Îmi lipsesc scrisorile

Mi-e dor de nerăbdarea ce o simţeam când mă uitam în cutia poştală, de plicurile colorate, de timbre, de parfumul hârtiei şi rândurile scrise cu stiloul. Mi-e dor de timpul ce îl investeam într-o scrisoare, de stickere şi creioane colorate (obişnuiam să colorez scrisorile :D).

scrisori
Scrisori primite peste ani

Azi suntem pre prezenţi unii în vieţile altora. Ştim, în timp real uneori, unde şi cu cine sunt prietenii noştrii, ce mănâncă, ce beau, la ce se uită şi ce gândesc. Tehnologia, care trebuia să ne aducă mai aproape unii de alţii, a transformat vorbitul în ceva inutil. Ce am putea să mai povestim când ştim deja totul?

Ai fost plecat în vacanţă?

Ştiam deja de pe facebook.

Copilului tău i-au căzut dinţii?

Ştiam!

Ai mâncat orez?

Ştiam!

Suferi din dragoste?

Evident că Ştiam!!!

Nu vreau să fiu lupul moralist. Mai ales de când am net non-stop postez foarte foarte des 😀 şi îmi place. Fotografiez tot felul de lucruri şi le împărtăşesc cu lumea. Instagram a devenit noul meu BBF, mai ales când sunt plecată undeva. E atât de uşor să arăţi lumii întregi ceea ce vezi. Dar unde tragem linia?

Mi-e dor de scrisori. Şi de aparatul foto cu film. Mi-e dor de vremurile când păstram clipele preţioase doar pentru noi…

6 thoughts on “Îmi lipsesc scrisorile

  1. Vienela says:

    Si mie imi este dor uneori, dar inteleg ca viata merge mai departe, ca ritmul in care traim se schimba si devine tot mai rapid. Stii cati ani am ramas cu obisnuinta de a controla cutia postala, in speranta ca voi gasi in ea o scrisoare? 🙂

  2. Andra :) says:

    Păi şi ce te împiedică să scrii din nou scrisori? 🙂
    Eu am fost impulsionată de o prietenă care iubeşte cărţile poştale, aşa că din când în când trimit nişte gânduri scrise şi am la rândul meu parte de câte o surpriză în cutia poştală. E tare faină senzaţia! Vorbim şi pe Facebook, desigur, scrisorile şi internetul nu sunt incompatibile, după părerea mea 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.