Autor: Muriel Barbery
Am scris deja recenzia pentru Cartile pe fata, dar mi-a placut atat de mult cartea aceasta incat vreau sa cititi pasajele mele favorite din ea. Poate o sa va deschid pofta de lectura 😀
– Cine seamana dorinta culege opresiune, – pag. 10
Oamenii cred ca aspira la asti si sfarsesc ca niste pestisori de vana. Ma intreb daca n-ar fi mai simplu sa li se explice de la inceput copiilor ca viata-i absurda. Asta ar rapi cateva momente bune copilariei, dar i-ar aduce un castig considerabil de timp adultului – fara a mai pune la socoteala ca l-ar cruta de cel putin un traumatism, cel al bolului. – pag. 16 (incep sa se stranga peretii in jurul vostru?)
A fi saraca, urata si, pe deasupra, inteligenta duce, in societatile noastre, la parcursuri sumbre si deziluzionate cu care e mai bine sa te deprinzi din vreme. Frumusetii i se iarta totul, chiar si vulgaritatea. Inteligenta nu mai pare o dreapta compensare a lucrurilor, o reechilibrare pe care natura o ofera celor mai putin favorizati dintre copiii ei, ci o jucarie de prisos care sporeste valoare bijuteriei. Uratenia, in schimb, e intotdeauna deja vinovata, iar eu eram sortita acestui destin tragic intr-un chip cu atat mai dureros, cu cat nu eram deloc proasta. – pag. 42 ( :))))) )
…oamenii traiesc intr-o lume unde cuvintele, si nu faptele, au putere, unde competenta suprema este stapanirea limbajului. – pag. 52 (ce parere aveti despre asta? eu cred ca e cam asa!)
Cand sunt angoasata, ma retrag in refugiu. Nu-i nevoie sa calatoresc; cufundarea in sferele memoriei mele literare e de-ajuns. Caci ce distragere mai nobila exista, nu-i asa, ce tovarasie mai captivanta, ce transa mai delicioasa decat cea a literaturii? – pag. 125 (EXACT!)
Ador rozul si gasesc ca e o culoare tratata nedrept: se face din ea o chestie care tine de bebelusi sau de femei prea machiate, cand de fapt rozul e o culoare deosebit de subtila si delicata, care se intalneste foarte des in poezia japoneza. – pag. 162 (vedeti? cum ar putea sa nu imi placa aceasta carte? pana si despre roz vorbeste :D)
Nu vad decat psihanaliza in masura de a face concurenta crestinismului in dragostea pentru suferintele prelungite. – pag. 172 (:))) now this is too funny!)
E atat de omeneasca aceasta capacitate de a iubi arborii, e atata nostalgie a primelor noastre uimiri, atata intensitate in a te simti cat de neinsemnat este in sanul naturii… da, asta e: evocarea copacilor, a maretiei lor indiferente si a dragostei pe care le-o purtam ne invata cat suntem de derizorii, paraziti mizerabili misunand la suprafata pamantului, si in acelasi timp ne face vrednici de a trai, pentru ca suntem capabili sa recunoaste o frumusete care nu ne datoreaza nimic. – pag. 175
Copil, adesea, ma intrebam daca imi va fi dat sa traiesc asemenea momente si sa stau in mijlocul lentului si maiestuosului balet al fulgilor, smulsa in sfarsit din terna frenezie a timpului. – pag. 185 (sunt rare asemenea momente, dar eu cred ca am trait 2 pana acum).
Cam asta ar fi. O sa va dau detaliile exacte ale carti ca sa nu fiu acuzata de plagiat :D.
Eleganta ariciului
autor: Muriel Barbery
Editia a II-a
Editura Nemira, 2014
