba, rosie cu funda, super grea. Am inceput sa il deschid nerabdatoare, fara sa stiu la ce sa ma astept. Cand am luat capacul, surpriza, o gramada de ziare. Ce, Doamne iarta-ma… mi-am spus in gand. Am inceput sa scot, frenetic, ziarele. Cand am dat peste cadou, era sa lesin: o oala de ciorba, cu un capac lipit cu banda adeziva cu motive de Craciun si plina cu ziare. Trebuie sa va spun ca pana in momentul asta tot nu stiam ce urmeaza sa gasesc in oala. Am desfacut capacul, l-am dat de-o parte si am inceput sa scot ziarele. Pe fundul oalei statea o cutie alta, lipita si ea cu banda adeziva. Dupa cum puteti, dragii mei, tatal/bunicul vostru voia sa ma mai perpeleasca putin. Intr-un final am reusit sa desfac cutia si din ea am scos cutiuta magica in care se gasea cel mai frumos inel pe care l-am vazut vreodata. Si nu spun asta doar pentru ca era inelul oficial de logodna sau pentru ca era roz :D.

Si am trait fericiti pana la adanci batranete!

Ce ne mai trebuie?

Acum ca este treaba oficiala, inclusiv pe Facebook, sa stie tot poporul, a venit momentul sa ne concentram pe ceea ce ne mai trebuie pentru nunta. Am stabilit domnisoarele de onoare si, aproximativ, domnisorii. Inca nu avem verighete, iar treaba se anunta destul de dificila pentru ca suntem niste mofturosi. Aici il includ si pe Flavius pentru ca stiu foarte bine ca asa este. Si pentru ca, sincer, pana acum am vazut o gramada de modele identice in magazine extrem de diferite. Intr-o singura bijuterie, din Deva (culmea!!!) am vazut ceva deosebit, dar aveau probleme serioase cu personalul si i-am jetuit.

Flavius inca nu are costum, domnisoarele nu au rochii, nimeni nu are papuci, iar despre rochia de mireasa nici nu are rost sa vorbim pentru ca intra mami in depresie.

Nu as stii sa va spun exact de ce nu am mers inca sa incerc nimic. Poate mi-e putin frica de cat sunt de nestatornica. E ciudat sa aleg acum o rochie ce o voi purta peste 6 luni. Sau poate totul devine atat de adevarat cand o sa ma vad imbracata mireasa. Nu pentru ca nu l-as iubi pe Flavius. Nu pentru ca m-as teme de viata noastra impreuna. Pur si simplu… nu stiu de ce. Cred ca e si putin groaza aia de a nu ma ridica la asteptarile evenimentului. Suna stupid, stiu, dar eu am unele sechele…

Cert este ca in curand nu mai am cum sa ma ascund pentru ca mi-am facut deja prima programare si nu mai pot da inapoi… again.

Deci totul este foarte real. In mai putin de 6 luni voi fi doamna Andra Costa.

Va vine sa credeti?

O postare distribuită de Andra Costa (@andrac4) pe


Author

One Reply to “A blogger’s wedding diary (1)”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *