Fiul

– Michel Rostain – 

Am plâns și am râs și iar am plâns când am citit cartea asta – așa mi-a spus Oana când mi-a dat-o.

Trebuie să recunosc că am pornit de la ideea că e o carte genială, dar asupra mea nu a avut același impact. Poate am avut eu așteptări prea mari sau poate toată vina o poartă disprețul pe care-l simt eu pur și simplu față de moarte.

Fiul spune povestea unor părinți care-și pierd subit fiul. Șocul este cu atât mai mare cu cât acesta părea să aibă toată viața înainte, iar relația cu părinții devenise din ce în ce mai bună. Până aici, nimic deosebit, însă naratorul este chiar fiul, care își privește și analizează părinții de dincolo de mormânt.

Începutul cărții mi s-a părut de-a dreptul morbid, ca și tot subiectul, până mi-am dat seama că, de fapt, cartea este modul în care Michel Rostain a reușit să treacă peste moartea propriului său fiu.

Iar ultima parte chiar mi-a plăcut. Arată puterea oamenilor și modul în care, chiar și în situațiile cele mai dificile, reușesc să meargă mai departe. Cum își adună puterea de nicăieri. Cum pot fi solidari. Cum știu de fapt să iubească.

Nu știu ce m-aș fi făcut peste vară fără cărțile de la Oana și cele de la All. Cea mai bună decizie pe care am luat-o anul acesta a fost să mă implic în campania vALLuntar. Așa au devenit cei de la All prietenii mei.

Iar recenzia aceasta face parte, după cum v-ați obișnuit, din campania Se poartă cititul.

2 thoughts on “Fiul

    • Andra says:

      adevarul e ca… e o carte dificila. nu lunga… dar dificila… adica asa am vazut-o eu. mi-a luat super mult sa o citesc. pur si simplu nu puteam citi mai mult de 3-4 pagini pe zii. si tot ziceam ca mai bine nici nu o termin. da pana la urma nu mi-a parut rau ca am citit-o pana la capat. sfarsitul e frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.