Hippie

Hippie

Autor: Paulo Coelho

Editura: Humanitas

Să nu mă întrebați de ce mi-am dorit atât de mult Hippie. Cred că mi-a plăcut și coperta mult, dar cartea m-a fascinat de la prima pagină. Atât de mult încât am început să o citesc în librările și am tot cochetat cu ideea de a o cumpăra. Dar în capul meu îmi tot spuneam că am promis să nu mai cumpăr cărți și că voi avea eu timp să o citesc tot în librărie. Doar că viața s-a aglomerat. A venit decembrie. Hippie nu a mai fost o prioritate. Apoi am scris scrisoarea către Moș Crăciun și el a știut mai bine de ce am nevoie :D.

Povestea

Hippie este un roman autobiografic, bazat pe o perioadă din viața lui Coelho. Din acest motiv eu am trăit cu anumite așteptări până la finalul cărții. Ele nu s-au adeverit, dar chiar și așa cartea mi-a plăcut. Hippie este o poveste de iubire și de viață.

8 Lecții învățate din Hippie

Hippie este o carte foarte stranie. A avut elemente care mi-au plăcut enorm și părți pe care le-am detestat. Sau poate nu le-am înțeles eu exact rostul. Mai specific, există 2 pasaje în care este descris foarte detaliat, foarte obiectiv, consumul de heroină și consumul de LSD. Pe mine acestea m-au speriat. De fapt toată cartea este mai mult decât permisivă când vine vorba despre consumul de droguri. Și știu, veți spune că așa a fost întreaga perioadă (acțiunea se desfășoară prin anii 60), dar pentru mine tot a fost ciudat de citit.

Hippie

În ciuda acestor aspecte și a finalului cu iz de nostalgie, iată ce am învățat din Hippie:

  1. Astăzi avem parte de oportunități la care părinții noștri nici nu visau! Pe prima pagină a cărții scrie așa: În septembrie 1970, biletele de avion costau foarte mult, ceea ce însemna că doar o elită își permitea să călătorească. Astăzi până și din România poți cumpăra bilete la prețuri extrem de accesibile pentru diverse destinații din străinătate. Mai mult, granițele sunt deschise în Europa, iar când vine vorba de vize, dacă nu ai făcut chestii nasoale la viața ta, poți pleca pe oriunde ca și turist. În trecut aveai noroc dacă puteai să te lauzi că ți-ai văzut propria ta țară. Acum… doar dacă nu vrei nu ai ieșit niciodată din ea.
  2. To travel is to live! Ador expresia aceasta, chiar dacă nu a spus-o Paulo Coelho. A călători chiar înseamnă a trăi. Și având în vedere că acțiunea din Hippie se desfășoară într-o călătorie, cred că această carte nu face altceva decât să sublinieze importanța călătoriilor. Nicăieri nu avem parte de mai multe și mai frumoase lecții. Sigur nu în confortul casei noastre.
  3. Trebuie să vizitez Istanbul și Brazilia.
  4. Femeile conduc lumea. Asta în caz că nu știați deja :D.
  5. Riscurile sunt parte din viață. Dar, dacă nu ni le asumăm, cum se mai poate spune că trăim? Până la urmă, tot ce putem face este să avem încredere în noi și să mergem înainte orice ar fi.
  6. Dansul este libertate. Este cea mai la îndemână metodă de a ne exprima. Și, pentru multe culturi, este o metodă de a aduce laudă divinității.
  7. Iubirea te schimbă.  Se vede pe tine atunci când ești îndrăgostit. Ești mai bun, mai blând, plutești pe norul tău și singura ta dorință este compania persoanei iubite.
  8. Iubirea este o întrebare fără răspuns. Asta mi-a plăcut, dar nu știu cât de mult sunt de acord. Pentru că nu înțeleg de ce răspuns ar avea nevoie :D.

Hippie

Concluzii

Hippie este clar o carte ce merită citită dacă sunteți fani ai filosofiei tipice lui Coelho. Mici lecții, povești de viață, iubire, călătorii, tot ce ai nevoie pentru a descoperi o perioadă în care oamenii începeau să guste cu adevărat libertatea. Tot ce ai nevoie pentru a înțelege mai bine o perioadă despre care s-a vorbit mult, dar pe care o înțelegem destul de puțin.

Singurul aspect asupra căruia vreau să vă atrag atenția este tentația. După cum spuneam, cartea abordează consumul de droguri într-o manieră destul de liberă. Și atât efectul heroinei, cât și al LSD-ului sunt descrise în detaliu. Acum… citind acele rânduri există 2 posibilități: să fiți tentați să încercați sau să vă iasă complet din minte pentru totdeauna. Eu nu am fost niciodată tentată să încerc. Sunt prea control freak pentru așa ceva. Dar citind acele rânduri am înțeles de ce unii oameni le consumă.

Acestea fiind spuse, sunt curioasă dacă ați citit Hippie sau dacă vă tentează. Aștept răspunsurile în comentarii.

Untold 2018

2 thoughts on “Hippie

  1. Ana-Maria Popescu says:

    To travel is to live! – cred că e cel mai bun mod de a trăi fericit. Pe lângă asta, îmi doresc de mult să citesc şi eu această carte. În urma articolului scris de tine, sper doar să o fac cât mai curând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.