Baile Cojocna – relaxare la 20 kilometri de Cluj

Ceea ce imi place in mod deosebit la fiecare vara in care merg la Untold este ca, negresit, sambata o petrec impreuna cu cele mai vechi prietene ale mele, undeva in jurul Clujului. Daca in primul an am descoperit lacul Tarnita, iar in cel de-al doilea Laguna Albastra, anul acesta Marta mi-a sugerat o locatie mult mai putin cunoscuta, dar care m-a incantat la nebunie: Baile Cojocna.

Situate la vreo 20 de kilometri de Cluj, pe un drum ce frizeaza, pe alocuri, zonele de razboi, Baile Cojocna reprezinta o oaza de relaxare pentru nenumarati clujeni, mai mari sau mai mici, mai tineri sau mai batrani. Si cum ar putea sa fie altfel, cand fostele guri de mina s-au transformat in 2 lacuri sarate de toata frumusetea, in care plutesti mai ceva ca oul in saramura?

baile cojocna

Numai buna de pus la borcan

Sambata in care noi am mers la Cojocna a fost una super calduroasa. Credeam ca o sa mor daca raman in Cluj, deci sugestia Martei a fost mana cereasca. Nu ne-am trezit noi in timp suficient de util pentru a prinde sezlonguri, dar ce mai conta? Estentialul era sa ne racorim, iar asta nu puteam face decat in apa.

Eu am stat in apa de cand am ajuns si aproape pana am plecat, adica pana m-a luat foamea. Am facut cateva pauze scurte si mi-a fost destul de ciudat sa nu ma pot scufunda, insa m-am obisnuit rapid. Parca pluteam pe luna. Ne-am amuzat maxim fugarindu-ne prin bazin, pentru ca nu putem spune ca inotam :D.

Va dati seama ca dupa 4 ore de stat in apa eram mai murata decat castravetii la borcan. Dar mi-a placut la nebunie. Cu toate ca mi-am scos sare din urechi tot weekendul dupa aceasta experienta :))). Si da, am facut baie cand am ajuns acasa, dar tot nu am putut indeparta toata sarea.

baile cojocna

Cojocna cea nepromovata si prea putin amenajata

Desi a fost o adevarata delectare sa ma balacesc in apa extra sarata si va recomand sa vizitati Cojocna daca ajungeti in zona Clujului, nu pot inchide ochii la cateva aspecte care chiar m-au deranjat. Si sunt probleme extrem de usor de indreptat, care ar creste numarul de turisti in mod sigur.

In primul rand, este foarte anormal faptul ca nici nu stiam ca aceste bai exista. Habar nu aveam ca atat de aproape de Cluj exista lacuri cu apa sarata, extrem de accesibile ca si pret si cu proprietati curative mai mari decat ale altor locatii de profil din tara. Si chiar daca nu ar fi fost asa, tot cred ca ar fi trebuit sa fie mentionate macar undeva pentru ca sunt obiective turistice de interes international. Este extrem de trist faptul ca nu realizam ce de minunatii avem in aceasta tara si cat de importante sunt.

In al doilea rand, mi se pare mult prea minimal modul in care aceste bai sunt amenajate. Doar unul dintre bazine este complet finisat, celalalt aflandu-se in stare naturala si cu o simpla scara de acces pusa la dispozitia doritorilor. De fapt, starea este atat de naturala incat ai impresia ca exista o posibilitate ca dealul cu care se invecineaza direct sa pice pe tine.

In al treilea rand, nu am inteles de ce sunt atat de putine sezlonguri si de umbrele in conditiile in care nici copaci nu exista. Adica vii si stai acolo cam toata ziua (sau cel putin asta vrei), dar cum sa faci acest lucru daca esti obligat sa te prajesti la soare cand iesi din apa?

