Dupa ceva timp, am ajuns iar la teatru. Chiar imi era dor sa vad o piesa faina, deci am ales comedia Cele trei gratii. Ce putea fi mai ok in vremurile astea usor stresante decat o piesa despre femei? Si bine am ales pentru ca am ras maxim, desi problemele pe care le ridica piesa chiar sunt destul de serioase.
Povestea
Ina, Larisa si Maia sunt trei prietene trecute de prima tinerete care inca isi cauta iubirea. De fapt, Larisa si Maia o cauta, pentru ca Ina nu crede in ea. Dar unde poti gasi un barbat adevarat cand ai mai bine de 50 de ani? Pe internet, evident, pentru ca cei din parc sunt prea batrani. Si cum singura care se pricepe la tehnologie este Ina, fericirea celor doua prietene sta in mainile sale.
Impresii
Intotdeauna imi place sa merg la teatru si sa gasesc sala amenajata altfel decat in mod traditional. Pentru Cele trei gratii, spectatorii au fost asezati astfel incat sa formeze un patrat in jurul scenei, iar in mijlocul acestuia, inca de la inceput, se gaseau protagonistele.
Toata piesa a fost jucata exclusiv de cele 3 actrite, dar nu ar fi avut nevoie de mai multe personaje. Malina Petre (Ina), Mirela Puia (Larisa) si Luminita Tulgara (Maia) umpleau scena. Energia lor a fost pur si simplu efervescenta. Si modul in care fiecare personaj interpretat se contura in antiteza cu celelalte mi-a placut la nebunie. Pentru ca reprezentau tipologii feminine atat de usor de intalnit, incat nu aveai cum sa nu te identifici cu una dintre ele sau sa nu identifici pe cineva cunoscut. Iar mesajul final este extrem de valabil pentru oricine: toti avem nevoie de iubire.
Maia
Mie mi-a placut cel mai mult de Maia. Mi-a placut extravaganta sa. Mi-a placut modul in care infrunta viata. Mi-a placut modul in care isi privea varsta. Singurul aspect trist mi s-a parut faptul ca le ascunsese anumite lucruri prietenelor sale. Nu va voi spune ce pentru ca nu vreau sa va dau un spoiler. Dar secretul ei mi-a amintit faptul ca noi, femeile, nu vrem sa ne aratam slabiciunile in fata nimanui, nici macar a prietenelor noastre. Iar acest lucru era valabil si pentru Ina.
Larisa
Cea mai amuzanta mi s-a parut, in schimb, Larisa. Mirela Puia a facut pana si incontinenta urinara sa para funny. In conditiile in care aceasta chiar este o problema foarte serioasa, pe care multe femei o ascund. Dar viata ei mi s-a parut extrem de trista si foarte departe de idealul care se propovaduieste in mod normal: facem copii ca sa avem pe cine sa ne bazam la batranete. Nu e ca si cum copiii semneaza un contract cu tine la nastere. De cele mai multe ori ei isi vad de viata lor. Iar oamenii raman tot singuri la batranete. Acesta este adevarul trist pe care nu prea il acceptam. Si nu este vorba de rautate din partea lor. Pur si simplu diferenta de generatii isi spune cuvantul. Ca sa nu mai mentionez faptul ca, de multe ori, copiii chiar ar vrea sa isi ia parintii sau bunicii sa stea cu ei, dar acestia nu accepta, de teama sa nu devina o povara. Deci viata de mama nu este atat de usoara precum pare.
Ina
Cel mai putin mi-a placut de Ina. M-a enervat la culme atitudinea ei. Dar am inteles-o la final. Suferintele ne schimba. Iar noi, femeile, avem de foarte multe ori tendinta sa acceptam jumatati de iubire de teama ca este tot ce meritam. Dar, macar pentru ea, povestea a fost cu happy end.
Noi, femeile!
Mi s-a parut foarte interesant modul in care au fost redate relatiile dintre femei in Cele trei gratii. Este extrem de adevarat faptul ca suntem crescute pentru a fi in competitie unele cu altele. Si asta ni se trage din mosi-stramosi. Nu inteleg de ce avem tendinta sa facem aceste lucruri. De ce ne judecam atat de aspru unele pe altele, chiar si atunci cand suntem prietene? Si de ce ne suntem cei mai mari dusmani?
Cele trei gratii este o piesa foarte sensibila si merita vazuta. Sper sa o alegeti. Eu va voi anunta cand se mai joaca la Teatrul National Timisoara. Si va indemn sa vedeti toate piesele lor pentru ca sunt foarte faine, despre multe am si scris pe blog, aici. Iar FestFDR va incepe in curand, deci ramaneti pe frecventa pentru ca se anunta o multime de piese pe care nu veti vrea sa le ratati.
Photo credits: Adrian Piclisan
