– sau cum am început să iubesc muzica clasică –

blogu lu andra

Ai mei au o pasiune pentru Andre Rieu de ceva timp. De-asta au și mers anul trecut la concertul lui din Budapesta, cumparându-și bilete înainte să știe măcar de concertele din România. Și cum totuși nu se poate să mergi la 2 evenimente de genul într-un an, au decis ca pentru spectacolul de la noi să mai aștepte un an și să mă ia și pe mine cu ei. Ca să mă mai culturalizez și să văd ce se mai ascultă în lume.

Sincer, a fost un fel de Andre Rieu weekend la noi. Cât am stat acasă am avut parte doar de concertele lui. Am intrat serios în atmosferă. Ajunsesem să cunosc membri orchestrei, alea alea. Deci știam cam la ce să mă aștept.

Concertul în esența lui a fost minunat. Andre Rieu este spectaculos. Este un entertainer în adevăratul sens al cuvântului. Iar muzica lui este divină. Nu credeam că o să îmi placă atât de mult. Nu credeam că o să fiu cu lacrimile în vârful nasului și în nici un caz nu credeam că o să dansez vals cu tata în mijlocul Pieței Constutuției. Din acest punct de vedere, pot să spun că seara a fost minunată.

Am avut ocazia să ne bucurăm și de piese românești. Adică nu are cum să fie ușor să adaptezi Ciobănaș cu 300 de oi pentru orchestră. Ca să nu mai spunem că m-am Bucurat maxim că au păstrat Ciuleandra în repertoriul lor destinat României.

Deși organizarea a lăsat puțin de dorit, Piața Constituției era plină. Până și peluza Casei Poporului avea o grămadă de ocupanți. Și dacă vă spune cineva că spectacolele lui Rieu sunt vai și-amar să vă amintiți povestea cu vulpea și strugurii. Pentru că da, reprezentațiile lui nu sunt ieftine și sigur nu sunt gratis, însă faptul că este un mare artist nu poate fi pus sub semnul întrebării. Dacă nu ar fi așa nu ar face an de an turul lumii împreună cu orchestra sa. Dacă nu ar fi așa nu ar fi fost invitat să cânte pentru capetele încoronate ale Europei. Și dacă nu ar fi așa clar nu ar vinde milioane de CD-uri an după an.

Dar să ne revenim pentru că nu am eu de ce să fac lobby pentru Andre Rieu. Eu vreau să vă spun că este o experiență minunată care merită toți banii. Și dacă mi-aș permite aș merge în fiecare an la un concert al lui. Aș merge și în alte țări :)))).

Deci dacă vine cineva vreodată la voi să vă facă o super ofertă pentru un concert Andre Rieu, nu stați pe gânduri.

Pupici!

P.S. Pentru acest eveniment am ales o rochiță lejeră, făcută la comandă, sandale joase, aurii, de la Avon, colierul meu din os adus din Israel și nu am putut renunța la ochelarii mei de soare preferați în momentul de față, tot de la Avon :D.

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *