Tinutul Secuiesc

Incursiune in Tinutul Secuiesc

Nu sunt xenofoba cand vine vorba despre unguri. Ei sunt cu Ungaria lor, pe care o vizitez cu mare placere, noi cu Romania. Am chiar si prietene unguroaice. Prietene foarte bune, care imi sunt extrem de dragi. Deci nu sunt genul acela de om care are ca unica preocupare raspunsul la intrebarea cine a fost primul in Ardeal? Totusi, weekendul acesta am facut o scurta incursiune in Tinutul Secuiesc pentru nunta lui Moni. Si nu mica mi-a fost mirarea cand, incercand sa primesc indicatii de orientare, raspunsul a fost Nu vorbeste romaneste

Dar sa incepem cu inceputul.

Tinutul Secuiesc

Timisoara-Chibed via Medias

Moni este singura mea prietena din perioada de master. Am pastrat legatura chiar si dupa plecarea ei in Germania. Deci nu aveam cum sa lipsesc de la nunta ei. Chiar daca aceasta nunta s-a desfasurat undeva langa Targu Mures, la Chibed. Am zis ca e mai bine asa. Vizitam si noi ceva (which never happened pentru ca a plouat torential tot weekendul).

Cum eram pe taram necunoscut, am pornit waze-ul si ne-am lasat in voia lui. Am urmat autostrada pana dupa Sibiu, pe o ploaie ce parea muson, dupa care am inceput sa urcam spre inima Transilvaniei, urmand drumuri mai putin circulate, sinuoase, printr-un peisaj de basm. Daca ceva este de apreciat la aceasta zona, clar trebuie sa mentionez verdele dealurilor, campurile extrem de ingrijite si satele. Se vede influenta straina in aceasta zona. Casele sunt scoase din povesti, micute si frumos colorate. Multe dintre ele sunt renovate. Drumurile sunt destul de bune. Indicatoarele sunt peste tot. Practic nu ai cum sa te ratacesti.

Tinutul Secuiesc

Socul cultural

Faptul ca numele tuturor localitatilor erau si in maghiara si in romana este de la sine inteles. Lucrul acesta se intampla in toate regiunile in care a dominat candva Austro Ungaria. Dar eu credeam ca sunt povesti acelea in care oamenii din aceste regiuni nu vorbesc limba romana. Stiu ca e Tinutul Secuiesc, dar suntem, totusi, in Romania. Si chiar nu ma deranjeaza ca isi cunosc limba materna. E normal! Dar sa nu stii sau sa refuzi sa vorbesti limba tarii in care te-ai nascut mi se pare de neinteles.

Punctual.

Am gasit destul de usor Pensiunea Gerendas, unde se tinea nunta. Dar trebuia sa ne schimbam si noi, deci am pornit in cautarea locului in care urma sa fim cazati. A existat o eroare de comunicare si am nimerit in satul gresit, ferm convinsi ca acolo trebuie sa fim. Stiam si ce numere cautam: 266-267. Am bajbait pe acolo pana am zis ca nu se mai poate asa si am oprit langa un localnic. Si cu cea mai draguta voce a mea am intrebat:

Nu va suparati, unde gasim numarul 266?

Tanti se uita la mine de parca as fi fost verde si cu coarne. Si mi-a raspuns putin consternata…

Nu vorbeste romaneste…

Va dati seama ca am ramas cu gura cascata. Dar am continuat :)))

Ok… multumesc! 

Cu bombanelile de rigoare, am reluat cautarea si am gasit numerele buclucase. Nu prea corespundeau exact cu ce imi spusese Piri, dar am zis ca astea sunt si nu mai conteaza nimic.

Tinutul Secuiesc

Va dati seama ca am dat buzna peste o minunata familie nevorbitoare de limba romana.