Totusi, m-as intoarce

Stiu, ma plang mult, dar asta nu inseamna ca nu mi-a placut locul la nebunie. De fapt, mi-a deschis apetitul pentru astfel de locatii si planuiesc sa mai vizitez cateva. Da, in mod clar, m-as intoarce la baile Cojocna. Pentru ca experienta merita chiar daca nu vii pregatit cu tot ce trebuie (adica umbrela!!!! si scaunele sau what ever, pe ce vrei tu sa stai). Pentru ca ador senzatia de plutire pe care o aveam in bazinele de la Cojocna. Pentru ca m-am distat de minune cu prietenii mei aici.

Baile Cojocna nu sunt cel mai fancy loc de pe Terra, dar iti garanteaza relaxarea. Iar acest lucru valoreaza mai mult decat toate sezlongurile din lume.

In aceste conditii, ce locatii asemanatoare imi recomandati?

Astept sugestiile voastre in comentarii si impresii despre Baile Cojocna, in caz ca le-ati vizitat.

Nu uitati sa dati subscribe pentru a fi primii care citesc fiecare articol nou.

Manifestul calatorului

Am incercat sa fac un plan de postari pentru urmatoarea perioada si lista lunga a fost compusa in special din locurile minunate pe care le-am vazut in concediu si ceea ce am citit. Si atunci, normal, mi-am pus intrebarea: Oare cititorii mei sunt interesati de toate astea?

Evident, ati putea spune. Cui nu ii place sa citeasca despre locurile minunate pe care lumea asta le are de oferit? Ba mai mult, cui nu ii place sa calatoreasca? Ei bine, sper ca nu va dezamagesc atunci cand va spun ca exista si astfel de oameni. Sunt sigura ca si voi cunoasteti cel putin o persoana care prefera sa isi petreaca weekendul in comfortul propriei case, nu plecand hai-hui cine stie pe unde. Eu as putea sa va spun cel putin un nume, in mod clar.

Ceea ce nu stiu acei oameni este ca pierd foarte mult pentru ca orice calatorie iti deschide mintea intr-o maniera greu de descris in cuvinte. Iar sentimentele si lectiile pe care le traiesti raman cu tine toata viata.

Deci hai sa facem un manifest al calatorului. Ceva care sa ne inspire si sa ii inspire si pe cei care se urnesc mai greu. Eu o sa incep si va rog pe voi sa continuati in comentarii.

Here goes!

Eu sunt calatorul si iubirea mea este drumul.

Eu sunt vantul ce bate peste crestele muntilor si soarele ce rasare din mare.

Eu sunt frunza ce pluteste toamna din copacul singuratic aflat in mijlocul pajistii.

Eu sunt zumzetul orasului si linistea padurii.

Eu sunt calatorul si strabat pamantul precum pasarile cerului. 

Nimic nu ma poate tine pe loc.

Nimic nu imi frange aripile.

Eu sunt calatorul si port in suflet necunoscutul!

Acesta este manifestul meu. Sunt sigura ca mai aveti si voi cate ceva de adaugat, deci va rog sa nu va sfiiti. Si sper ca va place drumul destul de orientat spre calatorii pe care il ia blogul. Pentru ca pe mine ma incanta maxim.

The little book of hygge

The danish way to live well

Am primit aceasta carticica de la Linda, care traieste deja de ceva timp in Danemarca si s-a adaptat foarte bine. Citind cartea am inteles ca ea si danezii au cate ceva in comun, deci nu cred ca mai vine in Romania. Totusi, unul dintre motivele pentru care mi-am dorit sa citesc The little book of hygge a fost coperta. Arata prea cute! Si s-a dovedit ca si interiorul este la fel.

The happiest contry in the world

In caz ca nu stiati pana acum, aflati ca Danemarca a fost numita de mai multe ori cea mai fericita tara din lume. Intre nivelul de trai ridicat, salariile bune si sistemul bullet proof de asigurari sociale, danezii par sa nu duca lipsa de nimic. Insa, dupa studii considerabile, cercetatorii de la The Happiness Research Institute din Copenhaga au descoperit ca mai exista ceva ce ii face pe danezi mai fericiti decat pe ceilalti locuitori ai planetei.

The hygge factor

Hygge se citeste hooga si reprezinta acea stare de bine pe care o ai acasa, cu familia, in ziua de Craciun. Sau acasa, in fata semineului (daca il ai), cu o ciocolata calda alaturi, o carte buna si, neaparat, cateva lumanari care sa arda pe undeva prin casa. Lumina lor este extra hygge. Sau senzatia pe care o ai cand asculti povesti in jurul focului, cu o cana de vin fiert in mana.

Adica hygge este o stare de extra bine pe care o ai atunci cand esti alaturi de persoane dragi, intr-un cadru comfortabil. Si daca cea mai mare parte a cetatenilor planetei sunt fie prea saraci, fie prea ocupati pentru asa ceva, danezii au reusit sa gaseasca formula secreta de a pune relatiile interpersonale pe primul loc.

De ce?

Pentru ca s-a demonstrat stiintific ca dupa ce sunt indeplinite nevoile de baza ale oricarui om (mancare, adapost, siguranta), fericirea nu mai tine de cati bani ai, ci de tipul de relatii pe care le dezvolti. Fericirea sta in oamenii din jurul tau, deci este de datoria ta sa ai grija cu cine iti petreci timpul si cum.

1 an de hygge

Pentru ca mi-au placut atat de mult ideile expuse in carte am decis sa fac un experiment si, vreme de un an, sa fac lucrurile hygge pe care cartea mi le recomanda. Astfel, incepand cu septembrie 2017, vreme de 12 luni, programul meu lunar va include urmatoarele:

Septembrie – la cules de ciuperci

Octombrie – castane

Noiembrie – confruntarea supelor

Decembrie – Glogg si pancake puffs

Ianuarie – movie night

Februarie – excursie la ski

Martie – luna tematica

Aprilie – urcat pe munte si bucatarit la focul de tabara

Mai – weekend la cabana

Iunie – sirop de soc si solstitiul de vara

Iulie – picnic de vara

August – Perseidele

Stiu, nu puteam sa fiu mai criptica nici daca ma straduiam :))). Dar o sa va explic imediat.

Faceti cunostinta cu hribul, cea mai buna ciuperca din lume!

La cules de ciuperci in Retezat

Si daca tot am zis ca ma apuc de hygge, Universul a scos toate ciupercile din lume in calea noastra duminica, in Retezat. Acesta a fost si unul dintre motivele pentru care ne-am miscat putin mai greoi pe prima parte a traseului de urcare. Dar erau atat de multi hribi incat nu ne-am putut abtine. Mai ales ca sunt ciupercile noastre preferate.

Ce-mi place mult la culesul de ciuperci si ce-l face hygge daca il practici impreuna cu cei dragi, este micuta competitie ce se creeaza. Toata lumea vrea sa gaseasca cele mai multe ciuperci. Bineinteles ca trebuie sa le si cunosti. Nu vrei sub nici o forma sa ajunga ”palaria sarpelui” in punga ta. Dar in rest, este super tare sa alergi de colo-colo dupa ele.

Do not eat!

Recomandarea mea, daca decideti sa porniti intr-o astfel de expeditie, este sa aveti cu voi pe cineva cunoscator al ciupercilor comestibile. Cu ciupercile nu e de joaca. Si sa alegeti o zi in care umezeala este la ea acasa. In zonele montane veti gasi hribi, galbiori, vinicioare si bureti iuti, in timp ce in zonele de campie exista ciuperci care seamana foarte bine cu cele Champignon, doar ca nu le injecteaza nimeni cu nimic.

Ceea ce a crescut factorul hygge in expeditia noastra a fost faptul ca am gasit cel mai mare hrib ever. Palaria avea un diametru de vreo 30 cm, poate chiar putin mai mare. In viata mea nu am gasit o ciuperca mai mare, nici macar una otravitoare.

Hribul urias

Back to Copenhagen

Desi Copenhaga este unul dintre cele mai scumpe orase in care am fost, iar lucrul acesta nu mi-a facut deosebita placere, The little book of hygge mi-a amintit cat de frumos este orasul. Intr-un fel, mi se pare ca 1 an de hygge il va aduce putin mai aproape de mine si, cumva, o va aduce si pe Linda. Astea sunt sentimentalisme, stiu, dar ce pot face daca sunt o sentimentala?

Va voi tine la curent cu tot ce este hygge in viata mea pe parcursul urmatorului an si, cine stie, poate va inspir sa fiti si voi ceva mai fericiti.

Stanisoara Tur-Retur: motivatie la 1900 de metri

Mami nu a mai fost de foarte mult timp in Retezat. Nici eu nu am mai fost de ceva vreme. Stiam ca isi dorea foarte tare sa mearga, deci am stabilit ca duminica ne trezim devreme si pornim la drum. Trebuia sa fie un traseu lejer, pana la Pietrele. La asta si eu puteam face fata. Trebuia sa fie soare, frumos, sa ne bucuram de ultima zi de vara. Dar a fost mult mai mult. Si pentru a intra in atmosfera, va rog sa dati play acestei piese!

Ploaia noastra cea de toate zilele

Sambata a inceput bine, a continuat prost si s-a terminat cu furtuna. M-am pus sa dorm pe la 12, nefiind convinsa ca o sa mai urcam la munte. Oricum aveam dubiile mele pentru ca eu nu sunt deloc prietena cu efortul fizic, iar Retezatul nu este tocmai accesibil pentru neinitiati.

Totusi, m-am trezit la 6 jumate, dupa cum stabilisem. Cerul era super innorat, deci aproape jumate de ora am tot vorbit la telefon ca sa vedem ce si cum facem. Am zis ca mai asteptam o ora, insa ceva din glasul mamei mele imi spunea ca ar fi suferit daca nici anul acesta nu isi implinea visul de a se intoarce in Retezat. Deci am hotarat sa merg la risc si i-am sunat pe mami si pe Flavius ca sa se mobilizeze. Pana la urma, putina ploaie nu a omorat pe nimeni. In cel mai rau caz ajungeam pana la Carnic, vedeam ca nu e de stat si ne intorceam acasa.

Cum sa cuceresti Retezatul

Nu stiu cati dintre voi ati mai fost pana acum in Retezat, dar o sa plec de la premiza ca destul de putini si o sa va fac un scurt curs introductiv.

Pentru a ajunge in Retezat din Tara Hategului puteti urma 1 din cele 3 trasee: Carnic, Rausor sau Barajul Gura Apei-Poiana Pelegii.

Accesul pe la Gura Apei iti permite sa ajungi pana in Poiana Pelegii (drumul nu este tocmai bun, dar presupun ca depinde de fiecare cat de mult vrea sa forteze masina), iar de acolo urci pana la Bucura, dupa care pe varful Peleaga. Nu stiu cat dureaza traseul pentru ca nu am fost, din pacate, niciodata. Insa aici cazarea este destul de departe. Cred ca cea mai apropiata cabana de pe Raul Mare este la cel putin 30 de kilometri, pe un drum nu foarte prietenos in cea mai mare parte a sa.

La Rausor poti urca direct cu masina, pe un drum destul de bun, iar cabanele sunt exact acolo. Rausorul este un fel de mini Straja a Retezatului. Eu am fost aici doar iarna si chiar mi-a placut partia. Insa stiu sigur ca se pot face trasee si din aceasta parte a Retezatului pentru ca exista unul ce duce pana la Pietrele, marcat cu cruce albastra pe fond alb.

Punctul nostru preferat de intrare in Retezat este Carnic. Probabil pentru ca este cel mai aproape de Salasu nostru, pentru ca altfel nu imi pot explica de ce. Pentru a ajunge la Carnic mergi linistit pe sosea vreo 15 km de la drumul principal ce leaga Hategul de Petrosani. Apoi mai vreo 5 km pe un drum pietruit care speram sa fie reabilitat curand. Insa la Carnic nu esti chiar in inima muntelui. Pentru asta trebuie sa urci la Pietrele.

Cabana Pietrele sau locul unde norii mangaie pamantul

Cabana Pietrele era o cabana comunista construita la poarta Parcului National Retezat. A functionat acum foarte multi ani, a ars intr-o maniera dubioasa, dar numele a ramas. Locul inca se mai numeste Pietrele si ofera turistilor mai mari sau mai mici ce vin, an de an, din toate colturile lumii, gazduire in minicabanute si locuri de campare. Pentru ca, din punctul meu de vedere cel putin, Pietrele este cel mai bun punct de plecare pentru orice traseu ai vrea sa faci in Retezat.

Noi am fost aici de nenumarate ori, primavara, vara, chiar si iarna. Si chiar daca pentru a ajunge la Pietrele mai trebuie sa urci o ora si jumatate din Carnic, niciodata nu ne-am gandit ca ar fi mai bine sa ne cazam mai jos. Pentru ca aici simti, din plin, farmecul muntelui. Este greu sa descriu modul in care se vad aici stelele in noptile senine.

Retezatul meu salbatic

Dupa cum va spuneam, am decis sa urcam indiferent de vreme si bine am facut. In momentul in care am ajuns la Carnic norii pareau sa dispara, iar noi ne-am continuat traseul cu zambetul pe buze. Bine, eu mai mult gafaind, dar asta nu se mai pune acum :))).

Am ajuns la Pietrele in timp record, din punctul meu de vedere si am scos rapid mancarea. Nimic nu se compara cu o masa copioasa la 1400 de metri altitudine. Si pentru ca era doar ora 11,30, iar soarele stralucea pe cer, am decis sa urcam pana la lacul Stanisoara.

Cand urc in Retezat mi se intampla un lucru tare straniu. Indiferent de traseul pe care decid sa il urmez, am de fiecare data impresia ca va fi unul doar putin dificil. Asta in conditiile in care de fiecare data aleg cam aceleasi trasee. Si de fiecare data am impresia ca urcusul o sa ma omoare. Pentru ca Retezatul este salbatic, pantele sunt abrupte, padurea este deasa, iar vantul, cand bate, pare ca o sa te ia pe sus.

Dar raurile sunt de o frumusete aparte, iar lacurile oglindesc cerul. Si oricat m-as plange, oricat mi-ar fi de greu, oricat as vrea sa renunt, nu o fac. Pentru ca momentul acela in care, in sfarsit, urc ultima panta si ajung la destinatie este nepretuit.

Nori peste Stanisoara

Cam asa a fost si de data aceasta, cand am avut impresia ca intr-o ora o sa fim la Stanisoara. Evident ca nu a fost asa. Evident ca am urcat pana am crezut ca o sa imi cedeze un plaman. Ne-a mai si plouat, ca sa fie totul superb. Dar nici macar faptul ca eram uzi pana la piele, efectiv, ascunsi dupa jnepeni, nu ne-a oprit. Mami si Flavius erau foarte hotarati, iar eu nu am prea avut de ales :)).

Culmea, oricat ar fi fost de innorat, ploaia nu a fost atat de lunga incat sa ne alunge de tot. Deci la ora 3 eram la lac. Desi eram foarte obosita, daca vremea tinea cu noi, sunt sigura ca urcam pana pe varf.

Dar a fost bine si asa.

Febra musculara

Drumul de intoarcere a fost greu, nu o sa va mint. Si asta in conditiile in care coboram. Desi chestia asta cu coboratul este un mit. Nu e mai usor sa cobori de la munte pentru ca muschii sunt mult mai solicitati. Drept urmare, de 2 zile abia ma misc.

Dar nimic din toate acestea nu conteaza. Pentru ca duminica, in ciuda tuturor adversitatilor, eram la 1900 de metri, regina lumii, amintindu-mi ca pot duce la bun sfarsit orice imi pun in cap. Esential este sa nu renunt. Iar din cate am vazut pana acum, chiar daca as vrea sa fac asta, Flavius nu m-ar lasa. Deci abia astept sa vad ce provocare voi mai duce la bun sfarsit in continuare.

Despre toate ciupercile pe care le-am adunat duminica si o noua filosofie de viata pe care vreau sa o incerc in urmatoarele 12 luni veti putea citi vineri. Pana atunci nu uitati sa dati subscribe si spuneti-mi ce culmi ati mai cucerit voi in ultimul timp.

Pupici!

Petroland AquaPark

Petroland AquaPark – primul parc acvatic din Serbia de pe lista mea

Despre Serbia, nu stiam foarte multe, nici acum nu stiu. Adevarul este ca in afara de pozitionarea sa geografica in imediata noastra proximitate si de o traversare singulara la intoarcerea din Muntenegru, doar vizita la Petroland mai intra in categoria interactiune pe care am mai avut-o cu aceasta tara.  De ce am ales-o atunci? Pentru ca Petroland AquaPark arata foarte bine pe internet, iar eu am ajuns sa fiu putin obsedata de acest gen de locatii. Iar aceasta noua pasiune s-a raspandit rapid in toata familia. Deci, fara nici un plan foarte bine stabilit (ceea ce nu va recomand), intr-o duminica superba de iulie, am pornit spre Novi Sad.

Cateva impresii despre Serbia

Daca la prima mea vizita in Serbia eram in lala land pentru ca la volan era Marinel, de data aceasta a trebuit sa fiu foarte atenta. Asa am observat, fara probleme, starea proasta a drumurilor, indicatoarele rare si scrise, majoritatea, cu litere chirilice, dar si fluiditatea traficiului in orase datorata semafoarelor sincronizate. Cred ca sunt destul de exacta cand spun ca am traversat Novi Sad-ul in doar 15 minute, desi ne-am ratacit o parte din drum. Si nu este un oras tocmai mic.

De asemenea, am fost destul de impresionata de agricultura ce se face in Serbia. Peste tot pe unde priveam erau doar campuri muncite. Nimic nu era lasat in paragina. Si am vazut niste sisteme de irigatii de te durea capul. Ceva pe roti, scos din filmele SF, extrem de eficient pentru hectare intregi.

Petroland AquaPark

Despre Petroland AquaPark am aflat de la un coleg al lui Andrei si am hotarat sa mergem pana aici pentru ca avea super multe topogane. In rest, recunosc, nu am fost prea atenta la nimic, deci va dati seama cat am fost de surprinsa cand ne-am trezit in mijlocul campului. Pentru ca acest aquapark este situat la vreo 20 de km de Novi Sad, intre cucuruz, padure si grau. E o priveliste foarte surprinzatoare peste care vantul bate neintrerupt. Acest aspect, toaletele si bazinele destul de putin adanci au fost singurele inconveniente.

Petroland AquaPark

Topoganele

Cred ca Petroland AquaPark are cele mai mari topogane pe care le-am vazut eu. Nu stiu daca nu sunt putin mai mari si decat cele de la Budapesta. De ce spun asta? Pai sa incepem cu faptul ca pe majoritatea te puteai da numai cu colacul. Si nu erau doar colace de o persoana, ci si de doua, chiar de trei. Preferatul meu a fost un topogan super mare, pe care ne-am dat toti trei in acelasi timp si care avea un fel de rampa ca si cele de skateboard. Nu vi-l pot descrie mai bine, dar va asigur ca era super tare.

La Petroland am descoperit cea mai mare ceapa (un topogan gen palnie), pe care m-am dat impreuna cu Flavius. Mai erau si tot felul de topogane de viteza, o gaura neagra si doua topogane care nu pareau cine stie ce, dar unul dintre ele era atat de brutal incat, la unul dintre viraje, am zburat de pe colac si am reusit performanta de a intra in apa cu fata in jos si colacul peste mine :D. Si ca sa fie totul minunat, m-am mai dat si pe un topogan ce avea o cadere de vreo 40 de metri, la un unghi de 80 de grade. Evident ca am avut toate flashurile posibile. Parca as fi fost iar in power fan. Dar m-am mobilizat si am incercat, o data, ca sa nu spun ca nu am facut-o si pe asta.

