Centrul de echitaţie Herneacova

De data asta chiar a venit primăvara. Martie a fost îngrozitoare, dar aprilie nu se mai lasă intimidată de vânturile reci şi ia poziţie, ca o lună primăvăratică ce este. Când soarele începe să-şi arate razele firave, până şi muştele ies afară, deci de ce nu am face-o noi?

Pe mine m-a scos mami la plimbare duminică. Încă din toamnă şi-a pus în minte să mă ducă şi pe mine la Centrul de echitaţie de la Herneacova, în primul rând ca să văd şi eu caii. Deci ne-am urcat frumos în maşină şi am pornit spre Recaş, de unde am urmat drumul spre Herneacova.

A fost prima dată când am colindat dealurile acoperite de vii ale Recaşului şi am rămas cu senzaţia clară că trebuie să merg acolo în toamnă, când strugurii le vor împodobi. Drumul este foarte bun şi presărat cu indicatoare, deci e practic imposibil să te rătăceşti.

După vreo jumate de oră am ajuns la Centrul de echitaţie. Clădirea era impozantă şi aducea cu o hacienda telenovelistică.  La intrarea în grajduri m-a izbit mirosul, dar nu m-am lăsat intimidată de el, deşi eram conştientă că o să trebuiască să îmi spăl absolut toate hainele (deci dacă decideţi să mergeţi în vizită, nu vă luaţi hainele de duminică :P).

Caii erau absolut superbi. Nici nu e de mirare că se spune că sunt nişte animale nobile. Au o prestanţă anume şi nişte ochi absolut minunaţi, atât de pătrunzători. Treceam de la unul la altul şi nu mă puteam hotărî care este mai frumos.

Mami mi-a arătat şi împrejurimile, unde se află un lac absolut uriaş, pentru pasionaţii de pescuit, dar şi spaţiu amenajat pentru mers la iarbă verde, totul în condiţii cu adevărat deosebite.

Eu nu eram în ţinuta adecvată pentru o oră de călărie (care am înţeles că e în jur de 50 de lei), dar am asistat la antrenamentul unor fetiţe şi am fost de-a dreptul fascinată. Deci clar vreau să încerc şi eu :D. Până vă pot spune însă mai multe despre această activitate, vă las cu câteva poze făcute duminică:

herneacova

herneacova

herneacova

Îmi pare rău  că nu am poze mai multe şi mai reuşite, dar nu am fost în cele mai bune toane. Sper totuşi că v-am convins să vizitaţi acest loc deosebit.

Arieşeni

Deja am ajuns într-un asemenea stadiu de dependenţă, încât nu-mi mai pot închipui o iarnă fără o excursie la Arieşeni. Când ianuarie se termină, deja mi se face  dor de pârtia Vârtop, de Vila Vank şi senzaţia de cosmonaut pe care o am în momentul în care îmi încalţ boots-i, urmată de senzaţia de plutire pe care o am pe pârtie.

Eu nu sunt mare expertă în ale snowboarding-ului. De fapt, doar la Arieşeni am ocazia să practic acest sport pe care am ajuns să-l iubesc de-a dreptul. Dar merită din plin. Mai ales că şi anul acesta am ajuns la fix să prindem Serbările zăpezii. Drept urmare, am avut parte de o muzică absolut excelentă.

De data asta am reuşit să mai învăţ o persoană să se dea cu placa :)). Sunt aşa mândră de mine, deşi nu e întru totul meritul meu. De ce spun asta? Pentru că am ajuns la concluzia că trebuie să ai totuşi un gram de talent de la mama natură… sau măcar un echilibru cât de cât rezonabil… şi să nu-ţi fie frică. Pentru că aveau dreptate în Dune… frica e duşmanul minţii. Dacă stai şi te laşi cuprins de pornirea aceea de a te pune jos atunci când simţi că te dezechilibrezi, nu ai nici o şansă în snowboarding. Trebuie să îţi înfrângi primul instinct şi… să speri că nu o să pici :)). Uneori îţi iese şi nu-ţi vine să crezi. Alteori dai cu fundul de pământ mai repede decât îţi ia să-ţi dai seama ce s-a întâmplat, dar merită :)). Sunt puţine lucruri care se pot compara cu senzaţia pe care o ai când eviţi la milimetru trânta, când ajungi jos şi îţi dai seama că ai oprit când ai vrut, unde ai vrut. Iar pentru mine, care încă sunt incapabilă să urc cu teleskiul :D, alea 2 minute de coborâre (uneori nici atât) merită din plin cele 10 minute de urcuş… şi febra musculară de după… toate trântele… chiar şi vânătăile.

Nu credeam că o să ajung vreodată să fiu atât de entuziasmată de un sport, dar mi-e absolut clar că dacă aş avea ocazia m-aş da cu placa în fiecare weekend.

But enough about me, să vă spun care sunt avantajele la Arieşeni şi de ce ar trebui să mergeţi:

În primul rând, lângă cabana Vârtop, există pârtia principală, care poate fi folosită şi de începători, o altă pârtie mai mică, pentru începători (ambele dotate cu teleski) şi o pârtie specială pentru săniuţe. Aşa, toată lumea ştie unde să meargă în aşa fel încât să nu încurce pe nimeni.

În al doilea rând, pentru schiorii şi snowboarderii avansaţi, există la vreo 15 min distanţă de Vârtop, o pârtie dotată cu telescaun, care e destul de solicitantă, din câte am auzit 😀

În al treilea rând, preţurile sunt foarte accesibile. Nu ştiu să vă spun la cabanele de lângă pârtie, dar în ceea ce priveşte închirierile şi cursele cu teleskiul, nu sunt deloc scumpe. Copiii au dat 10 lei pe săniuţă/bob pentru o zi, iar snowboardul, cu tot cu boots era 20 de lei.

În al patrulea rând, dacă o să mergeţi o dată, o să vă îndrăgostiţi iremediabil şi o să-mi mulţumiţi din suflet pentru recomandare.

De data asta nu am făcut atât de multe poze pentru că mi-am concentrat mai toată energia în datul cu placa. Îmi pare rău că ceea ce urmează să vedeţi nu este mai performant, dar promit că o să-mi achiziţionez un aparat mai bun şi atunci să vedeţi frumuseţe. Nu că un aparat, oricât de performant, ar putea surprinde atât de multă frumuseţe.

Partea cea mai ciudată, după tot weekendul, e că deşi am ajuns duminică seara acasă moartă de oboseală şi nu am mai fost în stare decât de duş şi somn, azi m-am simţit mai fresh ca niciodată. Nici măcar durerile musculare nu mi-au putut strica buna dispoziţie :D.

With my Baby :X:X:X:X:X:X

 

Arieşeni

 

Plimbare cu sania trasă de cai anyone?

 

După o zgâlţâire de creieri pe sanie

 

Pe sanie

 

La deal

 

Pârtia Vârtop

 

Nu foarte clară... dar merge 😀

 

Dacă mai săreau mult pe acoperiş, era bau de mine :)))

Voi ce-aţi făcut în weekend?

Lolaia part 2

Ieri vă spuneam că o să mai pun și poze făcute de Sami și azi trebuie să mă țin de cuvânt. Sper să vă placă și să simțiți privindu-le măcar o bucățică din bucuria pe care am simțit-o eu sâmbătă.
Iarna in retezat
Fuga prin zăpadă
Iarna in Retezat
Panou informativ în inima munților :))
Iarna in retezat
Coborând spre Lolaia
Cascada Lolaia
Lolaia înghețată
iarna in retezat
O minunată lume albă
iarna in retezat
„Să ningă!”
iarna in retezat
Take a moment to breath and enjoy the silence...
iarna in retezat
Aici am fost noi 😀

 

iarna in retezat
A sea of white

Să nu credeți că eu nu am făcut poze. Pur și simplu astea sunt mult mai reușite. Adică… ei aveau niște super aparate. Eu… :)) voi ce ați făcut în weekend?

Lolaia înghețată

Acum ceva timp, înainte de vacanța de iarnă, pe la un început de decembrie, am văzut pe Facebook o poză cu Lolaia înghețată. Și mi se părea de-a dreptu’ imposibil ca eu să merg iarnă de iarnă la Sălaș și să nu fi văzut niciodată Lolaia înghețată, iar un om care cine știe de unde venea, să o vadă.

Dar stați să vă explic, pentru că nu sunt sigură că știți toți care-i treaba cu Lolaia :)).

În Munții Retezat, cei mai frumoși munți care există, un mic colț de rai, există cascada Lolaia. Ca să ajungi aici trebuie să mergi de la Hațeg spre Petroșani. Să faci la dreapta înspre Nucșoara și să tot urci cu mașina, cam… 15 kilometri… până la Cârnic. Aici lași mașina și urci pe jos, cam 20 de minute (vara) până la Lolaia.

Lolaia nu e o cascadă foarte mare, dar e superbă. Și de când au făcut o specie de punct de observare în pădure, o poți vedea în siguranță în toată splendoarea ei.

Pe partea dinspre Cârnic a munților Retezat, Lolaia este cea mai accesibilă. Și vara am văzut-o de nenumărate ori (însă a continuat să mă surprindă frumusețea ei de fiecare dată).

Iarna însă nu am ajuns niciodată la Lolaia. Nici în Retezat nu am mai fost iarna decât o singură dată și atunci nu m-am abătut din drum pentru că nu aveam cum să ajung în poziția necesară să văd cascada. Însă una dintre cele mai mari dorințe ale mele era să ajung acolo.

Weekendul acesta mi s-a îndeplinit dorința. De fapt Sami a fost zâna mea bună. Dacă el nu ar fi tras de mașină… nu cred că aș fi putut merge pe jos. De fapt au fost o serie întreagă de factori mici care au dus la îndeplinirea dorinței mele. Până și vremea a ținut cu mine.

Rezultatul… îl puteți vedea în pozele lui Sami și ale lui Mihai. O să încerc să pun cât mai multe, dar trebuie să vă spun că e surprinsă cu greu frumusețea munților, a iernii și a acelei zile. A fost obositor, da, însă atât, atât de satisfăcător. Nu mă mai săturam să admir peisajul, să respir aerul rece și curat, să alerg de nebună prin zăpadă.

Nucsoara
Iarna în Nucșoara

 

Cârnic
Sosirea la Cârnic
iarna in retezat
Iarna în Retezat
Iarna in retezat
Spre Lolaia
Iarna in retezat
Coborârea spre punctul de observare
Cascada Lolaia
Lolaia înghețată
Andra
Artsy photo a la Mihai
Iarna in retezat
Under the tree :))

 

Citate
„Cel mai frumos munte este cel pe care-l „vezi”!”

Cam asta  e pentru azi fiindcă sunt super obosită. Pozele astea sunt doar câteva dintre multele făcute de Mihai. Promit că mâine o să mai pun o tură bună din pozele făcute de Sami. Și dacă aveți timp, neapărat, mergeți să vedeți Lolaia înghețată. Merită din plin.

Sibiu – day 3

În ultima noastră zi petrecută la Sibiu, știam clar că vreau să mă mai plimb prin oraș. Cred că faceam o criză dacă aș fi ratat ocazia să bat minunăția aceea de oraș la picior :D.

Dar trebuia să o ascult și pe mami, așa că prima dată am mers la Cisnădioara, să vedem cetatea. Ajunși acolo, Supriză! întreg dealul cu cetatea era înconjurat cu gard și o poartă mare, zăvorâtă, ne împiedica să urcăm la ea. Pe poartă un afiș fain frumos, care ne informa că pentru vizitare trebuie să sunăm la un anumit număr de telefon sau să mergem la una dintre casele din sat. Nu mi-a venit să cred. Sună ea, dar tanti era la piață. Venea doar la 11, spunea ea, dacă vroiam să așteptăm.

Când am auzit era să leșin. Cum să stăm ceasuri întregi acolo? Nici povești. Am plecat spre Sibiu.

Și a fost atât de frumos… printre cele mai frumoase orașe pe care le-am văzut eu vreodată :D. Am văzut zidurile cetății, turnurile de apărare, am trecut pe străduțe îngrămădite, pline de case medievale frumos colorate, până în Piața Mare a Sibiului. Aici am urcat în Turnul Sfatului și am văzut Sibiul de sus și Făgărașul pe fundal.

Zidurile cetatii si turnul de aparare

stradute medievale

Zidurile cetatii medievale Sibiu

Piata Mare Sibiu

Sibiul vazut din Turnul Sfatului

La coborâre din Turnul Sfatului am văzut Podul Minciunilor și am experimentat dacă se clatină sau nu :)). Nu a făcut-o :D. Și, în timp ce așteptam să ni se reunească grupul, am fost văzuți de un domn drăguț, angajat la Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder, ne-a invitat să vizităm muzeul, menționând că acolo se găsea o mumie egipteană… în oase, piele și pansament :)).

Deși nu este foarte cunoscut, Muzeul Binder e super interesant. Franz Binder a fost ceva farmacist român, care a cutreierat lumea și a adus cu el suveniruri de pe unde a umblat, în principal din țările africane. Și pentru că era un om bun la suflet, le-a donat muzeului, care acum are o colecție destul de mare. Am văzut tot felul de arme, oale, obiecte decorative, inclusiv cele mai frumoase cutii de bijuterii pe care le-am văzut eu vreodată și, bineînțeles, faimoasa mumie.

Era atât de tare mumia aia. Ea era proțăpită în sarcofag, care era deschis. Și totul arăta exact ca în filme :)). Sarcofagul era pictat. Mumia avea o mască din aia ritualică de înmormântare și pe un  perete, mare de tot, era o reproducere după o scenă de îngropare din Egiptul antic.

Muzeul Binder

Muzeul Binder

mumie din muzeul binder

Nu am cum să nu mai spun pentru a nush câta oară cât de mult mi-a plăcut la Sibiu. Sper din tot sufletul să mai merg. Aș vrea atât de tare să mă duc în fiecare an pentru că sunt atât de multe de văzut acolo. Și și dacă aș vedea absolut toate obiectivele turistice, aș merge doar ca să mă plimb de nebună și să stau în Piața Mare să citesc. Ce aș putea cere mai mult?

Voi ați văzut Sibiul recent? 😀