Ionopot kivanoc mi-a spus tanti cand a deschis usa, in timp ce in spatele ei se perindau copii si alti oameni, de parca tocmai venise un martian. M-am apucat sa le explic, fara sa stiu daca inteleg sau nu, ce cautam, dar nu pareau sa vrea sa vorbeasca romaneste, desi intelegeau ce le spun pentru ca vorbeau despre ceea ce le spusesem eu. Mi-am dat seama de asta pentru ca tot repetau numele lui Moni si al lui Atti. Pana la urma am ales calea mai usoara si am sunat-o pe Piri. Ea a solutionat intreaga problema si ne-a ajutat sa ajungem unde trebuia.

Tinutul Secuiesc

Casuta bunicilor din Tinutul Secuiesc

Stiti cum sunt casele acelea batranesti, cu obloane si porti de lemn, cu tinda si camere spatioase, cu covoare tesute pe podea si perdele ce nu se gasesc in magazinele mari ale zilelor noastre? Asa era locul in care am dormit noi. Nu mi-a venit sa cred cat de bine au pastrat oamenii aceia casa. Probabil exact asa au trait bunicii si parintii lor. Cu atentie la detalii, in tihna, cu paine facuta in casa, cosind iarba din gradina si scotand apa din fantana.

Intr-un fel ciudat, ma bucur ca lucrurile acestea s-au pastrat. Pentru ca este o legatura cu trecutul nostru care nu ar trebui sa se piarda. Este o legatura ce s-a pastrat in Tinutul Secuiesc. Aici exista o atractie pe care nu o pot defini pentru viata simpla de dinainte de explozia tehnologica. Dar poate doar eu o simt…

Tinutul Secuiesc

Casa de piatra, Moni si Atti!

Nunta propriu-zisa mi-a placut mult. Moni si Atti au fost sufletul petrecerii. Mancarea a fost foarte buna. Tortul mi-a placut foarte mult, mai ales prezentarea. A fost prima oara cand am vazut asa un tort destructurat. Bineinteles ca mi-a placut mult si candy barul, dar vorbim despre dulciuri aici, deci era foarte greu sa nu imi placa :D. Si mi-a placut faptul ca aveau limonada in niste butoiase de sticla super cute.

Sunt destul de sigura ca noi aveam singurul chelner vorbitor de limba romana de la fata locului :))). Dar a fost un nene foarte simpatic. 10 puncte pentru el :D. Am apreciat si faptul ca DJ-ul nu vorbea doar in maghiara si am fost foarte surprinsa ca exista o varianta a melodiei Dragostea din tei in aceasta limba.

Tinutul Secuiesc

Insa trecand peste toate aceste aspecte, m-am bucurat din suflet sa fiu alaturi de Moni in aceasta zi speciala, la care nu as fi lipsit pentru nimic in lume. Sper sa se distreze de zile mari in Bali si sa ii vizitez, la un moment dat, in Germania.

Cat despre Tinutul Secuiesc, oamenii mai au putin de lucru la capitolul ospitalitate, dar in rest, este o zona pe care ar trebui sa o vizitati. Cu translatorul de rigoare, evident! :)))

Pupici!

Tinutul Secuiesc
Enjoying the candy bar

Tinutul Secuiesc

Tinutul Secuiesc
Cake time – thinking outside the box

P.S. Mai sunt doar 5 zile in care imi puteti lasa provocarile pentru ziua mea. Nu uitati de #30yearschallenge!

Arsenal Park

Arsenal Park Orastie – unde aventura este la ea acasa

Despre Arsenal Park am auzit nenumarate povesti, toate de bine. Si chiar daca este foarte aproape de Salas, a durat extrem de mult sa ajung acolo. Deci trebuie sa ii multumesc de la inceput Rominei pentru invitatie. Fara ea, probabil ar mai fi durat mult si bine pana sa scriu acest articol.

Arsenal Park

Arsenal Park si aventura extrema

Care a fost reteta noastra de aventura? Se iau 2 bucati bloggerite si iubitii lor, li se lanseaza provocarea de a incerca tot ce are Arsenal Park mai extrem si se posteaza in social media.

Am ajuns duminica pe la 12 la destinatie, pregatiti pentru distractie. Aveam la dispozitie power fan-ul, tiroliana si traseele de aventura. Cum nu stiam exact despre ce este vorba decat din ce citisem pe net, am zis sa incepem cu power fan-ul*. In capul meu era… cat de greu poate sa fie sa iti dai drumul in gol de la 30 de metri? Si in timp ce ma uitam la turnul din care urma sa ne aruncam, nici nu mi se parea asa de inalt.

Arsenal Park

Pasul in gol

Lucrurile s-au schimbat cu totul cand am ajuns sus. In secunda in care am pus piciorul afara din turn, pentru a cobori pe platforma de power fan, am inceput sa am toate indoielile din lume. De fapt, va mint. Am zis ca eu nu sar si pace. Nici nu am vrut sa cobor scarile, ce sa mai sar? Dar eram prima, ca un Zorro ce sunt, asa ca am avansat spre platforma. Dupa care, m-am pironit in cel mai sigur si indepartat colt al acesteia, incercand sa ma integrez in perete :))).

L-am privit pe Flavius cum a facut pasul decisiv cu un simplu uau. A urmat Bogdan, care nici macar nu a stat pe ganduri. Timp in care eram din ce in ce mai inspaimantata. Miha a fost a 3-a si nu m-a ajutat deloc. Pentru ca ea se teme de inaltimi si abia a sarit. Baiatul care ne indruma s-a uitat cu indoiala la mine, sigur ca nu o sa sar si m-a intrebat ce am de gand. Sincer, aveam toate intentiile sa urc inapoi scara si sa cobor cu liftul. Dar Flavius a inceput sa imi strige de jos sa sar, ca nu e cine stie ce, ca pot si sunt puternica (v-am spus cum e el 😀 <3). Si atunci, ca de fiecare data, am stiut ca trebuie si ca o sa sar. Pentru ca acesta este efectul lui Flavius asupra mea.

Arsenal Park

Nu cred ca are rost sa va mai spun ca mi-a fost incredibil de frica. L-am lasat pe tip sa ma lege cu sigurantele, mi-am pus mainile unde mi-a indicat dupa ce mi-am facut cruce :))), am inchis ochii si am pasit in gol urland. El imi tot spunea sa ma uit spre orizont si din alea. Ce orizont? Nu as fi deschis ochii pentru nimic in lume. Am urlat de s-a auzit in toata padurea… probabil si la Orastie :D. Si pana sa imi dau seama, cele mai lungi 3 secunde din viata mea trecusera si eram pe pamant.

In viata mea nu am tremurat mai tare decat la aceasta aterizare. Lumea parea schimbata si nu am stiut cum sa fug mai repede in bratele lui Flavius. Eram ca fetele alea prostanace din filme care isi revad iubitii dupa ani si ani :))).

Arsenal Park

Intr-un final, valul de adrenalina a trecut, eu m-am linistit si m-am simtit super puternica. Eram pregatita pentru ce avea sa urmeze. Pentru orice avea sa urmeze. Dar nu cred ca as mai face asa ceva vreodata. Flavius da, sunt sigura. Eu… cred ca totusi este prea extrem pentru mine :D. Poate daca ar fi o chestie sincron… dupa care Flavius ar fi surd :))).

Totusi, vreau sa va asigur ca experienta merita. Si daca se dovedeste unica. Va pune fata cu un lucru de care nu aveti cum sa nu va temeti. Iar daca treceti peste o asemenea provocare cu brio, de ce ar trebui sa va mai temeti in viata?

Arsenal Park

Hai hui prin copaci

De la power fan am trecut la traseele de aventura. Desi la Arsenal Park exista o multime de trasee de aventura, clasificate in functie de gradul de dificultate, noi am avut timp pentru unul singur. Habar nu am cum l-am nimerit eu pe cel mai lung dintre cele pentru incepatori, dar asa a fost :))). Si a durat sa ma deplasez, dar am reusit sa il fac pe tot intr-un timp destul de scurt. O singura sectiune a prezentat unele dificultati pentru mine, unde trebuia sa trec prin ceva butoaie, dar a fost ok. Deja nu ma mai tem de traseele de aventura.

Din pacate, timpul nu ne-a permis sa ne bucuram si de celelalte trasee, deci va fi necesar sa ne intoarcem la Arsenal Park. Si va recomand sa mergeti si voi, cu sau fara copii. Pentru adulti este super ok deoarece nu este asa de simplu cum pare si pune lucrurile putin in perspectiva. Adica nu mai esti tu chiar cel mai mare si mai tare din parcare. Iar pentru copii este util pentru ca au nevoie sa incerce lucruri de genul acesta de mici, ca sa creasca neinfricati :D.

Arsenal Park

Cu toata viteza inainte

Ultimul punct pe lista de aventura a zilei a fost tiroliana.

Eu iubesc tiroliana. De cand m-am dat prima oara la Pestera Meziad (si am murit de frica :))), mi-a placut la nebunie. Iar cea de la Arsenal Park este cea mai lunga din tara. Deci cum as fi putut sa o ratez? M-am dat prima. Probabil si ca sa imi scot parleala pentru power fan. Dar adevarul este ca, oricat de ciudat ar suna, pe tiroliana nu imi este frica. Sunt constienta ca ar putea sa se rupa coarda, la o adica extrem de ipotetica, dar faptul ca atarni in hamuri o face, in ochii mei, mai putin periculoasa.

Am pornit de la 45 de metri inaltime, am admirat aqua parkul si am ajuns cu bine la destinatie. Mi-a parut rau ca nu mi-am lasat mainile libere, sa para ca zbor. Dar chiar nu mi-ar fi placut sa ma invart pana jos :))). Deci tot e bine. Si am avut timp sa ii filmez si pe ai mei pe toti :D. Lovely!

Arsenal Park

Cateva ore de balaceala

Partea a doua a zilei am petrecut-o in bazin. Si cand spun asta nu glumesc :)). Singurele momente in care nu am fost in apa au fost cele in care stateam la coada la topogane si momentul in care am mancat. In rest… am fost putin broscuta, ce mai :D.

Aquapark Arsenal este o minunatie. Desi nu are dimensiunile celor din Ungaria, este foarte bine echipat si ofera distractie pentru intreaga familie. Mai mult, este unul dintre putinele aquapark-uri din Romania care chiar poate concura cu cele unguresti. Bazinele sunt diversificate, apa este incalzita si topoganele sunt super faine. Exista o palnie, care era chiar mai faina decat cele pe care m-am mai dat eu pana acum pentru ca trebuia sa ai grija sa nimeristi printr-o alta sectiune de topogan, nu picai direct in bazin ca planta. Era un topogan triplu, destul de fain, dar la care trebuia sa folosesti salteluta ca sa nu simti denivelarile si un alt topogan mai intortocheat tot cu salteluta. Dar preferatele mele erau cele pe care te puteai da doar cu colacul. Ador topoganele de genul acesta. Mai ales ca erau si colace duble si m-am dat cu Flavius. Unul dintre aceste topogane era afara, unul inauntru. Foarte tari amandoua.

Arsenal Park

Doamne ce m-am lungit… exact cum am facut si la Arsenal Park. Nu as mai fi plecat de acolo. Deci sigur va fi pe lista mea de vara aceasta. Pentru ca are foarte multe de oferit si trebuie sa profit din plin de ele. Iar data viitoare ma duc echipata cu camera subacvatica. Pentru ca apa era prea cristalina.

Ne vedem la Arsenal Park, da?

Pupici!

Arsenal Park

Arsenal Park

P.S. Nu uitati de #30yearschallenge. Au mai ramas doar 10 zile in care imi puteti lasa provocarile :D.