Evident ca toata aceasta aventura s-a lasat cu ceva semne. Adica am avut o vanataie la umar de pe urma tigrului o saptamana :))). Iar la aterizarea intr-unul dintre bazine am reusit sa imi invinetesc frumos cotul, de nu o sa mai spun niciodata ca ma doare acolo.

Totusi, m-as mai da pe toate fara sa stau pe ganduri (bine, la ala inalt as sta foarte mult pe ganduri :))). Pentru ca senzatia pe care o ai pe topoganele astea este minunata.

Petroland AquaPark

Bazinele

Dupa cum spuneam, bazinele m-au dezamagit putin pentru ca erau destul de micute ca si adancime. In afara de bazinul pentru valuri, care avea o zona mai adanca, nici unul dintre bazine nu aveam mai mult de 1,20.

In ciuda acestui inconveniet, apa era super calda, iar modul in care bazinele au fost construite mi-a placut la nebunie. Bazinul principal avea 2 zone, cu bulbuci pe margine si in mijloc, jeturi de apa pentru hidro masaj si 300 de copii care sareau de colo-colo. Singurul lucru pe care nu l-am inteles a fost de ce nu aveam voie cu ochelari de soare in bazin.

Ceea ce mi s-a parut foarte inedit a fost bazinul de circuit. Toate aquapark-urile au unul de acest gen. Alina ii spune spalatoarea de copii. Ei bine, aici spalatoarea era foarte mare si te puteai da pe ea pe colace (v-am spus ca aveau ceva cu colacele oamenii astia :))). M-am distrat maxim cu Flavius acolo.

Iarasi mi-a placut mult zona pentru copii. Cred ca era cea mai elaborata pe care am vazut-o eu ever. Mi-ar fi placut si mie sa ma joc acolo si se vedea clar ca este facuta si pentru copii ceva mai mari, nu doar pentru cei micuti. Ceea ce nu am inteles este de ce era pustie. Pentru ca eu, daca as fi avut un copil, acolo stateam cu el.

Petroland AquaPark

Mancarea

In aceasta privinta, Petroland statea destul de bine. Oferta era destul de variata. Noi am ales ceva mai specific, adica pleskavita si cevapi :))) (care era un fel de sandwich cu mici mai mici decat in mod normal :D). Apoi am descoperit o super limonada si gogosi. Preturile nu erau foarte mari, doar la celelalte sucuri si la bere, care nu le-a placut baietilor prea mult.

Petroland AquaPark

Alte aspecte

Trebuie sa va dau si cateva date mai precise legate de preturi

  • intrarea: 1200 dinari
  • plata la intrare se poate face cu cardul
  • exista casa de schimb in cadrul aquapark-ului, unde se poate plati cu cardul
  • pentru dulapior se achita o garantie de 300 de dinari
  • sezlongurile sunt multe si gratuite
  • la bar se plateste, in general, cash, deci oricum aveti nevoie si de ceva bani sarbesti
  • se poate intra cu mancare din afara, nu te verifica nimeni, dar eu cred ca merita sa incercati mancarea sarbeasca
  • mai multe detalii gasiti pe pagina oficiala

Petroland AquaPark

In concluzie…

… as mai merge la Petroland AquaPark. Mi-au placut multe aspecte la el, dar clar as planifica mai bine excursia. Adica noi am plecat super tarziu de acasa, nu aveam plan de intoarcere, era sa ne ratacim in Serbia. La un moment dat, cand veneam inapoi, in capul meu canta numai Tudor Gheorghe, acolo este taraaaaa meaaaaa… si neamul meu, cel romanesc! si singurul lucru pe care mi-l doream era sa vad granita :))).

Aceasta excursie face parte din noul plan de calatorie datorat #30yearschallenge. Primul loc nou din cele minim 12 pe care trebuie sa le vad anul acesta, la provocarea lui Piri :D.

P.S. Pentru poze vreau sa ii multumesc frumos lui Andrei, care s-a ocupat de problema in timp ce eu ma balaceam :D.