P.P.S. Mai multe despre Arsenal Park si toate ofertele lor, pentru ca au mult mai multe, puteti afla aici.

*power fanul este un mecanism care iti asigura o cadere libera de 20 de metri, dupa care te franeaza fara a te zgudui si te coboara lin inca 10 metri.

mocanita

Cu mocanita pe la Brad

Imi doresc de foarte mult timp sa scriu acest articol pentru ca povestea este de dinainte sa plec in Italia. Dar nu am avut timp si oricum este o recomandare turistica, deci se nimereste numai bine inainte de mini vacanta de 1 iunie. Asa ca va invit in continuare sa aflati totul despre o duminica putin cam rece de aprilie in care ne-am plimbat cu mocanita.

mocanita

O duminica de aprilie

Inca de cand a fost mami in Maramures fara mine si a mers cu mocanita la Viseu mi-am dorit sa trec aceasta experienta pe lista mea de chestii misto facute in viata. Pentru ca aceste trenuri ce circula pe linie ingusta sunt o specie pe cale de disparitie. In Romania mai sunt doar vreo cateva care inca mai functioneaza ocazional. Cea din Maramures este, evident, cea mai cunoscuta si mai bine intretinuta, insa mai circula mocanite si pe la Anina (cel mai spectaculos traseu), pe la Hutulca prin Moldova, pe la Sovata, pe la Sibiu  si cea cu care am calatorit noi, pe la Brad.

Am urmarit ceva timp programul mocanitei de la Brad pana sa prindem weekendul propice. Insa de Pastele mici eram la Salas, mocanita avea program, deci nu am stat pe ganduri. Ba am mai luat-o si pe mama Serica in excursie, ca sa nu se plictiseasca acasa. Ea, oricum, e mare fan plimbari.

mocanita

Crisciorul fantoma

Planul initial era sa luam mocanita din gara orasului Brad. Problema a aparut atunci cand nu am gasit gara din Brad. Deja imi faceam tot felul de filme cum o sa luam o teapa de zile mari. Dar nu ne-am dat batuti din prima. Am zis ca daca nu gasim statia din oras trebuie sa incercam in Criscior, mai ales ca aceasta localitate nu era departe de Brad.

Am ajuns in Criscior si aici am dat de o fundatura. Adica existau ceva indicatoare, dar nimic cert. Am tot intrebat pe unii si altii, doar ca sa descoperim ca mocanita noastra pleca din curtea unui soi de depou de trenuri dezafectate. Sau poate nu :))). Parca intrasem intr-o scena de film post apocaliptic, cu tot felul de ruine si trenuri parasite, multi caini si 2 mecanici creapy care misunau pe langa o locomotiva.

mocanita

Plina de curaj, mami s-a avantat sa interactioneze cu bastinasii. Eu m-am limitat la a telefona la un numar de pe o pancarta. Amandoua am primit aceleasi asigurari ca mocanita va porni la ora stabilita in program.

7 km in jumate de ora

Intr-un final, scotand mai mult fum decat am vazut eu vreodata, a aparut mocanita. Locomotiva cu carbuni tragea dupa ea 2 vagoane minuscule, dintre care unul restaurant. Noi eram singurii calatori. Am urcat in vagoane, a aparut si o tanti care vindea pufuleti la barul mocanitei si, intr-un final, am pornit.

Drumul serpuia agale pe langa curti si case, prin localitatile din jurul Bradului. Fumul era extrem de dens si de toxic, insa vantul batea si il trimitea cumva departe de noi. Intreaga calatorie parea scoasa dintr-o poveste ruseasca. Iar eu eram o printesa, evident. Imi lipseau doar coroana si blana :))).

mocanita

Nu cred ca m-am miscat vreodata mai incet de atat. Dar calatoria a avut un farmec aparte. Chiar vreau sa o repet si in alte anotimpuri. La un moment dat am ajuns in Brad, unde am descoperit gara. Ea exista si este in renovare, deci daca decideti sa porniti cu mocanita va sfatuiesc sa mergeti si voi in Criscior.

De ce mocanita?

Probabil acum va intrebati ce om intreg la cap s-ar plimba cu un trenulet pe o sina ingusta in timp ce este afumat si umplut de funingine. Pai sa va spun eu: Ciresarii :))). Si refuz sa cred ca nu exista putin din spiritul lor in fiecare dintre voi. Pentru ca, asa cum am spus si mai sus, mocanitele sunt pe cale de disparitie. Si daca nu le ajutam sa devina o parte a circuitului turistic din tara noastra, vor muri de tot. Iar acest lucru ar fi un mare pacat. Deoarece experienta este una unica, ce iti ofera o perspectiva extrem de relaxata asupra vietii.

Deci trebuie sa intreb: ce faceti in acest weekend? Pentru ca mocanitele sigur vor circula prin toata tara. Deci cautati-le (programul celei de la Brad il gasiti aici) pentru ca veti avea parte de o super experienta.

Pupici si calatoriti cu grija.

mocanita
Vagonetul trist
mocanita
Mami
mocanita
Ecofriendly :)))
mocanita
Mocanita iubirii :))))
mocanita
Cu mami
mocanita
Look far, look wide, follow your dreams
mocanita
Crisciorul fantoma

P.S. Nu uitati de #30yearschallenge. Inca mai astept provocari. Si chiar as prefera si unele care nu au nici o legatura cu felul in care arat :D. Multumeeeesc.

Civitavecchia

Jurnalul italian: Civitavecchia

A trecut ceva timp de cand am revenit din Italia, insa amintirile au ramas la fel de clare. Aceasta tara are ceva special, care o sa ma atraga intotdeauna. Din fericire, Flavius simte acelasi lucru, deci sigur vom reveni pe meleaguri italiene. Si daca este dupa cum sper eu, ne vom intoarce si in Civitavecchia pentru ca ne-a ramas in suflet. De ce si multe altele, puteti afla in continuare 😀

Civitavecchia

4 mai 2017

Nu imi vine sa cred ca sunt in Romania. Parca m-as fi trezit din cel mai frumos vis ce l-am avut vreodata. Si e tare urata desteptarea! Dar inainte sa ma plang vreau sa imi amintesc de Civitavecchia, locul unde am reintalnit Mediterana.

Am pornit devreme miercuri dimineata spre un orasel ce il vazusem doar in poze, cu speranta ca la finalul zilei vom fi murati bine. Calatoria cu trenul a trecut pe nesimtite si, dupa vreo 2 ore, am pus piciorul suferind (inca mai am basicile) pe faleza orasului Civitavecchia. Mediterana mi se intindea in fata ochilor, frumoasa si calma, mai albastra decat mi-o aminteam.

Civitavecchia

Daca ar fi fost dupa mine, petreceam toata ziua pe plaja. Dar Flavius stia acest lucru si de aceea am mers mai intai la plimbare. Am urmat linia coastei pana la fortul Michelangelo, unde se afla capitania portului, am admirat vapoarele de croaziera ancorate in port si am mancat o pizza foarte buna. Aici am fost martora, pentru a doua oara, la o ciudatenie a italinilor: taie pizza cu foarfeca.

Divagand putin, dupa cum era de asteptat, am mancat multa pizza in Italia. M-am minunat de toate ciudateniile ce le pun italieni pe mancarea lor semnatura (broccoli, vinete, cartofi prajiti), dar cel mai mult mi-a placut pizza de la I Tronchi (am mai spus despre ea si aici :D), micuta pizzerie din La Forma unde am fost marti seara. A fost pur si simplu divina: blatul suficient de subtire, crocant, dar cumva uleios. Mozzarella delicioasa, ce ti se topea in gura. Si ruccolla care nu era amara. Habar nu am ce fel de prosciutto avea pe ea sau ce fel de extra branza, dar m-am indragostit de pizza aceea.

Civitavecchia

Cea mai ciudata pizza pe care am gustat-o in Italia a fost clar cea cu peste (pizza Napoli). Nu pot spune ca a fost rea, dar sigur nu o sa imi comand in mod special si in Romania :))). Pentru ca peste :D.

Revenind la Civitavecchia, cand deja nu mai puteam de cald am mers cu pasi mari spre plaja. Afara erau vreo 25 de grade si batea briza, dar eram hotarata sa fac baie. Flavius a avut dubiile lui si nu-l condamn. Pana sa intru in apa m-am tot invartit de colo-colo, asteptand sa ma obisnuiesc cu temperatura si sa gasesc o solutie la problema picioarelor mele. Desi apa rece mi-a facut foarte bine, nu ma puteam deplasa din cauza pietrelor care impanzeau toata plaja.

Civitavecchia

Pana la urma sclipiciosii au fost sacrificati (nu cei noi) si, cu surle si trambite, m-am scaldat in Mediterana.

Avand in vedere ca scriu aceste randuri, nu am suferit nici un soc hipotermic. Ba mai mult, s-a mobilizat si Flavius la o balaceala, doua. Si chiar daca eram siguri ca azi o sa ne indopam cu pastile pentru raceala, suntem super ok (cel putin aparent :)))).

Partea oribila a calatoriei a fost intoarcerea acasa. E infiorator sa ingramadesti in doar doua ghiozdane haine, suveniruri, dulciuri si o pereche de papuci. Am crezut ca nu o sa incapa niciodata! De fapt, ma mir ca nu au explodat ghiozdanele.

Civitavecchia

Si pentru ca nu sunt pregatita sa vorbesc despre aeroportul Henri Coanda, mai bine fac o retrospectiva a calatoriilor din 2017.

Ianuarie – Arieseni

Februarie – Arieseni si Bucuresti

Martie – Cluj, Bucuresti, Jdioara, Oradea si Lipova

Aprilie – Brad/Criscior, La Forma, Roma, Valmontone

Mai – Roma, Civitavecchia

Civitavecchia

Jurnalul italian: Roma via Piazza di Spagna

Roma am vizitat-o si a doua oara, cu planuri mari. Aveam un intreg itinerariu stabilit: Vatican – Piazza del Popolo – Piazza Borggese – Piazza di Spagna – Fontana di Trevi – Planetariu. Dupa cum era de asteptat, am cam deviat de la el. Totusi, a fost o zi pe care nu o voi uita prea curand.

Fontana di Trevi

2 mai 2017

Astazi am facut un nou tur al Romei, doar ca am schimbat traseul.Dupa 5300 de ore in autobus si metrou am ajuns in Piata San Pietro. Desi foarte multi binevoitori au vrut sa ne ajute sa vedem mai repede Vaticanul, pentru doar 50 de euro de persoana, am ales sa lasam acesta parte a Romei pentru urmatoarea vizita si am pornit spre Castelul Sant Angelo. Nu l-am vizitat nici pe acesta in interior (a fost anul descoperirii Romei), ci am dat o tura prin parcul ce il inconjoara.

Apoi ne-am indreptat spre Piazza del Popolo, unde ne-am oprit pentru a savura atmosfera italiana. Am fost incantata sa observ prezenta arhitecturii egiptene in oras. Obeliscurile sunt la ordinea zilei, iar in Piazza del Popollo exista chiar si sfincsi.

Piazza del Popolo

De aici am inceput sa urcam spre unul dintre cele mai mari parcuri ale Romei, ce culmina cu Piazza Borghese.Desi nu este o zona foarte populara in randul turistilor, mi-a placut la nebunie. Era liniste si racoare, parca nici nu ne-am fi aflat in unul dintre cele mai aglomerate orase ale Europei. Asa am descoperit un lac super fain, in mijlocul caruia, pe o insula artificiala, trona un templu dedicat zeului medicine. Dar si un ceas mega freaky ce parea scos din Magicienii.

Desi am crezut ca va fi simplu, harta ne-a dat batai de cap si abia am gasit Piazza di Spagna. Norocul a fost ca Flavius a recunoscut turnurile bisericii din piata si ne-am orientat asa. Acest loc m-a fascinat de cand am vazut sirul de trepte perfect albe. A devenit, fara doar si poate, locul meu preferat din Cetatea Eterna si as fi ramas acolo, sa ma prajesc la soare (which actually happened) o eternitate.

Piazza di Spagna

Cu toate ca planul initial era putin altfel, am decis sa plecam de aici direct la Fontana di Trevi, unde am descoperit ¾ din turistii din Roma ingramaditi buluc in jurul celei mai mari fantane arteziene pe care am vazut-o vreodata. Ei bine, daca venea cineva aici sa imi ceara 50 de euro ca sa ma pot arunca in fantana, plateam fara sa stau prea mult pe ganduri. :))))

In itinerariul nostru voiam sa trecem si pe la Planetariul din oras, insa nu am mai reusit sa ne incadram in program. In primul rand pentru ca ne-am ratacit, dar acest lucru s-a dovedit pozitiv cand am descoperit cea mai buna si mai mare inghetata din Roma. Niciodata nu am gustat ceva mai delicios si nu am gasit gelaterie mai generoasa cand vine vorba despre portii. Daca ajungeti in Roma trebuie sa ii cautati. Se numesc Wonderful icecream.

Piazza di Spagna

Si pentru ca nici o calatorie nu este suficient de distractiva fara o peripetie, evident ca am uitat aparatul foto pe scarile Muzeului de Arta. Din fericire, am realizat acest lucru la timp si am facut ceea ce nu se intampla prea des, adica am sprintat inapoi spre locul faptei. Cand am ajuns si am vazut ca nu mai era acolo aparatul, am crezut ca o sa mor. Nu neaparat pentru ca el ii apartine de fapt tatalui meu, ci pentru ca vedeam toate pozele pe care le-am pierdut ca pe o pierdere a memoriei.

Acesta a fost momentul in care i-am multumit lui Dumnezeu pentru oamenii buni de pe planeta aceasta si pentru ca m-a apucat aiureala intr-o zona nepopulata de turisti. Pentru ca un domn m-a vazut ca ma agit si m-a intrebat daca imi caut aparatul foto. Eu deja respiram ca locomotiva, eram toata rosie si am inceput sa dau din cap de parca eram teleghidata. Atunci el m-a indrumat spre intrarea muzeului unde doi oameni extraordinari au dus aparatul pe care il gasisera pe scari.

Sincer, nu mi-a venit sa cred. Cand am constientizat ca aparatul nu era in ghiozdan am fost ferm convinsa ca nu am cum sa il mai recuperez. Dar cred ca aceasta este o mentalitate romaneasca si e super aiurea. Pentru ca am mers la receptia muzeului si oamenii au fost foarte draguti, mi-au inapoiat proprietatea pierduta. Deci nu trebuie sa va pierdeti increderea in umanitate just yet.

Cand am urcat in autobuz eram semi-lesinata. Ma dureau ingrozitor picioarele. Piele mea parea sa aiba 1000 de grade si tot ce voiam era sa dorm. Dar sositi in La Forma ne-am adunat pentru a iesi in oras.

La Tronchi este o micuta pizzerie, unde am mancat cea mai buna pizza din intreaga calatorie. Nu mi-a venit sa cred cat de suculent era blatul, cat de bun prosciutto sau cat de delicioasa ruccolla (da, mie imi place genul acesta de pizza :D). Iar paharul de vin ce a insotit cina m-a ajutat sa trag un pui de somn de zile mari in acea noapte.

To be continued…

P.S. Intregul jurnal italian, extrem de dispersat pe blog, il gasiti aici.